06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DE DORUL CUI ŞI DE-AL CUI DRAG?

5 februarie 2017 р. | Categorie: Limba noastră cea română

DE DORUL CUI ŞI DE-AL CUI DRAG?

Patrie, vatră străbună
dată nouă moștenire.
S-o păstrăm toți împreună
cu drag mult și cu iubire.

Unirea e un dar dumnezeiesc. Biblia ne spune că principalul în învățăturile lui Hristos este unirea, prietenia, frăția și iertarea. De ce oare anume aceste porunci creștine au devenit atât de discutabile în Moldova dintre Prut și Nistru anume azi? De ce cu atâta furie se vorbește despre noii unioniști și glotonimul „româna”? Cu ce scop  aruncă falsificatorii istoriei, adepţii "moldovenismului" atâta murdărie în limba română și în Unire (1859, 1918)? Dar hai să le luăm pe rând clar și corect.

Toată spaima, veninul și zâzania ce se încearcă s-o bage în moldoveni (basarabeni) referitoare la etnie și limbă se începe cu Unirea Principatelor (1859, 1918). Această avalanșă murdară, antifrățească, dirijată de adepții lui V. Stati și „Luceafărul” lui A. Fetescu, tinde din răsputeri să redea totul după poftele antimoldovenilor, care nu vor sau nu-s în stare să recunoască următoarele realități:

·   Dacia a fost o țară unică și se întindea până la Nistru și nu până la Prut;

·   Limba folosită pe acest teritoriu, în urma retragerii romane, a început să fie recunoscută ca limbă romanică;

·    Până la formarea cnezatelor, principatelor, banurilor și a altor formațiuni teritorial-politice, peste tot, se vorbea romanica, poate în unele ținuturi i se zicea după numele localității (bănățeană, olteană ș.a.), dar, în realitate, era  romanică;

·   Odată cu formarea principatelor (sec XIV), Muntenia, Moldova, Ardealul, limbile folosite pe aceste teritorii au început să se numească  munteană, olteană, moldavă, etc., dar numai pe un teritoriu anumit;

Se știe că pământul nostru a avut parte de cei mai mari și cruzi, hrăpăreți străini, care n-au fost cointeresaţi în păstrarea noastră, ci, din contra, cu ajutorul cozilor de topor, ca și astăzi, au căutat numai să ne destrame;

·   Revoluția din 1848 a trezit în popor și simțul unirii, dându-și seama că numai prin unire e posibilă scăparea de iobăgie, de boierimea hrăpăreață și domnitorii corupți. Unirea mai promitea și posibilitatea de eliberare națională.

Aceste tendințe sunt luate și incluse în programul de luptă pentru Unire de către fruntași ca  M. Kogălniceanu, V. Alecsandri, Al. I. Cuza ș.a. Unirea a fost pregătită foarte minuțios, ținându-se cont de toate pretențiile și specificul fiecărei regiuni. Unirea din 1859 s-a înfăptuit pe calea cea mai democrată și benevolă, ținându-se cont de experiența unirii țărilor europene și nu cum susțin antiunioniștii de azi din Republica Moldova. În Spania cele mai mari teritorii unite au fost Cantabria, Andaluzia, Catalonia ș.a. dar țara unită a luat numele – Spania, națiunea unită – spaniolă și limba țării – spaniola. În componența Franței au intrat teritoriile  Normandia, Britani, Savoia ș.a., iar după unire noua țară obţine numele de Franța, națiunea unită și limba franceză și nu normandă. Germania se formează din 300 de teritorii (landuri): Swabia, Renania, Bavaria, Prusia ș.a. În toate aceste teritorii până astăzi încă se păstrează diferite dialecte, obiceiuri și datini, dar Unirea, numele țării și unitatea limbii naționale n-a stârnit atâta revoltă ca la liderii antiunioniști de azi dintre Prut și Nistru.

Și, în pofida faptului că unirea la noi s-a înfăptuit pe cele mai democratice căi:

·   țara unită primește numele – România, pentru că din cele mai vechi timpuri a fost cunoscută ca teritoriu (ţară) romanică;

·   limba țării unite – româna, pentru că „romanică” ne-au recunoscut-o toți;

·   națiunea României, nici într-un caz nu putea fi olteană, moldovenească și nici bucovineană, ci numai românească (după Unire nicăieri nu găsim ca limbile Principatelor să fi fost interzise. Când spunem „româna” se are în vedere  limba națională a țării unite);

·   capitala – București;

·   domnitor – moldovan
(în așa fel și până azi bucovinenii au rămas bucovineni, oltenii – olteni, moldovenii – moldoveni, muntenii – munteni etc.)

·   majoritatea membrilor divanului unit îl dețineau moldovenii (!).

(Al. Ghica, M. Kogălniceanu, C. Negri, Al. I. Cuza, V. Alecsandri ș.a. Iar Iașul, capitala Moldovei, până și azi este considerată capitala culturală a țării. Unde-i colonizarea, impunerea românismului, dictatura?

Unirea din 1918 este și ea descrisă în „Istoria Moldovei” (Chișinău, 2002) de V. Stati cu și mai mare furie:

·   Sfatul Țării – nelegitim și trădător;

·   Chemarea armatei române – năvălire barbară. Transformarea Basarabiei într-o colonie, interzicerea limbii moldovenești (!) românizarea forțată ș.a.

Și „istoricul” se face mort în popușoi, când vine vorba de haosul, banditismul și suferințele moldovenilor din acea perioadă. Haitele bolșevice schingiuiau poporul ca pe Hristos. Dar aceasta-i floare la ureche pentru Stati, în comparație cu cerințele românilor de a vorbi românește (!). Adepții limbii „moldovenești” nu recunosc nici legitimitatea Sfatului Țării, nici unitatea de sânge a moldovenilor cu românii și nici concluziile congreselor internaționale a lingviștilor, juriștilor și istoricilor cu privire la numele limbii ce au avut loc în 1991 la Chișinău – Iași; în1994 la București, în 1995 la Chișinău, bazându-se pe izvoare științifice și istorice  (sec. XII-XVII), în unanimitate au recunoscut că limba moldovenească și cea română e una și aceeași limbă; în1234, papa Grigore IX, în 1530, Nicolaus Olahus – valahi, în 1641, misionarul Baksic – în valaho, în 1671, misionarul Batista Del Monte – valaha, în 1671, arhiepiscopul Vito Peluzo – valaha (vlaha) și alte izvoare. N-ar fi rău dacă protivnicii limbii române ar mai ține cont de faptul că această limbă nu-i altceva decât cea moldovenească, dar puțin ajustată (Vlad Vlase). Toată lumea civilizată înțelege aceasta și ca dovadă, Româna,  e  ”Limba noastră”, A. Mateevici, ce se studiază în 150 de universități din lume (!) cu glotonimul „limba română”. Și să-i fie mai clar cititorului despre lupta dintre ideologii acestor două glotonime, vă aduc câteva concluzii inventate și impuse glotonimului „româna”, culese din revista „Luceafărul” (nu al lui Eminescu, nu!):

- „Luceafărul”, №36, p.6, articolul „Mama limbii române” „ ... se poate considera „vlaha” (româna) dialect al limbii moldovenești, ... anume Moldovei i se datorește cultura românească...”.

Articolul „Limba și jocul politic”, p.3, de V. Stati, conţine câteva deduceri expuse de autor: „ banduți politici, românași implantați în guvern, ocupația din 1918, cotropită” ,... în prezent – „ocupație ideologică”, ...peste tot emisari străini... și tot de acestea...

„Luceafărul”, №38, 17.IX.2016, articolul „Un toromac la domnie”,  p.6, de V. Stati încearcă să convingă cititorii că etnia „moldovan” și glotonimul „moldovenească” figurează de când e lumea, iar „român, româna”, abia din sec. XIX.

„Luceafărul”, №40, 1.10.2016, articolul „Tradiții iluministe în Moldova”, p.6, citim „… evidențiindu-se misiunea ocrotitoare a Rusiei pravoslavnice asupra țării Moldova...”.

„Luceafărul”, №46,12.11.2016, articolul „Adevărul istoric despre limba moldovenească” de Ion Grosu. Cercetând și analizând răspândirea sintagmelor „limba moldovenească” și „limba română” în literatura mondială, propune ca aceste glotonime să fie folosite împreună: în România – româna (moldoveneasca) și în Republica Moldova – moldovenească (română).

„Luceafărul” №48, 26.11.2016, Articolul „Cine și cum realizează în Ucraina ideile separatiștilor despre „Basarabia” –  pământ românesc ” (pe site-ul bessarabia. in. ua), merge vorba despre mitingul susținătorilor Unirii de la 27.03.2016, Chișinău, cu asemenea lozinci: „ne dorim unirea neamului”, „România Mare fără frontiere”, „Basarabia – pământ românesc” ș.a. (La acest miting s-a creat și așa-zisul Sfatul Ţării -2. Și s-a mai motivat, ca actul Unirii din 1918 n-a fost anulat nici de România, nici de Republica Moldova și chiar nici de URSS. Mai citim că unioniștii parcă ar fi de acord să schimbe Transnistria pe Basarabia de Sud și pe nordul Bucovinei. Aceste acțiuni A.S.Fetescu le consideră pregătite și dirijate de agenți români. El crede – Unirea celor două țări va duce la eliminarea Moldovei ca stat independent și apoi la un război civil. Autorul e îngrijorat că și în nordul Bucovinei se simte susținerea ideilor unioniste, că şi unele biserici trag apa la moara acestora.

„Luceafărul”,  №51 17.12.2016, articolul „A cui limbă vorbesc moldovenii?”, p.6, „ ... limba moldovenească e limba literară a statului român...”, „... odată cu unirea, moldovenii au găsit pe teritoriul Munteniei o limbă într-o stare de plâns...”. Slavonismele și alte cuvinte nelatine (!) pe care poporul le-a încetățenit în limba sa trebuie păstrate (!) etc.

Toate aceste încercări de a speria moldovenii cu pielea oii sunt „argumentate” de V.Stati în istoria sa. Și pentru a vă convinge și mai limpede după cine tânjesc apărătorii „limbii moldovenești” și de-al cui dor și drag se pun luntre și punte pentru etnonimul „moldovan”, vă mai amintesc din pomenita istorie:

„...Atitudinea aceasta binevoitoare a politicii rusești față de popoarele ortodoxe...”, p.219;

„... Din tot sufletul, pământul moldovenesc strigă către ceriu ca să arate nebiruite și proslăvite armatele... marii Rusii...”, p.220;

„... Tu ne-ai scos din jugul otomanesc, sângele oștirilor tale s-a vărsat pentru noi...”, p.221;

„... abia după ce moldovenii se simțiră despărțiți unii de alții (1812) pe malul stâng al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie dragostea de neam și limbă...”.

Și tot de acestea în toată politica sa cu scopul de ai droga pe moldoveni și nici un cuvânt despre grozăveniile armatelor rusești conduse de Suvorov, descrise de K. Marx și L. Casso. O face pe  „neznaiul” și cu ocazia retragerilor armatelor rusești sub conducerea lui Minin,  1739, când nemaiavând ce prăda, capturează peste 100000  de bucovineni și-i vinde ca robi în Rusia. Și dacă chemarea armatelor române în Basarabia (1918) e considerată „ocupație”,  atunci năvălirea armatelor sovietice în 1940 – eliberare, cu toate că asemenea grozăvii ce au suportat, moldovenii n-au văzut nici pe timpul Rusiei țariste. Dar ce să-i faci?!  Fiecare are dreptul de a-și expune gândurile, de a iubi pe cine-i place și de a crede că anume numai el e drept şi corect. În lucrările lor, acești doi „lideri” au folosit multe înțelepciuni populare. Eu le amintesc numai una: „De ce te temi mai tare, anume de aceea nu scapi”. Nimeni nu neagă gloria Moldovei din evul mediu. Ne mândrim nespus de mult că anume moldovenii au salvat creștinismul în Europa. Cinste și onoare nouă că anume cultura noastră concurează cu cea europeană din acea perioadă. Dar de ce să nu recunoaștem purul adevăr, că la acest apogeu au contribuit, în diferite moduri, și frații noștri (aduceți-vă aminte de V. Țepeș, C. Brâncoveanu, M. Viteazul ș.a), oare unirea a doi frați aruncă umbră în fața celuilalt? Eu zic: „Hai să dăm mână cu mână...” și să aruncăm discordia în Nistru.

P.S. 1.Vasile Stati, istoric, autorul „Istoriei Moldovei”, 2002, Chișinău.

2 Anatol Fetescu, președintele Asociaţiei panucrainene a moldovenilor din Ucraina.

3 „Luceafărul”,  săptămânal al Asociației panucrainene a moldovenilor, Odessa.

Todor NICOLAEVICI