28 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„RĂZBOI” ÎN LUNA LUI MARTE

9 martie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Martie este o lună dedicată zeului războiului Marte, zeul bătăliilor. Sunt bătălii între bătălii, bunăoară, celor de pe Olimpul puterii ucrainene le-a venit ideea să declare război femeii, adică să interzică sărbătoarea de 8 martie. Doamne, iartă-i, că ei nu știu ce fac, dar mai ales nu știu ce vor păți, săracii olimpici, așa că te mai rog, Doamne, să nu te răzbuni pe ei, că are cine se ocupa de acești nesimțiți. Uitați-vă, domnilor, în ochii femeilor... Ce spun ochii femeilor? „Ăștia vor să se ia de noi, bine, să-i lăsăm...”.

Și ochii bărbaților spun ceva... Ce spun ochii bărbaților? Spun că bărbații capitulează de la bun început. Doar cine și când a câștigat o luptă împotriva femeii? Nimeni și niciodată! Așa este, „cherchez la femme”, spune franțuzul, îndemnând să căutăm femeia în spatele tuturor bătăliilor pierdute de noi, bărbații. Dar și mărul lui Adam care ne stă nouă, bărbaților, în gât de câteva mii de ani, ne amintește și ne sugerează care ar trebui să fie atitudinea noastră față de femeie - de jos în sus și nu invers. Și dacă în spatele sărbătorii de 23 februarie, zilei bărbaților, se află o mare minciună, pentru că bătăliile de la Pskov și Narva nici nu au avut loc. De mic știam acest lucru, bunicul mi-a povesti cum bolșevicii le-au dat făină și alte bunuri ca ei să nu lupte și să se întoarcă acasă, atunci bătăliile frumoase cu frumoasele noastre partenere de viață sunt cele mai reale și au loc în fiecare secundă, minută,oră, zi, an... Cum să interzici o bătălie frumoasă și reală și s-o înlocuiești cu niște fantezii și iluzii olimpice? Și bărbații, dacă iau în serios bătăliile, ies din ele mai plini de viață, mai inteligenți, mai frumoși... Unii din ei ajung chiar la ideal - la capodoperă! Ce frumoasă ar fi viața dacă bărbații ar pierde bătălia, odată şi pentru totdeauna! Numai puținii fericiți se încumetă să piardă această fantastic de frumoasă bătălie. Chiar frumoasa limbă română ar fi fost ea tot atât de frumoasă, dacă nu ar fi fost poemele consacrate femeii? Iată doar câţiva mari bărbaţi-poeţi – Eminescu, Stănescu, Vieru, Păunescu, din lunga listă a celor care au pierdut bătălia cu femeia, lăsându-se învinși de frumusețe și gingășie, tandrețe, bunătate și noblețe, valori trecute, odată cu femeia, în limba română.

Dar să vă povestesc o întâmplare.... Cu mai mulți ani în urmă, îndreptându-mă spre sala unde trebuia să aibă loc festivalul Mărțișor, am trecut prin piață. Acolo, ce să vezi? Zarvă mare. Un bărbat care mi s-a părut cunoscut striga, așa din senin: „Opriți planeta, că vreau să cobor!”. S-a adunat și o mulțime de oameni în jurul lui. Mă uit mai atent, da, e cumătrul meu Aurel, căruia i se mai spune Ali sau Ali-Aurel și cele 40 de Baba, cu accentul pe al doilea a. I se spune așa, pentru că e singurul bărbat într-un colectiv din 41 de persoane. Avem multe asemenea colective, mai ales în învățământ. Acest cumătru al meu, trebuie să spun, e un băiat foarte citit, poate e cel mai citit de la noi, are și o bibliotecă cum puțini au. Dar are și o slăbiciune: când se îmbată, ceea ce se întâmplă rar, începe a striga enunțuri celebre din opere literare. El spune că urmează cu sfințenie sfatul dat de unul din cei mai iubiți poeți ai lui - Baudelaire. Mă apropii de el și-i spun: „Cumetre, ce faci? Ești nebun? O să te ia miliția! De ce vrei să oprești planeta și să cobori de pe ea?”. ,,Nenorocire! Mâine e 8 martie, e ziua femeii. Ce mă fac? Ce mă fac? Ai văzut ce prețuri? Cu salariul meu... Opriți planeta, oameni buni, că vreau să cobor!”, îmi răspunde. La replica mea că e un motiv de bucurie, îmi ripostează: ,,Ție ce-ți pasă, tu ai numai una de felicitat, dar eu am 40 de războinice... Cumetre, simt și niște dureri aici în partea asta, eu le numesc mistice, căci încep numai înainte de 8 martie. Mă doare coasta lipsă, acea coastă din care a creat Dumnezeu femeia. Dar nu asta e cel mai grav, marea nenorocire e că nu găsesc cuvinte potrivite să-mi încep discursul de felicitare. Toate adresările s-au devalorizat, reușesc numai să le enervez...și adio cafeluțe, sărmăluțe, prăjiturele, sălămior... ,,Spune-le și tu „dragele mele tovarășe de lucru”, ce mare filosofie...”, îi sfătui eu. ,,Să te ferească Dumnezeu, cumetre... Numai asta am și reușit... „Mă nesimțitule”, s-au indignat ele.. „Știi cine-ți sunt tovarășe? Roza Luxemburg, Elena Ceaușescu și Nadejda Krupskaia îți sunt tovarășe, pe când noi suntem... ah..”. ,,Spune-le și tu: dragele mele prietene..”. ,,Le-am spus..total devalorizat...s-a sculat una și mi-a aruncat în față:”Cuțu-cuțu, ți-e prieten, televizorul, ziarul, ți-e prieten, dar noi suntem...”, măcar să fi spus ce sunt ele”. ,,Spune-le: „dragi colege”, mai încerc eu... ,,Ești nebun, cumetre.. .e completamente devalorizat cuvântul... Au sărit ca arse... Ce, mă nesimțitule, ești la bișniță la bazarul din Rădăuți? Doar ai fost și tu cu bișnița, nu ții minte cum toți eram colegi acolo...” Un racket basarabean așa și mi-a spus odată: „Colega, îți vezi piciorușele? Dacă nu plătești taxa de protecție, acolo vor sta chibrituri, colega...”. ,,Ooo, prind eu curaj, spune-le: „Mult stimate Doamne!!!”. Aici nu mai dai greș, auzi?. Doamne, Doamne, Doamne...”, îi sugerez eu”. ,,Nici asta nu se poate... Ba mai mult, m-au și apostrofat după această adresare: „Cu asemenea cadouri, dar mai ales cu așa cuvinte și atitudine, noi, doamne? O, de-am fi măcar doamne”, și au început să lăcrămeze. Am încercat și cu cetățene, un an întreg m-au evitat. A fost anul când am spus adio cafeluței, sărmăluței, sălămiorului, prăjiturelei... „Bă, cetățene fără de simțuri”, mi-au întors ele cuvântul, „cetățene se spune numai cu 5 minute înainte de executare prin împușcare și spânzurare”... Și prin căsătorie, am încercat eu să glumesc...”.

,,Atunci încearcă o altă limbă, tu doar știi câteva, în rusă, de exemplu”. ,,Să mă adresez în rusă? În rusă s-au devalorizat toate și mai tare. Au rămas numai adresările „mujiki” și „babâ”... Mai ieri treceam pe lângă o grădiniță de copii și am auzit o conversație, să te crucești nu alta. Vorbeau niște chiștoci așa de vreo trei patru anișori: „Бабы, пойдём играть в песок! Да что вы мужики, мы в террористки хотим...”. Dilemă: nu știam ce să-i mai recomand. Dar eram bucuros că s-a liniștit și nu mai striga ,,Opriți planeta!”. Dar nu mă las nici eu și-i zic: ”Încearcă ceva din clasici, din Shakespeare, că el a cunoscut cel mai bine psihologia feminină”. ,,Da, zice cumătrul, dar el a îmblânzit o scorpie, pe când eu am 40 de războinice nemaipomenite”. ”Poate Dante?”. ,,Ești nebun? El pe-a lui și-a plasat-o în Infern”. ,,Pușkin?”... ,,Nu se poate, e din cotropitori și a vorbit urât despre noi”. ,,Eminescu...”, mai încerc eu. ,,Ele îl știu pe de rost și o să mă facă plagiator”... Deodată am fost străfulgerat de-o idee genială. Împușcam doi iepuri deodată – îl ajutam, dar și scăpam de el. Așa că i-am mai spus: „Cumetre, vino la noi la festivalul Mărțișor. Avem niște bărbați profesioniști în această artă, unul ca unul, când ei vorbesc, să te uiți atent în ochii femeilor și ai să vezi, ia și-un pix și hârtie ca să conspectezi”. Apoi i-am strâns mâna și am plecat.

Anul trecut mă întâlnesc cu el în sală la Mărțișor. Schimbat total: o față sănătoasă, frumos ca un înger, vesel și bine dispus, clocotește viața în el... ,,Cumetre, văd că-ți merge bine, nu mai oprești planetele, se vede de la o poștă.... Ce le-ai spus războinicelor tale, că mie poți să-mi spui, doar eu ți-am dat sfatul cel bun.... ,,Le-am spus simplu: „Permiteți-mi să vă iubesc”. Nu numai că le-am spus, dar am încărcat adresarea cu conținut, cu substanță, adică mi-am schimbat atitudinea și comportamentul față ele. Dintr-un copil veșnic bosumflat și răsfățat m-am făcut așa cum sunt și ele, m-am făcut servitorul lor, că până atunci ele erau cele care mă serveau pe mine... Cumetre, nici nu știi cât de plăcut este să le servești!!! Aceasta e toată filosofia și religia, și știința, să devii cu desăvârșire servitorul femeilor. Și-atunci se întâmplă minunea:ele ne servesc și cu mai mult drag, din inimă. Aşadar, eu le servesc pe ele, ele pe mine... Atunci am cumpărat flori, multe flori... Dar am vrut să văd şi cum a apărut această extraordinară frază: „Permiteți-mi să vă iubesc!”... L-am înțeles mai bine și pe Baudelaire, că el asta avea în vedere, să ne îmbătăm cu „permiteți-mi să vă iubesc”. Să iubim cu adevărat, însă, e musai să ne transformăm în servitori, în servus, cum e adresarea celor din Transilvania. De-aici pornește iubirea adevărată, de la servirea femeii, am studiat problema, sunt doctor honoris causa în ea, de-aceea sunt și fericit. Mă gândesc că ar trebui să înființăm și un minister al servilismului iubirii, unde copiii de mici să învețe a servi și unde miniștrii să fie numai femei, că ele știu cel mai bine serviciul de a servi, ele lucrează de două sau trei ori mai mult decât noi... Așa că eu le-am spus: permiteți-mi să vă iubesc, dar mai întâi permiteți-mi să vă servesc...”.

După ce-mi strânse mâna și mă părăsi, brusc se întoarce și-mi spune: „Enunțul l-am găsit la Shakespeare, dar și el l-a luat de la antici, că noi încă nu am ajuns nici fizic și nici spiritual la nivelul celor din antichitate. Ei aveau timp pentru frumos datorită sclavilor care-i serveau, pe noi însă o să ne salveze progresul tehnico-științific, când de dis-dimineață până seara ne vom permite să ne iubim sau să ne servim cu iubire. Dar femeia ne va fi îndrumător nouă bărbaților, că așa e din când lumea. Și nici războaie nu vor mai fi niciodată.

Dorin MISICHEVICI, s. Budineţ, raionul Storojineţ