Miercuri, 18 ianuarie a.c., Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a susținut la Palatul Cotroceni, un discurs în cadrul întâlnirii anuale cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti.
Preşedintele României a declarat, între altele:
"Doresc (…) în calitate de Preşedinte al României, să vă asigur că politica externă şi de securitate a României va rămâne pe aceleaşi coordonate esenţiale ca şi până acum. Din punct de vedere politic, România trebuie să se menţină, în regiunea noastră, ca pilon de stabilitate şi predictibilitate. Trebuie continuată întărirea statului de drept şi trebuie păstrată stabilitatea economică, pe baza creşterii sustenabile de până în prezent, care a fost, în 2016, din datele disponibile până acum, cea mai mare din Uniunea Europeană – 4,8%. (…)
La acest început de an, doresc să vă mulțumesc, din nou, pentru eforturile pe care le faceți permanent pentru consolidarea relațiilor dintre statele şi popoarele noastre. Vă consider prieteni apropiaţi, care nu sunteţi doar ambasadori ai statelor dumneavoastră în România, ci şi veritabili ambasadori ai României în capitalele unde vă trimiteţi în fiecare zi informările şi analizele diplomatice.
Sper ca anul 2017 să fie, mai mult decât anul care a trecut, un an al păcii, al progresului și prosperității pentru fiecare dintre țările noastre. Dar asta depinde numai de noi, de efortul nostru comun. La mulţi ani!”
Vedeţi aici discursul:http://www.presidency.ro/ro/