11 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ZBORURI DIN CERNĂUŢI ÎN ITALIA

14 martie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Din luna aprilie, de pe Aeroportul din Cernăuţi se vor deschide curse aeriene spre Bergamo, Italia. Deci, pasionaţii de drumeţii vor avea posibilitate, de la 28 aprilie curent, să călătorească spre însorita Italie, pe calea aerului, de două ori pe săptămână –vineri şi duminică. Avionul îşi va lua zborul de pe Aeroportul din Cernăuţi la ora 22.55.

 Iar de la 14 aprilie curent, sunt planificate zboruri, de două ori pe zi,  spre capitala Ucrainei, or. Kyiv, şi invers. Aeronava va decola zilnic din Cernăuţi la ora 7.00 dimineaţa şi se va întoarce din Kyiv la ora 20.40.

De altfel, la cursele sus menţionate a fost inclusă încă una. Astfel,  în fiecare marţi, joi şi vineri spre Kyiv îşi va lua zborul încă un avion ce va decola de pe Aeroportul din Cernăuţi la ora 16.45, iar în celelalte zile – la 12.30.

Diana TOMA