14 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Actorul ieşean Petru Ciubotaru a fost nominalizat la Premiile GOPO 2017

30 martie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

În ultima săptămână a lui martie, un public numeros a participat în Sala Mare a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti, la cea de-a XI-a ediție a Galei Premiilor GOPO.

Printre invitaţii de marcă s-a aflat şi actorul ieşean Petru Ciubotaru, de la Teatrul Naţional "Vasile Alecsandri", nominalizat la categoria "Cel mai bun actor în rol secundar". Maestrul Petrică Ciubotaru a interpretat rolul Viceprimarului Bulai din filmul „Bacalaureat”, realizat de un alt ieşean, regizorul Cristian Mungiu. Singurul actor ieşean nominalizat la premiile GOPO din acest an, Petru Ciubotaru, a fost la "concurenţă" la categoria sa de nominalizare cu Vlad Ivanov - pentru rolul Samir din filmul „Câini”, Adrian Titieni - pentru rolul Victor din filmul „Ilegitim”, Şerban Pavlu - pentru rolul Doctorul Ceafalan din filmul „Inimi cicatrizate” şi Sorin Medeleni - pentru rolul Tony din filmul „Sieranevada”.
Pe "covorul roşu" al manifestării din centrul Capitalei, de la "Kilometrul 0", s-au mai aflat Dana Dogaru, Medeea Marinescu, Rodica Lazăr, Alina Grigore, Florin Piersic Jr, Diana Cavallioti, Dorian Boguță, Margareta Pâslaru, Adelin Petrișor, Ana Ularu, Alec Secăreanu, Ada Galeș, Claudiu Bleonț, Magda Catone, Constantin Cotimanis, Rona Hartner, Smiley etc.
Într-o gală transmisă şi pe "micul ecran" (TVR 2, TVR 3, TVR HD), dar şi la Radio România Cultural, filmele „Sieranevada” în regia lui Cristi Puiu şi „Câini" în regia lui Bogdan Mirică și-au adjudecat câte șase statuete GOPO fiecare.

Filmul „Sieranevada” şi-a adjudecat printre care cele mai importante trofee ale serii: „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” (Cristi Puiu), premiu oferit de Banca Transilvania, „Cel mai bun scenariu” (Cristi Puiu), „Cea mai bună actriță în rol principal”, premiu oferit de Aqua Carpatica (Dana Dogaru), „Cea mai bună actriță în rol secundar” (Ana Ciontea) și „Cel mai bun montaj” (Letiția Ștefănescu, Ciprian Cimpoi).

După cum am mai menţionat, şase trofee GOPO a câștigat și „Câini”, filmul regizat de Bogdan Mirică, astfel: „Premiul pentru cel mai bun film de debut”, „Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal”, premiu oferit de Audi România, (Gheorghe Visu), „Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar” (Vlad Ivanov, cel care s-a "impus" cu dificultate în faţa ieşeanului Petru Ciubotaru, dacă folosim o expresie din presa sportivă!), „Premiul pentru cea mai bună imagine” (Andrei Butică), „Premiul pentru cea mai bună muzică originală” (Codrin Lazăr, Sorin Romanescu), „Premiul pentru cel mai bun sunet” (Sam Cohen, Sebastian Zsemlye, Herve Buirette).

Conform "HotNews", un trofeu GOPO pentru „Cea mai bună imagine”, acordat lui Marius Panduru, a fost adjudecat și de pelicula „Inimi cicatrizate”. Filmul lui Radu Jude a mai câștigat alte trei statuete la categoriile: „Cele mai bune decoruri” (Cristian Niculescu), „Cele mai bune costume” (Dana Păpăruz) și „Cel mai bun machiaj și cea mai bună coafură”, premiu oferit de MAC Cosmetics România (Bianca Boeroiu și Domnica Bodogan).

„Doar o răsuflare”, filmul regizat de Monica Lăzurean-Gorgan, a câștigat trofeul pentru „Cel mai bun documentar” iar premiul pentru „Cel mai bun scurtmetraj” a fost câștigat de „4:15 P.M. Sfârșitul lumii” (regia Cătălin Rotaru, Carmen Virginia Șarga).

Trofeul „Tânără Speranță” a fost câștigat de producătoarea filmului „Ilegitim”, Anamaria Antoci.

La categoria Cel mai bun film european, voturile profesioniștilor din cinematografie și ale criticilor de film au mers către „Fiul lui Saul”/ „Saul Fia”, distribuit în România de Transilvania Film.

Aceeaşi agenţie de presă "HotNews" menţionează că momente memorabile, atât pe covorul roşu, cât şi în cadrul Galei, au fost prilejuite de câştigătorii Premiilor GOPO pentru Întreaga Activitate (Valentin Uritescu) dar și Întreaga Carieră oferit de Primăria Municipiului București prin Creart (Ion Dichiseanu). Un premiu special i-a fost oferit și pirotehnistului Constantin Petre.

Premiul publicului oferit de Carrefour România, pentru filmul românesc cu cel mai mare succes de box office în 2016, a fost împărțit de lungmetrajele: „#Selfie69” (regia Cristina Iacob) și „Două lozuri” (regia Paul Negoescu).

Vă mai informăm că ediţia a XI-a a Galei Premiilor GOPO 2017 a fost organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei și Babel Communications.

* De pe rapidele piste de atletism şi ringul de box, pe marele scene naţionale şi internaţionale

Chiar dacă are multă experienţă în domeniul actoriei, profesie pe care o practică de peste 50 ani,  prietenul Petru Ciubotaru este în continuare un perfecţionist. Revenit acasă, la Iaşi, de la Gala GOPO din Bucureşti, Petrică Ciubotaru îşi repeta joi rolul din spectacolul "Tinereţe fără bătrâneţe şi teatru fără de moarte", care este programat în aceeaşi zi de 23 martie 2017, de la ora 18.00, în Sala Studio "Teofil Vâlcu" a Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri". Spectacolul este de fapt un recital al maestrului Petru Ciubotaru, la peste 50 de ani de teatru. Printre "replici", dialogul dintre jurnalistul Dan Teodorescu şi actorul Petru Ciubotaru, prieteni de-o viaţă, se leagă cu repeziciune, asta şi prin faptul că ambii au locuit în secolul trecut în aceeaşi casă de pe istorica stradă Lăpuşneanu, la numărul 15, alături de Biserica Banu şi la doi paşi de Muzeul Unirii şi Cinematograful Tineretului.

- Petrică, felicitări pentru superba nominalizare din acest an de la Gala GOPO din Bucureşti, mai ales că ai fost singurul actor ieşean în această postură. De fapt, ce a însemnat această nominalizare pentru tine şi cariera ta?

- A fost o recunoaştere a mea ca actor şi o experienţă nouă. Asta a însemnat şi o recunoaştere că ceea ce am făcut împreună cu regizorul Cristian Mungiu a fost un lucru bun. Jucând în filmul "Bacalaureat", am cunoscut "afacerea" unui film din interior, deoarece este altfel ca în teatru.

- Eşti şi un pasionat al sportului, ai practicat sportul în tinereţe. Te-a ajutat sportul în cariera ta de actor?

- Sportul este o componentă foarte importantă pentru un actor, plecând de la exerciţiile de respiraţie şi de la forţa de a sta cât mai mult timp pe scenă, pentru a juca un rol. Poţi să stai pe scenă chiar şi o oră, o oră şi jumătate şi nu trebuie să oboseşti, trebuie să ai condiţie fizică în acest sens, iar sportul practicat te ajută mult la acest capitol!

- Ce sporturi ai practicat la viaţa ta, Petrică?

- Am făcut box, iar Saul Avram m-a dus de mână la box. El a fost un bun boxer şi putea rivaliza la un moment dat cu binecunoscutul Mircea Dobrescu, vicecampion olimpic la categoria muscă la Melbourne, în 1956. M-am pregătit la box, la actuala sală CSM Iaşi, pe timpul meu, în anii '50, se numea altfel, cu antrenorii Nicolae Florescu, Leonida Cotidis şi Iosif Mattes. L-am avut coleg de sală şi pe Iavdoşin, cu băiat tare cuminte, un stângaci, care îi bătea pe toţi, dar când era să plece la alte turnee, în afara Iaşului, nu vroia, că era prea... cuminte!

Iar de la box am trecut apoi la atletism, concurând în probele de viteză, la 100 metri şi 200 metri. Am fost şi în lotul naţional de juniori al României, la atletism, mai mulţi ani.
- Şi ai plecat la Bucureşti, la Facultatea de teatru...

- Şi acolo am făcut sport, am practicat mai ales înotul. Mi-a dezvoltat condiţia fizică şi rezistenţa de a sta pe scenă.
- Mulţumesc pentru această discuţie Petrică şi mult succes în piesa care te reprezintă, "Tinereţe fără bătrâneţe şi teatru fără de moarte"!

- Mulţumesc şi eu, Dane! Doamne ajută!

* De la Chiriţa la Ştefan cel Mare!

Vă mai informăm că Petru Ciubotaru, societar al Teatrului

Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi, s-a născut în 1939 la Ciurea, localitate de lângă Iaşi. Ca elev, la Iaşi, a trecut de la Liceul nr. 1 "Mihail Sadoveanu" (Colegiul Naţional) la "Internat" (Colegiul „Costache Negruzzi”), el absolvind vestitul liceu din Copou. Apoi, la Bucureşti, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică "Ion Luca Caragiale", promoţia 1963, la clasa prof. Alexandru Finţi - George Rafael. În perioada 1963-1964 a fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ. Din 1964 până în prezent Petru Ciubotaru este actor al Naţionalului ieşean, iar în perioada 1993-1997 a ocupat şi funcţia de director.

Despre prietenul Petrică Ciubotaru, criticul Ştefan Oprea ne spune: "Este primul actor care a cutezat să abordeze travestiul Chiriţei după dispariţia lui Miluţă Gheorghiu; el se înscrie astfel în linia tradiţională a travestiului Chiriţei deschisă de Matei Millo şi continuată de Mihai Arceleanu, Vasile Boldescu, Miluţă Gheorghiu ... A fost o cutezanţă, dar şi o realizare artistică pe măsură, care îi asigură actorului un loc particular în istoria scenei ieşene şi, evident, în istoria travestiului acestui personaj.
Tot o cutezanţă a fost abordarea rolului lui Ştefan cel Mare din Apus de soare de Delavrancea, pe care, după izbânda exemplară a lui George Calboreanu (fost actor de şcoală ieşeană!), puţini actori au îndrăznit să-l interpreteze".

DAN TEODORESCU