09 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Hai să dăm mână cu mână

6 decembrie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

E cunoscut faptul că aproape toate țările din Europa s-au format prin unirea diferitor stătulețe, teritorii, cnezate și alte formațiuni statale mici. La baza acestor uniri au stat mai multe condiții: unitatea teritoriului, limba folosită pe acest teritoriu, trecutul istoric, credința, datinile și obiceiurile comune. Și nu ultimul loc l-a jucat atât necesitatea unei pieți naționale unice, cât și situațiile internaționale.

Cam pe o astfel de cale a avut loc și unirea României. Doar că unirea noastră s-a înfăptuit de jos, de către poporul de rând,  și fără constrângere. În mintea poporului mai licărea amintirea fostei Daciei unite. Pe lângă cele menționate, unirea României mai era condiţionată și de necesitățile eliberării naționale. Una din cerințele revoluției din 1848 era cea a Unirii și numai după ea problema Unirii revine la ordinea zilei. Țărănimea prin Unire vedea eliberarea de șerbie, clasele truditoare visau la extinderea pieței și eliberarea de sub jugul turcesc. Această mișcare e susținută de pașoptiști și de intelectualitatea progresistă (N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. I. Cuza, M. Eliade ș.a.). Mișcarea unionistă trezește la viață liberă pe toți cei cu inimă română. Peste tot unde se vorbea românește puteai auzi numai despre Unire. Dar această trezire a fost înăbușită: în Basarabia –  de către ruși, în Bucovina - de către austrieci și în Ardeal – de către unguri. Iar în rest, această mișcare ajunge până acolo, când în ianuarie 1859 românii de pe ambele maluri ale Milcovului, în tactul horei, cântând „Hai să dăm mână cu mână”, declară Unirea Principatelor Române.  Dar, mult râvnita Unire este primită în furci atât de Rusia, Turcia și Austro-Ungaria, cât și de moșierimea reacționară. Rusia vede în România unită o piedică în calea ei de a ajunge la marea Adriatică prin Serbia. Turcia prin Unire înţelegea slăbirea influenței sale în Balcani. Austria nu-și dorea un vecin mai puternic la răsărit. Chiar Marea Britanie vedea prin această Unire o problemă în planurile ei spre Bosfor și Dardanele. Iar moșierimea reacționară prin Unire își simțea declinul. Nu în zădar V. Alecsandri cu această ocazie spunea: „Astăzi cade robia albă, iar mâine cea neagră” (având în vedere țiganii). În pofida acestor piedici și împotriviri Unirea a avut loc, visul adevăratului român s-a împlinit, frații au început să se adune, trezirea națională triumfează. După numeroasele discuții cu toți doritorii de unire, s-a ajuns la concluzia că viitoarea națiune se va numi „română”,  așa cum în istorie am fost recunoscuți ca romanici, limba națiunii – româna, iar țara tuturor romanicilor – România. Un principat propune domnitorul, celălalt – capitala. Astfel, s-a ținut cont de toate doleanțele fiecărei părți doritoare de Unire. Dar această Unire a fost posibilă numai pentru o parte din neamul românesc. Basarabia, Ardealul și Bucovina rămân în continuare sub stăpânirile străine. Și numai după primul război mondial apare posibilitatea unirii tuturor românilor de pe teritoriul întregii Dacii.

După terminarea războiului, Basarabia și Bucovina cad pradă numeroaselor bande de dezertori care jefuiau aceste pământuri cu cea mai nemiloasă sălbătăcie. Populația ajunge la capătul răbdărilor. În această situație, în Bucovina se formează două puteri mai influente: „Vecea”, care-i reprezenta pe cei 38% de ucraineni din regiune și „Adunarea Constituantă” care-i reprezenta pe cei 32% de români. Văzând că în regiune bântuie prăpădul, Adunarea Constituantă, susținută de minoritățile conlocuitoare (poloneză, evreiască și germană) hotărăște să cheme armata română pentru menținerea ordinei. Armata întră în Cernăuți în noiembrie 1918 și n-a ieșit pentru că prin Tratatul de pace din 10.09.1919 de la Saint-Germain (Austria) prin articolul 59 ducatul Bucovina trece la Moldova, de la care a fost răpit în 1774. Și fiindcă atunci Moldova făcea parte din România, Bucovina intră în componența României. Astfel unește și Ardealul. În acel timp Basarabia, ca și Bucovina, era schingiuită de diferite bande. Se ducea o luptă aprigă pentru putere. Diferite grupări politice, susținute de Rusia bolșevică, terorizau populația . „Sovietele” cereau includerea Basarabiei în componența Rusiei, „conducerea armatei”, cu centrul la Odessa, cerea ca Moldova să devină stat independent, dar în componența Rusiei, „Sfatul Țării”,  unica conducere legitimă de atunci, văzând prăpădul în care lunecă Moldova (Basarabia) hotărăște să se unească cu România, deoarece până în 1812 a făcut parte din Moldova de peste Prut. La chemarea „Sfatului Țării”, armata română intră pe acest teritoriu (1917-1918) fără lupte, populația o întâmpină loial, în afară de unele grupări militare proruse sau rusești. Această intrare e lămurită de V. Stati ca o năvălire a celor mai sălbatice hoarde, în urma căreia în Moldova începe cea mai groaznică teroare văzută cândva de acest popor. Nu zic că armata română era numai din îngeri, dar era chemată într-o situație nespus de complicată care o obliga să se comporte conform împrejurărilor. În pofida protestelor Rusiei, care dorea să vadă Basarabia în componența ei, chiar și Ucraina visa să unească Transnistria cu Basarabia și tot în componența sa,  Unirea a avut loc. Se stabilește liniștea și se trece la vindecările rănilor pricinuite de război și răufăcători. În acest fel toate neamurile romanice de pe teritoriul Daciei s-au văzut împreună. Această Unire a fost recunoscută de toată lumea civilizată și numai uniunii sovietice și Ungariei le sta ca un os în gât. La scoaterea acestui „os” sar în ajutor toate cozile de topor locale, susținute de comuniști și hortiști. De prin 1935 Europa începe să fie frământată de diferite curente reacționare. În această perioadă și România simte încercările unor tendințe spre destabilizarea unității țării. Iar pactul Ribbentrop-Molotov chiar rupe unele părți din țară. Iar după destrămarea uniunii sovietice, Moldova dintre Prut și Nistru devine stat independent, dar cu o mulțime de probleme. Anume atunci în Basarabia apar două tendințe strategice: una visează să-și vadă Moldova marionetă a Rusiei, în care corupționarii hrăpăreți s-ar simți în apele lor, și a doua, care vede unica posibilitate de ieșire din impas  prin apropierea de România.

Anume în această perioadă la Chișinău (2002) apare „Istoria Moldovei” a lui V. Stati. Om mare, istoric vestit și patriot înfocat al Moldovei (Basarabiei) independente, dar proruse, însă când vine vorba de „român, România” parcă l-ai pune pe jăratic. Românii (România) sunt arătați numai și numai negativ: hrăpăreți, imperialiști, cuceritori, invadatori, răi, cruzi și ca mari dușmani ai Basarabiei. El ne spune că armata română în 1917-1918 a adus în Basarabia românismul pe baionete, de parcă armata sovietică în 1940 a intrat cu colaci în mâini. Probabil, deportările, arestările și nimicirea gospodăriilor, exproprierea, colectivizarea forțată, foametea impusă și alte calamități pentru el sunt binefaceri din partea cuceritorilor (eliberatorilor săi).

De rând cu descrierea măreției și slavei Moldovei și poporului său, unde se stăruia din răsputeri să demonstreze că moldovenii dintre Nistru și Prut s-au format ca neam sub influența binefăcătoare a sciților și slavilor, că moldovenii sunt un neam aparte care n-are nimic comun cu românii. Iar ca să-și convingă cititorii mai spune: Moldova dintre Nistru și Prut niciodată n-a aparținut nici Valahiei, nici Moldovei de peste Prut și nici României!? Pentru autor Estul și numai Estul este tot. Iată câteva concepții:

... atitudinea aceasta binevoitoare a politicii rusești... p.219;

... neclintita supunere a moldovenilor încă de la strămoșul tău (are în vedere împăratul Rusiei) Petru cel Mare...;

... sângele oștirilor tale s-a vărsat pentru noi...;

... moldovenii dintre Prut și Nistru formează un neam, distinct cu o limbă proprie..! p.221;

... abia după ce moldovenii se simțiră despărțiți (!) a.1812 unii de alții, la cei de pe malul stâng al Prutului se conturează (!) mai luminos icoana patriei (!), se aprinse mai vie dragostea de neam și limbă... p.221

Despre prăpădul și nenorocirile aduse de nenumăratele invazii rusești  - nici un cuvânt ! Eu îi amintesc numai una. K. Marx și Caso în cartea „Rusia de la Dunăre” descriu fărădelegile rusești pe teritoriul Basarabiei: „ ...în timpul aflării armatelor rusești sub conducerea lui Kutuzov, poți vedea mii de țărani, bărbați și femei goi, desculți și flămânzi, înhămați la carele cu muniții și furaje, mânați din urmă ca vitele...” (ce mai vrei tovarășe, Stati?).

Într-un asemenea  mod antiunioniștii și slugoii încearcă să învrăjbească unitatea neamului. Acești păgâni ai moldovenilor  și azi mai sunt susținuți de unii răufăcători străini. Nu de mult ambasadorul Statelor Unite la Chișinău,  James Petit, s-a exprimat că Moldova (Basarabia) nu-i România. Da, nu-i România ! Dar care e treaba ta să te amesteci în treburile ei? Moldovenii se vor descurca singuri cu problemele lor. Dar îl întreb, ce ar zice conducerea SUA dacă ambasadorul României ar spune că Texasul nu-i al Americii, sau ambasadorul Moldovei la Kiev ar spune că Galiția nu-i a Ucrainei? Cred că a doua zi ar veni pe jos acasă, dar dacă James e american își poate băga nasul unde vrea.

Aş dori să termin cu o înțelepciune a poporului român: „Nici o răutate din cutia Pandorei n-ar avea nici o putere, dacă n-ar fi cozile de topor”. Și dacă toate unirile din Europa sunt privite ca proces progresiv,  atunci de ce numai Unirea României e privită ca ceva neobișnuit, de ce unul și același neam n-are dreptul să trăiască împreună?

Todor NICOLAEVICI, corespondent netitular, s. Suceveni, raionul Hliboca