A TRECUT ISTORIA CU SECUREA PRINTRE NOI

Stela şi Gheorghe Cerchez au crescut, în spiritul datinilor străbune, două fete, acum având grijă ca și nepoțeii să-și cunoască rădăcinile, să-și iubească graiul. Numele de familie Cerchez este răspândit la Roșa, asemenea prenumelui Stela. Păstrează și Gheorghe în inimă imaginile apușilor bunici, marcați de dramatica, nedreapta istorie a Bucovinei, cu rădăcini adânci în pământul Roșii și cetatea Țeținei. Bunicul Ion Ierema din partea mamei, instruit în armata austriacă, făcea parte din gospodarii de frunte. Bunicul Ion Cerchez era considerat de fruntaș la Țețina. S-a îngrijit să cumpere pământ, ca nici unul din cei nouă copii ai săi să nu cunoască sărăcia. Au venit rușii cu ”dreptatea” lor și i-au luat totul – pământ, iaz, pădure. Drept că nu l-au deportat în Siberia ca chiabur ce era, însă nici viață bună n-a avut, fiind jefuit de tot ce agonisise în sudoarea frunții. Și copiii săi au fost împărțiți, cei mari reușind să-și găsească rostul în România. A avut o șansă să rămână în Țară și tatăl lui Gheorghe, Aurelian Cerchez, prins de război într-o unitate de pompieri, la București. Dorul de baștină l-a adus pe jos acasă. Fiul său Gheorghe crede că astfel el a avut norocul să apară pe lume. ”Tata a avut vreo 35 de verișori în România, nici nu-mi cunosc toate rudele”, oftează Gheorghe. Soția sa e mai optimistă: ”Cum a trecut istoria cu securea printre noi. În fiecare casă de român sângerează asemenea istorii. Cum se poate ca doi tirani să hotărască soarta unui popor? N-au trecut secole de atunci, ne despart doar vreo șapte decenii de când am fost un neam întreg. Românii noștri de la Roșa au crezut mult timp, dar unii mai cred și astăzi că Dumnezeu ne va face dreptate. Nu vom fi noi, se vor bucura copiii, nepoții noștri, așa cum s-au bucurat strămoșii cu un secol în urmă”.

Ce-i mai ține pe românii de la Roșa în leagănul acestui vis? Ce păstrează ei pentru hora unei mari sărbători? Sunt tradițiile sărbătorilor de iarnă – dalbe flori de suflet românesc: colinde, cântările corului bisericesc în a doua zi de Crăciun, Irozii în frunte cu Magii ce vestesc nașterea Mântuitorului și mai sunt bărbații din familia Strijac… Din moș-strămoși, din tată-n fiu ei umblă de Crăciun cu Irozii. Stela mi-a mărturisit că așteaptă cu nerăbdare Crăciunul, să-i primească: ”Ce frumos cântă ei în corul bisericii și pe la case românilor, care îi așteaptă cu ușile deschise! Fratele soțului meu, Ion Cerchez, îl are de ginere pe Ionel Strijac, animatorul Irozilor”

Ne pierdem o parte din suflet când ne înnemurim cu străinii

Dumnezeu nu ne părăsește atunci când îl purtăm în suflet. Și dacă, așa cum ne învață Sfintele Scripturi, cuvântul este Dumnezeu, renunțând la limba maternă, ne lepădăm nu numai de mamă, ci și de Sacralitate – de Dumnezeu. Trăind printre alte neamuri, românii de la Roșa sunt blânzi și generoși, chiar prea primitori când e vorba de ”frații” mai mari de ieri și de azi. Soții Cerchez nu fac excepție de la această lege înrădăcinată din vechime în ospitaliera pentru străini suburbie cernăuțeană. Mai ales, cu dragostea nu te poți pune în poară. Nu te poți împotrivi, dacă fiul sau fiica îți introduce în familie un vorbitor de altă limbă (a națiunii titulare). De cele mai multe ori, în asemenea cazuri, limba română rămâne în pierdere sau dispare cu totul din casă. Și mai trist este când aceasta se întâmplă în familii pur românești. Soții Cerchez au bucurie de la familiile fiicelor Doina și Mariana, ambele dăruindu-le câte doi nepoței. Dragostea bunicilor este în aceeași măsură pentru toți. Fiul mai mare al Doinei, Daniel Ursuleac este student la Universitate, la Catedra de Filologie Română și Clasică. Și feciorașul cel mic, Pavel, învață în limba maternă. Doina nu se teme că fiii ei nu vor avea viitor. Ea însăși, după ce a absolvit cu medalie de aur ȘM nr. 10 de la Roșa, a studiat la Facultatea de Juridică la Universitatea din Cernăuți. Nu i-a fost ușor, se scula pe la orele 4 dimineața, tocind la limba ucraineană, dovedindu-le lectorilor și colegilor cine sunt românii care țin la valorile lor. Sinceră și deschisă, Stela nu ascunde că ceilalți doi nepoței de la fiica Mariana, învață la insistența tatălui lor într-o școală ucraineană. Trăind în aceeași gospodărie, și ginerele și băieții vorbesc frumos românește, însă în privința școlii bunicii n-au avut puterea de decizie. Iată cum ne pierdem identitatea și din mare dragoste, nu numai din cauza urii.

Maria TOACĂ

În imagini: părinţii lui Gheorghe, Zoe şi Aurelian Cerchez; tinere în portul popular de la Roşa; bunelul Ion Ierema, cu doi camarazi de cazarmă; Stela Cerchez şi alte românce de la Roşa, la biserică, pregătindu-se de comemorarea martirilor