05 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DIN TRECUTUL ISTORIC ŞI PREZENTUL SATULUI VANCICĂUŢI

21 mai 2013 р. | Categorie: Istoria neamului

De ce fosta uniune sovietică a avut pretenţie teritorială faţă de România, ştiind că Basarabia istorică a fost a României? De ce Turcia n-a avut şi nici nu are pretenţii teritoriale faţă de România, ştiind că o parte din teritoriul României a fost, timp de peste 300 de ani, colonie turcească? La fel, nici Austria n-a avut şi nici nu are pretenţii teritoriale, ştiind că a cotropit cândva mari teritorii româneşti. 

La şedinţa din 27 iunie 1940, la Consiliul de Coroană, Ştefan Ciobanu, născut în 1883 în judeţul Tighina, Basarabia, membru al Consiliului de Coroană (alături de N. Iorga, V. Iamadi, s. Dragomir, T. Pop. G. Urdăreanu), a votat împotriva cedării Basarabiei uniunii sovietice, propunând rezistenţa armată pentru apărarea pământului strămoşesc. Această sacră cerinţă a fost expusă de el în cunoscuta declaraţie în cadrul respectivei şedinţe, care pentru generaţiile actuale constituie o adevărată lecţie de patriotism şi rar curaj civic. Iată ce se spunea în ea:  „Provincia românească dintre Prut şi Nistru a făcut integrantă parte din vechea Moldovă de la înfiinţarea acestei formaţiuni politice româneşti. Populaţia românească din estul Moldovei, numită astăzi Basarabia, împărtăşeşte soarta întregului neam românesc în decursul unui şir de veacuri, până când în anul 1812 această provincie a fost smulsă mişeleşte din trupul neamului românesc şi anexată la imperiul ţarist, cu care n-a avut niciodată nici un fel de contact. Populaţia Basarabiei, formată 75 la sută din români şi 25 la sută din minorităţi, aduse recent de ruşi, are un caracter românesc. După o rezistenţă dârză a întregii Basarabii contra tendinţelor brutale de rusificare şi deznaţionalizare prin colonizări şi deportări... poporul românesc din Basarabia trece prin frământările revoluţiilor ruseşti  din anii 1905-1906 şi 1917-1918 şi, în baza drepturilor de autodeterminare a popoarelor subjugate din Rusia, se uneşte cu Patria-mamă. Unirea se face prin organul legal al Basarabiei, unire, care a fost cerută încă de la începutul revoluţiei din 1918 în diferite congrese ale ţăranilor şi intelectualilor. Unirea a fost atât de mare, încât populaţia n-a ţinut seama că Vechiul Regat, în parte sub ocupaţie, se găsea într-o situaţie critică. Şi atunci cum s-ar putea abandona o populaţie românească, care cu atâta încredere s-a aruncat în braţele Statului Român?

Cum s-ar putea ceda Basarabia, care şi-a arătat ataşamentul necondiţionat faţă de neamul şi Ţara Românească? Cum s-ar putea călca în picioare o poruncă a trecutului istoric, cum s-ar putea trece peste suferinţele, lacrimile şi sângele acelora, care s-au jertfit pentru realizarea idealului neamului nostru? Părăsirea Basarabiei de către armatele române ar fi cea mai mare crimă naţională, căci ar însemna că aruncăm populaţia din Basarabia în braţele unui neam străin şi ale unui regim pe care nimeni în Basarabia nu-l doreşte. Răspunsul ce trebuie dat sovietelor e: rezistenţă până la sfârşit. Şi în lupta ce se va da contra cotropitorilor, populaţia din Basarabia va fi alături de armata română.

Conştiinţa mea de român basarabean nu-mi permite să concep ca o provincie care din punct de vedere şi istoric şi ca structură etnografică este românească, să fie cedată fără nici un gest măcar de apărare ruşilor, ca populaţia ei să fie lăsată pradă.  Acei dintre membrii Consiliului, care susţin că această cedare va fi provizorie, se înşeală. Noi, care am simţit cizma robiei turceşti, nu putem crede că stăpânirea rusească va fi uşor de înlăturat. Acei care au urmărit evoluţia ideilor politice din Rusia din ultimul timp au putut observa că în viaţa ruşilor sovietici s-a produs un reviriment. De la internaţionalismul bolşevic ei au revenit la naţionalismul cel mai autentic al Rusiei ţariste. Respectul drepturilor altor popoare este o ficţiune. Aceeaşi recrudescenţă s-a petrecut şi în altă ordine de gândire a ruşilor. De la principiul de libertate, de autodeterminare a neamurilor, de care au făcut atâta paradă comuniştii, la ei revine ideea veche imperialistă într-o formă cu mult mai pronunţată decât aceea de sub regimul ţarist. Politica agresivă faţă de Polonia, Finlanda şi Ţările Baltice este o mărturie. Şi cu reînvierea imperialismului a renăscut şi visul de cucerire a Constantinopolului. Ei nu se vor mulţumi numai cu Basarabia, care nu este pentru ei decât un punct de trecere spre peninsula Balcanică, decât să ne răşluiască  ţara, bucată cu bucată, mai bine să murim cu toţii pentru un ideal al părinţilor noştri”.

Iată, deci, care a fost poziţia fermă a lui Ştefan Ciobanu în calitatea sa de membru al Consiliului de Coroană. Acest patriot român basarabean, a vorbit just la şedinţa Consiliului de Coroană despre imperiul rus şi cel sovietic. România urma să opună rezistenţă împotriva cotropitorilor sovietici, să vadă  toată Europa că într-adevăr  bolşevicii constituie un imperiu de cotropire a ţărilor mici şi mijlocii.

La 28 iunie 1940, cam după amiază, au sosit „eliberatorii”, cum li se mai spunea „fraţii mai mari”, au intrat în sat. Unii s-au oprit pe toloacă, alţii în centru satului, unde au făcut un mic popas. Un ofiţer le-a dat celor prezenţi, mai precis copiilor, care au ieşit la şosea, două cărţi scrise cu litere latine, în limba română, mai târziu aceste volume au fost citite de săteni, în ele vorbindu-se despre problemele leninismului şi dictatura proletariatului. Apoi au sosit de la Noua Suliţă politruci, având misiunea de a instala aparatul de conducere a satului.  Ei ţineau cuvântări în faţa sătenilor zile în şir. În timpul administraţiei româneşti în sat erau trei membri ai partidului comunist –  Gheorghe Mânzatu, Vladimir Gligor şi Marcu Molenţa. Politrucii au aflat despre aceşti comunişti şi l-au numit pe Gheorghe Mânzatu la conducerea satului, iar în funcţia de secretar – pe ucraineanul din Vancineţ, Pavel Tamaciuk. Peste câteva zile au sosit grănicerii sovietici, care s-au instalat în casa preotului, şeful pichetului de grăniceri, locotenentul Fartuk, şi un politruc, primului mai târziu i-a sosit soţia şi doi copii şi s-au aranjat în gazdă la Vasile Papuc, vecin cu pichetul. 

Boris STRÂMBU,

s. Vancicăuţi, raionul Noua Suliţă

 (Va urma)