19 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

BISERICA, MAICA SPIRITUALĂ A NEAMULUI ROMÂNESC (VIDEO)

17 ianuarie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Cu sufletul luminat de Dumnezeu, Mihai Eminescu, Fiul neamului românesc care a născut unitatea limbii, unitatea etnică a poporului român, îşi mărturisea credința ortodoxă, îndemnându-ne să venim la Biserică, Mama spirituală a  Neamului Românesc. Or, Eminescu a ales să se nască şi să lupte pentru IDENTITATE, UNIRE anume din sânul ortodoxiei, şi-a desăvârşit pregătirea intelectuală, sorbind cu nesaţ din perenitatea valorilor creştine, căci Biserica, după cum spunea, în smerita și jertfelnica ei lucrare liturgică și misionară, este păstrătoare de Neam întru Unire.


„CA UN ÎNGER DINTRE OAMENI” s-a aflat în serviciul poporului român întru slujirea Limbii, Culturii, Neamului, pe care le-a sfinţit prin nemurire.  Eminescu veghea permanent la acest rai din sufletul său. A trăit o bogată viața religioasă ortodoxă. Bunicul sau a fost cantor bisericesc. Raluca, mama Poetului, a avut doi frați călugări, Calinic și Iacint, trei surori călugărițe –  Olimpiada, Sofia, Fevronia, şi Xenia, nepoată după  soră. Raluca, mereu cu sufletul spre cele înalte, a cumpărat o bisericuță, chiar pe moșia părintească. Astfel, Poetul a avut, din fragedă copilărie, o biserică a familiei, care mai există. Fiind băiat, Eminescu mergea, pe jos, până la Mânăstirea Agafton,  din apropierea Botoșanilor, la mătușile sale măicuțe şi rămânea în vacanță în sacralitatea celor mânăstirești. El şi-a iubit până la sacrificiu Ţara şi Neamul, precum urmează să-şi iubească orice păstor-duhovnic, care slujeşte la altarul Credinţei.

 În trepidanta  lumină a sărbătorilor creştine ce poartă însemnele Naşterii şi Mântuirii, când peste tot răsună chemarea geniului poeziei româneşti, în sfântul praznic al zilei de 14 ianuarie, când, după ce şi-au înălţat sufletele prin rugăciune,  credincioşii ortodocşi îl sărbătoreau, pe stil vechi, pe Sfântul Vasile cel Mare, asistând la slujba Sfintei Liturghii, enoriaşii au venit să primească binecuvântarea  şi să împărtăşească bucuria valorilor creştine la praznicul unuidistins slujitor la altarul Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Storojineţ,  să-l felicite pe duhovnicul protoiereu Vasile Covalciuc, protopopul de Storojineţ, un mare ierarh bucovinean, cu ziua de naştere şi cea a patronului protector, mulţumindu-i pentru frumoasa slujire celor sfinte, împărtăşirea valorilor creştine, pentru ajutorarea celor sărmani şi flămânzi.

 Printre oaspeţii dragi, care au înnobilat praznicul Sfântului Vasile cel Mare cu un buchet dintre cele mai sincere mesaje de felicitare, urări de sănătate şi prosperitate întregii familii Covalciuc, cadouri, au fost prezenţi şi distinşii diplomaţi români, Excelenţa Sa Eleonora Moldovan, Consulul  General al României la Cernăuţi, împreună cu consulul Aurelian Rugină, ministru consilier Ionel Ivan, adjunct al şefului misiunii diplomatice române, cu soţia sa, Mioara, Mykola Karliciuk, primarul Storojineţului, Diana Covalciuc, adjunct al şefului Administraţiei Raionale, medicul Petru David, Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei”, coriştii Bisericii „Trei Ierarhi” din Ciudei, cu solista Diana Velea, conduşi de preotul Vasile Pojoga şi dirijaţi de Angela Velea, etc., cetele de urători  succedându-se una după alta până seara târziu.

Felicia NICHITA-TOMA