Astăzi avem onoarea să ne adresăm cu o sinceră urare unui Săgetător care întruneşte cele mai nobile calităţi ale bărbaţilor născuţi sub semnul focului, distinsului diplomat, consulul Aurelian RUGINĂ. De nenumărate ori am avut prilejul de a participa la manifestări de aleasă prestanţă ale comunităţii româneşti din ţinutul nostru, desfăşurate cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi, pe care Domnia Sa l-a reprezentat şi-l reprezintă pretutindeni la cel mai înalt nivel. Perioada de când îşi îndeplineşte misiunea diplomatică la Cernăuţi a fost suficientă să-l cunoaştem ca pe un conaţional foarte deschis, prietenos şi un sufletist mai rar întâlnit. Trăsăturile specifice Săgetătorilor – modestia, sinceritatea, onestitatea, îi atribuie un plus de notorietate, la care se adaugă generozitatea manifestată mai ales faţă de tinerii dotaţi cu har artistic, premiaţi cu diverse ocazii de domnul consul.
Alăturându-ne la mesajele de felicitare ce le primeşte astăzi domnul Aurelian, îi dorim sănătate de oţel, zbor înalt în cariera diplomatică, fericire şi prosperitate în căminul familial, alături de distinsa sa soţie. Şi deoarece nu e mult până ne vor veni urătorii pe la ferestre, îl sorcovim cu ramuri înflorite de măr, dorindu-i să fie tare ca piatra şi iute ca săgeata! La mulţi ani, cu frumoase împliniri!
„ZORILE BUCOVINEI”
Ceea ce prețuiește cel mai mult un bărbat născut sub semnul focului în zodia săgetător sunt independența și libertatea și se simte mai bine alături de o parteneră puternică, încăpățânată și independentă ca el, decât alături de o femeie posesivă, sau care are nevoie de el în fiecare secundă și nu face nimic fără să-i ceară lui voie.