SUNTEM JEFUIŢI DE CEA MAI SCUMPĂ COMOARĂ – LIMBA NOASTRĂ CEA ROMÂNĂ

În lunga mea viaţă m-am convins că cititul este o îndeletnicire nu doar plăcută, ci şi de mare folos. Citesc cu plăcere, mai întâi de toate, ziarul „Zorile Bucovinei”. Meditând asupra multor materiale publicate în paginile ziarului, îmi apare şi mie dorinţa de a scrie, de a-mi exprima părerile. Nu demult am avut ocazia să citesc un articol, semnat de Ion Terguţă, cu titlul „Republica Moldova nu are nevoie de cetăţeni”, care mi-a generat emoţii şi nelinişti.

Jurnalistul susţine că alegerile din Moldova au fost organizate de ...ştim noi cine, iar electoratul moldovenesc nu a fost matur. Electoratul a ratat şansa de a se plia pe o mişcare globală de luptă împotriva sistemului de conducere. Drept rezultat, a câştigat Igor Dodon, care, în sfârşit, şi-a atins scopul. El însuşi a recunoscut că „şapte ani a aşteptat această victorie” şi că „mişcarea unionistă trebuie să dispară”, iar cetăţenii „trebuie reeducaţi”.

După cum vedem, cetăţenii Republicii Moldova s-au lăsat păcăliţi. De la bun început, noul preşedinte a luat hăţurile în mână şi s-a pus pe treabă. Mai întâi şi-ntâi de toate, a spus că limba de stat este moldoveneasca, apoi a confundat ziua de naştere a lui Mihai Eminescu cu ziua morţii Poetului! Păcat că n-a fost pe aproape vreun elev din clasele primare să-i şoptească la ureche şefului de stat data corectă a naşterii Poetului nostru Naţional. De minune se potrivesc în acest caz cuvintele cronicarului Ion Neculce: „Oh! Oh! Oh! Săraca Ţara Moldovei... cum ţin pe cei străini”...

Aşa e în Moldova, însă putem face o paralelă cu situaţia de la noi, din Ucraina democratică, unde la putere nu se află aşa-numiţii dodoni. Parafrazând vorbele lui Neculce, aş spune: „Oh! Oh! Oh! Sărbanii români din Ucraina”. Mă întreb de multe ori ce fel de democraţie este aceasta când cetăţenii sărăcesc văzând cu ochii?! Totodată, averile celor de la putere cresc ca voinicul din poveste, de la milioane la miliarde (desigur, în valută străină). Nouă, păturilor de jos, ni se spune că salariile minime şi pensiile s-au majorat, se majorează continuu. Eu, ca specialistă în matematică, ştiu să calculez corect şi pot să dovedesc că în ultimii ani pensiile au scăzut considerabil, dar nu au crescut.

În Ucraina nu se respectă nici litera legilor, nici sfânta-sfintelor – Constituţia. Se observă tot mai pronunţat lipsa de toleranţă faţă de minorităţile naţionale. E şi aceasta o cauză că apar conflicte în societate. Am avut ocazia să corespondez timp de 9 ani cu un boincean, care trăia în Elveţia. El mi-a scris multe lucruri interesante despre ţara de adopţie şi despre atitudinea elveţienilor faţă de etniile conlocuitoare. Iată de la care ţară ar trebui să ia exemplu Ucraina democratică, ca stat multinaţional.

Noi, românii de pe aceste meleaguri, din populaţie autohtonă am ajuns să fim „minoritate”. În perioada sovietică, în câteva localităţi cu populaţie majoritar românească învăţământul în şcoli a fost trecut la limba ucraineană. Totuşi, aveam mai mult de 100 de şcoli cu predarea în limba română. Toată documentaţia, inclusiv completarea cataloagelor, în aceste instituţii de învăţământ mediu general se scria în limba maternă. În timpul de faţă am rămas cu jumătate din şcolile ce le aveam odinioară, fiind reduse considerabil şi orele de limba şi literatura română. Mai întâi literatura română a început să fie predată integrat, adică împreună cu literatura universală, apoi au fost anulate examenele obligatorii la obiectele respective. Dar răul cel mai mare ne aştepta înainte. Iată, am ajuns şi la un proiect care exclude cu totul limba română din programa de învăţământ în clasele superioare.

Până când vom răbda aceste nedreptăţi?! Ce va ştie tineretul nostru despre istoria neamului, despre Ştefan cel Mare, despre Eminescu... Cu ce rămânem noi? Cu jalnica „Doină” – plânsă şi cântată... Ştim că la conducere sunt hoţi care jefuiesc poporul, însă iată că am ajuns să fim jefuiţi de cea mai scumpă comoară – limba străbunilor noştri. Până când ne vom lăsa umiliţi într-un asemenea hal?

Am scris aceste rânduri cu gândul la profesorii din şcolile noastre, dar şi la alţi intelectuali, la slujitorii bisericilor noastre. Ar trebui să bată alarma, să răsune clopotele sfintelor lăcaşe, astfel poate vom fi auziţi. Or, sistemul de învăţământ de astăzi duce la dispariţia noastră ca neam şi ca români cu rădăcini adânci în acest pământ, care-l moştenim de la străbunii noştri. Aşa ceva n-au făcut nici turcii. Ceva putred, nesănătos, apare în societatea în care trăim.

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară