CU „ZORILE BUCOVINEI” ÎN MÂNĂ A AJUNS LA 90 DE ANI

Dacă ar lua condeiul să-şi scrie povestea vieţii, ar putea începe ca ţăranca Aniţa Nandriş din Mahala, întocmai cum se deschide epopeea ei despre cei 20 de ani în Siberia: „Prin câte poate trece o fiinţă omenească fără să-şi dea seama”. Deşi pe Eugenia Tremel din Budineţ a ocolit-o năpasta deportărilor, a trecut şi ea prin mari greutăţi, a suferit năprasnice necazuri, a înghiţit destulă amărăciune în propria-i casă, văzând multă durere străină în jurul ei. Şi aşa pas cu pas prin hăţişurile vieţii, fără să-şi dea seama a ajuns la 90 de ani, pe care-i sărbătoreşte astăzi înconjurată de averea-i cea mai scumpă – copiii, nepoţii şi strănepoţii.

Am aflat despre fericitul eveniment în această mare familie din Budineţ, câteva ramuri ale căreia sunt răspândite în raioanele Herţa şi Hliboca, peste hotarele ţinutului – la Odessa şi în Bielorusia, de la Maria Pojoga, una din cele şase fiice ale Eugeniei Tremel. Afară era un ger de crăpau pietrele,dar nici în localul redacţiei nu dovedise să se adune căldura de la caloriferele, când ne-au deschis uşa dna Maria şi fiica ei Valentina (Valentina Cozac lucrează în calitate de şefă de studii la şcoala din Budineţ).

Ele au străbătut drumul la Cernăuţi prin omătul mare ca să aducă un scurt mesaj de felicitare pentru mama şi bunicuţa lor, pasionată cititoare a „Zorilor Bucovinei”. Deoarece nu aveau pregătit textul felicitării, m-am oferit să le ajut, aflând pe parcurs detalii interesante despre femeia născută de sărbătoarea Iordanului, care zi de zi îşi amăgeşte vârsta, păstrându-şi sufletul tânăr. „Am venit la dumneavoastră căci mama vă citeşte ziarul de la prima până-n ultima pagină. Trăiesc nu departe, când intru la ea îmi spune: „Stai aici pe scăunel să-ţi povestesc ce-am citit în „Zorile Bucovinei”. Îi place să citească poezii, diferite istorii de viaţă, noutăţi de pe tot globul pământesc şi din ţară. Totul o interesează, are o memorie de invidiat, ţine minte întâmplări din tinereţe...”.

Impresionată de cele povestite de dna Maria, am întrebat-o dacă  nu-i vine greu mamei sale să citească la o vârstă atât de înaintată, mai ales paginile de ziar. Răspunsul a fost uluitor:„Citeşte fără ochelari mai uşor ca unul tânăr. Când mă vede că-mi pun ochelarii, se miră: „Tu ce, nu vezi?!” A făcut şapte ani de şcoală, în aceeaşi clasă cu Elena Fedoreac, Dumnezeu s-o ierte. S-au împăcat bine toată viaţa. Mama urmărea tot ce publica, prietena ei în ziarul dumneavoastră. Compune şi ea poezii, dar spune că ale Elenei sunt mai frumoase. Parcă simţea că prietena ei n-are multe zile. M-a rugat s-o însoţesc la ea cu puţin înainte de a se despărţi pentru totdeauna. A ţinut-o de mână...”.

Eugenia Tremel, cu numele de familie Popovici de acasă, a născut şi a scos în lume cu soţul ei Anton (de origine nemţească), nouă copii. Toţi sunt bine sănătoşi şi numai doi fii trăiesc mai departe – Mihai, întâiul născut, în vârstă de 67 ani, îşi duce traiul cu familia la Odessa, iar fiul Radu trăieşte în Bielorusia. Din cele şase fete, numai Alexandra şi Ana nu trăiesc la Budineţ. Încă o fiica, Oltiţa, a plecat să-şi câştige existenţa în Italia. La anii săi, Eugenia prieteneşte cu Internetul, comunicând cu fiică-sa pe Skype.

Curiozitatea de a fi la curent cu tot ce se face în lume îi menţine dragostea de a trăi, de a se gândi la ziua de mâine. Nepoata sa Valentina e convinsă că: „Mai mult decât toate o ţine în puteri credinţa. Bunica umblă împreună cu mama mea la biserică Deoarece casele noastre sunt între Budineţ şi Cireşi, uneori merg la biserica dintr-un sat, alteori la sfântul lăcaş din alt sat. Lucru de mare mirare pentru mine e că bunica le ştie numele la toţi cei 23 de nepoţi şi 34 de strănepoţi, chiar şi zilele de naştere la fiecare le ţine minte”. La cei 34 de strănepoţi, în curând va mai veni unul, fetiţa pe care o aşteaptă Valentina, acesta fiind cel mai preţios cadou la jubileul bunicuţei.

Copiii şi nepoţii n-au auzit-o vreodată să se plângă de dureri de cap ori de alte boli serioase. Poate s-o sfredelească oasele când se schimbă vremea sau să simtă oboseală în picioare dacă umblă prea mult. A ferit-o Dumnezeu de dureri trupeşti, cu toate că suferinţe, ca şi tot neamul românesc din Bucovina, a avut cu vârf şi îndesat. Tatăl ei s-a întors numai piele şi oase din lagărul de la Onega. În piept întotdeauna i s-a zbătut o inimă bărbată: în timpul foametei, când în sat bântuia tifosul, a scos boii din grajd şi, cu un bărbat dintre puţinii săteni care se mai ţineau pe picioare, cărau morţii la cimitir.

Înainte de Anul Nou, neamurile se strâng la măicuţa Eugenia să le ghicească în jeratic cum vor rodi ogoarele şi livezile. Ea scoate cărbuni încinşi din vatră, menind fiecăruia câte o cultură agricolă, un fruct... Rodul va fi mai mare la cultura cu jeraticul ce arde mai mult. Încă nu s-a întâmplat ca prezicerea ei să dea greş.

Până azi a fost un secret. Dar pot deja să-l dezvălui, căci la apariţia acestor rânduri nonagenara Eugenia Tremel şi-a primit surpriza – Marele Tort „Cartea vieţii”, comandat unor cofetari iscusiţi din Storojineţ. Cunoscându-i slăbiciunea pentru dulciuri, copiii, nepoţii, strănepoţii i-au pregătit de rând cu altele şi acest delicios cadou, dorindu-i ca fiecare zi să-i fie la fel de dulce.

Maria TOACĂ