LA ÎMPĂRTĂŞANIE CU SUBLIMUL JERTFEI ROMÂNILOR MASACRAŢI ÎN PĂDUREA VARNIŢEI

Aproape în fiecare an, 1 aprilie, ziua cea mai neagră din istoria românilor din Bucovina, cade în Postul Mare. Și mergem, ca la împărtășanie să ne mărturisim păcatele și durerile, la sfinții noștri din pădurea Varniței. Rană lângă rană, dor lângă dor, durere lângă durere, ne strângem într-o lacrimă, într-un Tricolor, într-o rugăciune, într-un cântec de glorie, pecetluit de jale și tristețe. Călcăm pe oasele lor, ale sfinților canonizați de veșnica noastră pomenire, câștigată prin temerarul act de curaj și dragoste de patrie. Noi, urmașii unui neam martirizat purtăm Crucea nealinatelor dureri pe Golgota românească din ținutul Cernăuțiului nu numai la 1 aprilie, dată instituită de Parlamentul României (anul 2011) drept Ziua Națională a Memoriei Românilor victime ale masacrului de la Fântâna Albă și alte zone. Ne sângerează în inimi și măcelul de la Lunca, dovadă că românii care au pornit să treacă frontiera pe la Varnița n-au fost doar victime ale unor provocări, cum caută să-i prezinte cei care vor să diminueze curajul și eroismul manifestat de neamul nostru în primul ani de ocupație sovietică.

Oamenii deciși să treacă cu orice preț hotarul la 1 aprilie 1941 nu puteau să nu știe de tragedia din noaptea de 7 februarie, care a inundat în sânge românesc Lunca Prutului. Doar nu erau atât de naivi, de întunecați la minte gospodarii români de pe Valea Siretului, să se lase amăgiți de niște cozi de topor. Orice s-ar spune și s-ar scrie în presa ucraineană din Cernăuți, pentru noi adevărul e unul: românii nu i-au întâmpinat cu flori, pâine și sare pe ”eliberatorii” de la Kremlin. Pentru nesupunere, pentru că n-au îndrăgit străinii, ținând minte blestemul lui Eminescu (”Cine-au îndrăgit străinii,/ Mânca-i-ar inima câinii”), neamul nostru a fost împușcat la Lunca și Fântâna Albă, victimizat prin Siberia, la Kazahstan și Onega…

De foarte multă vreme ploile şi viscolele au şters urmele de sânge nevinovat vărsat în pădurea Varniţei, vânturile au mânat departe gemetele agonice ale muribunzilor. Au putrezit sau au fost intenţionat distruse Troiţa şi crucile puse pe mormintele anonime de buni creştini, la un an după tragedie, în 1942, când preoţii reveniţi din refugiul impus de ciuma bolşevică au oficiat slujbe de pomenire la locul masacrului de la Fântâna Albă. În timpurile ce le trăim acum, când multora nu le pasă nici de limba maternă, e greu să ne imaginăm că sunt posibile sacrificii pe potriva celor de care au dat dovadă românii noştri despărțiți de Țară.

Totuşi, memoria rămâne o rană deschisă, îndreptându-ne pe drumul de sânge spre pădurea Varniţei, unde rugăciunile preoţilor pentru odihna martirilor sunt intensificate de austeritatea postului, de tristeţea pentru chinurile îndurate de Hristos pe drumul spre Golgota, această cutremurătoare coincidenţă întărindu-ne în credinţa că neamului românesc i-a fost predestinat să se mântuiască prin supremă jertfire, iar moartea trebuie primită nu ca un sfârșit, ci ca o înălțare spre viața cea veşnică. Doar mai degrabă ori mai târziu, pentru toți martirii bat clopotele reînvierii. Nu a treia zi, ci peste ani, când din măduva trupurilor mutilate cresc flori , se înălţă spre cer brazi semeţi, aidoma chipurilor flăcăilor seceraţi de gloanţele călăilor.

De câteva decenii se încearcă să se reînvie fărâmă cu fărâmă adevărul despre tragedia din ziua de 1 aprilie 1941, atunci când s-a tras din mitraliere nu numai în oameni, ci și în Dumnezeu. Or, primele gloanțe i-au secerat pe cei ce purtau prapore, cruci și icoane. Jertfa lor întru credință a fost elogiată de cinstitele fețe bisericești, unite în jurul ÎPS Melchisedec Velnic, protopopului de Storojineţ Vasile Covalciuc şi protopopului de Hliboca Ioan Gorda, fiind prezent din partea episcopiei Cernăuțiului și arhimandritul Mikita... De câţiva ani, martirii români de pe Valea Siretului sunt comemoraţi şi la Mănăstirea Putna, iar în ziua de 1 aprilie stareţul sfintei ctitorii voievodale, unde odihneşte Marele Ştefan al Moldovei, adună soborul de preoţi într-o unică rugăciune la locul masacrului de la Fântâna Albă. Amintindu-ne că întreaga noastră viață e o jertfă închinată Mântuitorului, cucernicul stareţ ne-a îndemnat să învățăm valoarea sacrificiului de la crucile din acest loc unde au fost uciși creștini care vroiau să fie liberi și nu puteau trăi sub un regim imoral, fără de Dumnezeu: Admirând copiii care vegheau la memorialul martirilor (românași din Pătrăuți, Băhrinești și Carapciu), starețul Putnei i-a invocat pe ”acei creștini care cu 76 de ani în urmă aveau în fața lor Crucea cu ștergar alb – simbol al păcii, liniștii, dragostei, bunătății creștine, purității și jertfei lui Hristos”. Rugăciunile preoților au fost însoțite decântările evlavioase ale coriştilor Bisericii Sf. Nicolae din Voloca, adunați întru slăvirea eroilor de inimoșii Ion Bodnar și Dumitru Poclitar.

După slujba religioasă, mitingul de doliu s-a desfășurat după scenariul autorităților din raionul Hliboca, moderat de neschimbatul primar din Volcineții Vechi, Petro Ostafiiciuk. Pioase omagii au fost aduse din partea președintelui Consiliului Regional Ion Muntean, reprezentantului ARS Cernăuți, Oleksandr Șkurighin, deputatului poporului Grigore Timiș, președintelui Consiliului Raionul Hliboca, Petro Panciuk și adjunctului șefului Administrației Raionale de Stat, Vitalie Colomieț. În cuvântările demnitarilor ucraineni s-a pus accentul pe istoria complicată și dramatică din perioada regimului totalitar comunist, când oameni nevinovați au căzut victime ale imperiilor expansioniste. ”E în firea omului să tindă spre libertate, să se apere când năvălesc asupra lui”, a sensibilizat dl Ion Muntean, lansând îndemnul: ”Numai dacă vom făuri pacea vom avea viitor”.

Despre datoriile noastre de cetățeni și de români conștienți de propria identitate a vorbit dl Eugen Tomac, membru al Parlamentului României, prezent de fiecare dată la comemorările martirilor masacrați la Fântâna Albă: ”Avem obligația să nu devenim niște oameni comozi și confortabili… Avem obligația să aducem aici tot mai mulți cetățeni din ambele state – România și Ucraina, pentru că observăm că astăzi există o teamă de a discuta deschis și cinstit despre ce s-a întâmplat atunci. Pornind de la acele realități dure, putem construi un viitor mult mai sigur între statele noastre. Ura și fărădelegile lasă în urmă asemenea tragedii”. Parlamentarul român și-a mărturisit decizia de a-i propune Președintelui Klaus Iohannis să vină să aducă un omagiu bucovinenilor dispăruți aici și l-a invitat pe omologului său ucrainean, Grigore Timiș, să facă același lucru, adică să intervină cu această chemare pe lângă Președintele Petro Poroșenko.

E o sfântă datorie să le facem meritata dreptate celor crucificaţi pentru că nu şi-au trădat credinţa şi obârşia românească. Poate cineva să riposteze: „Ce le mai trebuie morţilor dreptate!”. Într-adevăr, nu celor îngropaţi de vii în pădurea Varniţei, ci noi, urmaşii lor, avem nevoie de dreptate. Bună dreptate le face elevilor săi profesorul de geografie Ion Tovarniţchi de la Liceul „Mihai Eminescu” din Carapciu. Și la acest 1 aprilie un grup de copii (elevii săi din clasa a VI-a și alte clase) au străbătut pe jos, circa 25 de kilometri drumul de la Carapciu la Fântâna Albă, păşind pe urmele consătenilor cu dor de ţară şi libertate. Câţiva au fost împuşcaţi la 1 aprilie 1941 între Carapciu şi Suceveni, căci în acea zi a mai existat o coloană de români pornită spre frontieră. Anul acesta, dl Ion Tovarnițchi l-a luat și pe feciorașul său Gheorghiță, elev în clasa întâia. Astfel profesorul le predă elevilor cea mai emoţionată lecţie din practica sa.

„E dulce şi frumos să mori pentru Patrie”, scria cu peste două mii de ani în urmă poetul latin Horaţiu. Şi astăzi, după atâta amar de timp, când ne strângem la crucile din pădurea Varniței, aceste cuvinte răsună la fel de solemn, fiind cum nu se poate mai potrivite pentru a da gravitate emoţională evenimentelor de comemorare a sfinților noștri torturați, omorâţi, răstigniţi pentru dragostea lor românească.

România – ţara spre care îşi îndreptau năzuinţele de libertate şi o viaţă demnă românii călcaţi de cizma stalinistă ne-a fost și acum aproape prin prezența misiunii diplomatice la Cernăuți – Excelența sa Eleonora Moldovan, ministrul consilier Ionel Ivan, soţia sa Mioara,  consulul Aurelian Rugină, delegații din București (Marian Clenciu, președintele Asociației pro Basarabia și Bucovina), Horezu și Vâlcea, Suceava, Botoșani, Rădăuți, Iași, Baia Mare. În marea de oameni se evidenția figura pitorească a unui bărbat îmbrăcat în port popular de-un alb imaculat, despre care aveam să aflu că-i Adrian Grigoriu din comuna argeșeană Stoinești, satul Piatra. I-am zărit, reușind să schimb câteva vorbe, pe scriitorul ieșean Ion Muscalu, pe poetul și maestrul multor lucruri frumoase, Emil Ianuș din Rădăuți, pe inimoasa doamnă Paraschiva Abutnăriței de la Vatra Dornei. Ca și la alte manifestări ne-au emoționat cu cântece și recitaluri patriotice  minunaţii copii de la Liceul „Ion Nistor” din Vicovul de Sus, alături de frații lor de suflet, un grup de tineri din Pătrăuții de Jos, membri ai ansamblului ”Mugurel”, care, cu tulburătoare versuri despre jalea Bucovinei, au înrourat ochii celor răbdători și dornici să audă vorbă românească la aceste sfinte cruci.Tot acolo, dna Ovidiana Bulumac, reprezentanta Institutului Cultural Român, a înmânat premii la cinci copii, învingători într-un concurs de poezie, din care trei din Pătrăuţii de Jos.

Despre valoarea sacrificiului și bucuria de a vedea tot mai mulți tineri și copii alături de noi, a vorbit Consulul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, menționând prezența multor delegații din România și Ucraina ” pentru a înălța rugăciuni și a depune coroane în memoria celor care și-au pierdut viața în acest loc sfânt, dorind să trăiască într-o lume liberă. În această zi, când și soarele ne îndrumă rugăciunile către Dumnezeu, fie ca freamătul ce ne tulbură întreaga ființă să fie un freamăt de solidaritate, de credință și de rugăciune a popoarelor ucrainean și român”.

În româneşte şi-au exprimat durerea purtată mereu în suflet la evocarea tragicului eveniment şi cei doi președinți ai Societăților ”Golgota” Octavian Bivolaru, și Ilie Popescu, care au și fost inițiatorii primelor manifestări de comemorare. Președintele Societății ”Arboroasa”, Dumitru Covalciuc, primul care a scris despre această tragedie, a semnalat unele erori, relevând că trebuie să cercetăm cu mai multă atenție adevărul. El a amintit şi de regretatul bucovinean Vasile Ilica, interzis în Ucraina democratică pentru cărţile sale despre măcelul de la Fântâna Albă. Însă, când acest sincer patriot era în viaţă, numai „Zorile Bucovinei” şi Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi, condusă de redactorul-şef al ziarului, Nicolae Toma, l-a ajutat să se deplaseze prin localităţile regiunii, iar mai târziu i-a luat apărarea cerând organelor să anuleze decizia nedreaptă a interzicerii intrării sale pe teritoriul Ucrainei. Rezistenți până la capăt, vrednicii bărbați din Corul ”Dragoș Vodă”, cu dirijorul Dumitru Caulea alături, au răsturnat scenariul autorităților, cântând despre idealul național, în numele căruia au murit martirii noștri.  

Ne apropiem de Duminica Floriilor și de Sfânta Sărbătoare a Învierii. Când vom intra în case cu lumină din focul haric de la Ierusalim și vom gusta din pasca sfinţită, să nu uităm să șoptim „Hristos a Înviat” şi pentru cei care au murit la câțiva pași de hotar, pe pământul răpit al Țării. Prin martiraj, drumul cel mai scurt spre mântuire, ei şi-au câştigat viaţa veşnică, lăsându-le urmașilor datoria de a le împlini sacra dorință. Ies morții noștri din morminte să are paragina nepăsării din sufletele multor renegați, să semene și să crească grâu curat din care să coacem prescura pentru viitor.

Maria TOACĂ

Foto şi video: "Zorile Bucovinei"