19 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DOI FRAŢI ŞI-AU LĂSAT MAMA SĂ PUTREZEASCĂ DE VIE

22 decembrie 2016 р. | Categorie: Noutăţi

Acum câteva zile am fost la spitalul din Noua Suliță, în vizită la o colegă care a nimerit în secția de traumatologie. În timp ce prietena era examinată de medic, am stat în coridor. Din salonul vecin se auzeau vaiete jalnice. Am deschis încet ușa și am intrat în salon. În cameră era un aer greu, cu miros urât de la lingeria de pat neschimbată. Pe pat am văzut o femeie în vârstă de peste 70 de ani. Am găsit-o cu picioarele goale (plapuma căzuse jos), reci ca gheața. basmaua nu se ținea pe capul tuns chel. Mi-a spus că e din satul Boian, unde are doi feciori.

Bătrâna este țintuită la pat după o traumă la picior, dar suferă și de alte boli ce o apasă tot mai greu. M-am apropiat de ea și i-am dat o mână de ajutor. Am întors-o pe o parte, i-am îndreptat cămașa, care era lipită de spatele plin de răni din cauză că stă imobilizată. I-am învelit cu plapuma picioarele reci, i-am pus broboada pe cap. N-a trebuit să stau mult lângă această bolnavă ca să înțeleg că nu-i în stare să ducă lingura la gură, nu poate bea o gură de apă fără ajutor străin, nu se poate îngriji cât de puțin.

În câteva minute am aflat necazul acestei mame, care a crescut doi feciori, are nurori și nepoți. Povestea vieții ei este foarte dureroasă. Și-a crescut băieții ca pe doi Feți-Frumoși, i-a alintat în copilărie, nu i-a fost ușor până i-a văzut mari, la casele lor.

După însurătoare, fiii s-au îndepărtat de mamă. Au copiii lor, și-au înălțat case mari, cu etaje, amenajate cu gust. Trăiesc în bunăstare și lux. Unul locuiește la Boian, iar altul – peste hotarele Ucrainei. Fiecare din frați consideră că celălalt trebuie să poarte grija mamei. Se sfădesc între ei și nici unul nu-și bate capul s-o ajute. Când povestește despre feciorii ei, bătrânica suspină întruna, iar lacrimile îi înăbușă vocea.

Mi-a povestit că astă vară a venit la ea fiul de peste hotare. Mama a crezut că i se va face milă de ea și o va lua din spital (este internată de șase luni). Fecior, însă, nici nu s-a gândit vreodată la acest lucru. A uitat de zilele când mamă-sa îl ducea la școală, îl hrănea, fiind gata să-și dea viața și sufletul pentru copiii săi. A muncit din răsputeri ca băieții să nu simtă greutățile traiului, iar acum a rămas să-și aștepte sfârșitul între patru pereți reci ai cămăruței de spital.

Mai are necăjita aceasta și frați bogați, cumnate cu studii, care se ocupă de educația tinerei generații. Însă nimeni nu manifestă interes s-o ajute în ultimele zile ale vieții. Consătenii sunt nedumeriți, întrebându-se: ”Oare n-ar putea fiecare din rude s-o viziteze din când în când, s-o ajute câte puțin?”. Unde-i omenia? Unde-i credința? Cum pot rudele acestei femei suferinde să se împărtășească înaintea Domnului? Cu ce gânduri și sentimente în inimă pășesc apropiații ei pragul sfântului locaș? Poate chiar dacă le-a greșit cu ceva în fața lor, oare e atât de greu să fie uitată obida?!

Din cele povestite de bolnavă am înțeles că ea n-a fost îndeajuns de amabilă cu nurorile, că se simte vinovată și și-ar cere iertare pentru unele momente din relațiile lor. Dar n-are în fața cui să se căiască, deoarece nurorile n-au ochi s-o vadă. Drept că una plătește o infirmieră ca s-i schimbe cămașa, s-o hrănească și s-o spele, crezând că asta e suficient pentru un om țintuit la pat. Se zice în popor că cu ce păhar dai cu acela și primești, numai că mai plin. Oare nu se gândesc fiii și nurorile că au și ei băieți și pot primi înapoi acest păhar mult mai plin cu venin?!

Morala acestei triste istorii de viață se îndreptă în primul rând către mamele care cresc băieți. Fiecare ar trebui să știe că o mamă bună își iubește nora la fel de mult ca și fiul, ca să aibă și ea milă la bătrânețe. De fapt, există cazuri când nurorile nu iau în seamă binele și dragostea soacrei. În cazul despre care am relatat, feciorii și nurorile și-au lăsat mama să putrezească de vie. E un mare păcat, care totuși poate fi îndreptat. Cât se mai zbate inima în corpul chinuit al mamei lor, ar trebui să-și îmblânzească sufletele și să-i ușureze ultimele clipe. E bine să iertăm răul, căci Domnul ne dă liniște în casele noastre și fericire la copii. Ajutorarea unui om bolnav întărește familia și dragostea.

A. BUNUL, or. Noua Suliță