VATRA STRĂBUNĂ ÎMI DĂ PUTERI DE VIAŢĂ

Datorită ”Zorilor Bucovinei” am învățat să citesc și să scriu românește

Cu cât înaintez în vârstă, cu atât mai mult simt atragerea locurilor dragi. Unul dintre cele mai apropiate, și ca distanță, și sentimental, îmi este redacția ziarului ”Zorile Bucovinei”. Poate am mai spus-o, însă vreau să subliniez în mod special că, datorită jurnaliștilor care muncesc astăzi la acest ziar, eu am învățat să citesc, să scriu şi să iubesc românește. Și nu numai atât: colaborarea cu ziarul m-a făcut să-mi caut rădăcinile, să-mi conturez arborele neamului, să simt și să gândesc românește. De fapt, continui și mai departe această învățătură de credință față de istoria și limba noastră. Trecând de la o vârstă fragedă la oraș am fost rupt de datinile străbune, în perioada tinereții mele n-am avut de unde învăța istoria adevărată a poporului nostru. Astfel, școala mea cea adevărată este ziarul ”Zorile Bucovinei”, care ar trebuie să nu lipsească în nici o casă de buni români.

Satul meu, cu harnici gospodari

Prima, dar pe o perioadă foarte scurtă, școală pentru mine a fost cea unde m-a adus mama de mână, școala din Lehuceni (astăzi Priprutie). Mi-i foarte scump acest sat, unde m-am născut și am o mulțime de rude – familii de buni gospodari. Voi numi doar câteva: Ursuleac, Bușilă, Vaipan, Gâza, Șugani, Savencu, Gârca… Nu pot să le enumer pe toate aici, însă în inima mea sunt toate rudele, pe care le stimez și iubesc. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat atâtea neamuri, vreo 400 și ceva la număr. Probabil fiecare și-ar descoperi multe rude, dacă ar începe să răscolească prin arhive, să se intereseze din om în om, așa cum am procedat eu.

Am făcut acest lucru pentru că întotdeauna mi-a fost drag satul natal, mă atrăgea să-l vizitez. Acum trec mai rar, dar dorul îmi vibrează mereu în inimă. Uneori mă săgeată așa cum se întâmpla atunci când lucram mecanic de locomotivă și treceam cu trenul prin Boian-Lehuceni. În ultimii ani, satul s-a schimbat mult, a devenit mai frumos, datorită hărniciei gospodarilor tineri. Oriunde ar munci, în Ucraina sau în alte țări, ei contribuie la prosperarea vetrei străbune, la înfrumusețarea caselor și sporirea bunăstării familiilor lor. Munca lor nu e ușoară, mai ales în cazurile când, în căutarea câștigului, sunt nevoiți să plece peste hotare, se îndepărtează soț de soție. Dar aceste sacrificii se fac pentru binele familiei.

Eu, când trec prin satul natal, mi-i mai mare dragul să privesc la gospodăriile frumos amenajate. Aud cuvinte de laudă la adresa primarului, Aurel al lui Vasile Babii. Bunăoară, ulițele sunt iluminate – atât în centru, cât și la Boianivca. Se vede de departe că primarul e un bun gospodar și are grijă de traiul sătenilor, mai ales de drumuri, pentru reparația cărora repartizează materialele necesare. Mi se pare că în această privință, baștina mea a întrecut Cernăuțiul și e mai aproape de Europa. Aceasta se datorește faptului că orice inițiativă benefică din partea primarului este susținută de cei mai buni gospodari. Doar numai cu forțe comune se poate menține ordinea acolo unde trăim. Desigur, la Priprutie, ca și în alte localități din ținut, trebuie să se înfăptuiască încă multe lucruri pentru ameliorarea vieții sătenilor. O știe aceasta și primarul, care are grijă de toate. Îi dorim sănătate și să-l ajute Dumnezeu să-și îndeplinească toate dorințele îndreptate la prosperarea satului.

Gheorghe MELNIC, corespondent netitular