05 aprilie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CINE, TOTUŞI, SUNT OCUPANŢII ŢINUTULUI BUCOVINEAN?

24 mai 2013 р. | Categorie: Istoria neamului

„Ocupanţi” ai propriilor meleaguri străbune?

Înfiinţarea, în 1863, a Muzeului  Provincial al Bucovinei („Bukowiner Landesmuseum”), cu filiale la Siret şi Suceava, a fost un eveniment cultural de anvergură ce a dat autonomiei Bucovinei o importanţă vastă. Acest templu de cultură avea să încununeze strădaniile unor intelectuali bucovineni pentru adunarea şi ocrotirea unor documente şi obiecte de o inestimabilă valoare istorică. Or, Muzeul Provincial al Bucovinei avea să genereze un mare interes pentru cunoaşterea istoriei ţinutului, păstrarea şi conservarea bogatului patrimoniu cultural şi istoric al acestui mioritic picior de plai, făcând legătură spirituală între generaţii, înlesnindu-le celor de azi preluarea şi continuarea gândurilor şi aspiraţiilor înaintaşilor, lăsându-le celor viitoare  îndemnul testamentar de a le perpetua şi îmbogăţi valoroasa zestre cultural-istorică. În 1930, Muzeul Provincial al Bucovinei a fost reorganizat în Muzeul Regional, care, în 1935, fiind reunit cu Muzeul Industrial, creat în 1887, a primit denumirea de Muzeul „Regele Carol al II-lea”. În 1940, a fost creat Muzeul de Istorie şi Etnografie ce, în 1956, a trecut din fosta clădire a Reşedinţei Mitropolitane în actualul edificiu de pe str. Kobyleanska, care a adăpostit pe timpuri Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina. Aici se află şi exponatele  Muzeului Literar-memorial „Mihai Eminescu”, creat în 1992, ca filială a Muzeului Etnografic Regional.

Joia precedentă, Muzeul Etnografic din Cernăuţi şi-a sărbătorit jubileul de 150 de ani. Deci, timp de un deceniu şi jumătate, indiferent de denumire şi subordonare pe parcursul vremii, Muzeul Etnografic păstrează în fondurile sale aproximativ 100 de mii de exponate şi relicve.

Făcând un scurt excurs în istoria instituţiei, pe care o conduce de 18 ani, directoarea Olena Zatulovska n-a uitat să amintească celor prezenţi la festivitate că în anii dominaţiei regimului de „ocupaţie”, Muzeul a fost transferat în clădirea celui „românesc” – fostului Industrial, iar după cel de-al doilea război mondial, când ţinutul nostru a fost „eliberat” de „ocupanţi”, instituţia şi-a reînceput din nou activitatea. Or, regretabil e că un lucrător de muzeu, cu un stagiu atât de bogat, să nu cunoască istoria  Bucovinei,  altfel nu ne-ar alinia în rând cu naziştii germani, declarându-ne „ocupanţi”. Oare românii din Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare să fie „ocupanţi”ai acestor meleaguri străbune? Părinţii, buneii, străbuneii, stră-străbuneii noştri, cărora li s-a tăiat buricul pe aceste plaiuri ştefane, n-au venit, ca alţi venetici, să ne distrugă neamul, să ne impună legile şi ordinea lor. Să fie ei  „ocupanţii” propriei lor Ţări de Sus a Moldovei, adică a Bucovinei? Nici Austria, care a stăpânit Bucovina timp de aproape un deceniu şi jumătate, n-a avut pretenţii, ci prin Tratatul de pace de la Saint-Germain, din septembrie 1919, renunţa la fostul său ducat în folosul României, astfel legitimând retrocedarea teritoriului românesc. Aici apare o întrebare firească: „Suntem noi, românii, ocupanţii propriului pământ, sfinţit prin sânge de vitejii arcaşi ai lui Ştefan cel Mare?” Cine, totuşi, sunt ocupanţii? Or, e clar ca bună ziua că nu românii, care au stăpânit de veacuri această gură de rai.

Scunde sunt informaţiile şi puţine exponatele muzeale referitoare la perioada de administrare românească. Lipsesc complet şi cele legate de Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare. Majoritatea acestor relicve, expuse în sălile Muzeului Etnografic din Cernăuţi, cu ocazia aniversării a 150-a de la înfiinţare, datează din anii 1920-1938 – portretul Mitropolitului Visarion Puiu, harta proprietăţii Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina (1938),  diploma de licenţă  în numele majestăţii sale, regele Mihai, a unei studente românce de la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Filozofie şi Litere, afişa unui mare concert al Corului bărbătesc ucrainean (1930),  poze privind sărbătorirea zilelor Şevcenko în perioada românească, portretul reginei Maria,  macheta Bisericii Sfântul Nicolai din Cernăuţi, înălţată după proiectul locaşului sfânt de la Curtea de Argeş, plăcuţa cu numărul unei case din comuna Ceahor, judeţul Cernăuţi, pe atunci românească, fotografii în grupuri ale  românilor,  ucrainenilor, ungurilor, polonezilor, evreilor bucovineni, îmbrăcaţi în haine naţionale (1920), a regelui Carol al II-lea în Bucovina (1935),   etc., exponate vernisate pentru prima dată. Alături de perioadele austriacă şi românească, mai bogate în conţinut s-au dovedit a fi expoziţiile referitoare la cea sovietică şi de independenţă ucraineană, la „eliberarea” ţinutului nostru de către bolşevici, nu lipseşte nici bustul lui Lenin, care în ultimul timp, în Ucraina democratică, obţine tot mai mare importanţă.

Felicia NICHITA-TOMA

(Va urma)