ÎN CODRII COSMINULUI – PE URMELE DE GLORIE A LUI ŞTEFAN CEL MARE (VIDEO)

Virtutea românească, virtutea strălucită

De patrie şi lege,aici în sanctuar

Se ştie-nmormântată. O dalbă zi-i sosită,

Poporul stă-n genunche s-o-nveţe la altar”…

scria în poemul „Închinare lui Ștefan-Vodă” Voievodul poeziei româneşti, Mihai Eminescu, care a luptat pentru reîntoarcerea Bucovinei, răpită de Imperiul Habsburgic, la sânul Patriei, cel care a trăit şi a creat sub semnul neîntrecutului şi neobositului ctitor al Neamului, viteazului „Apărător al creştinătăţii”, Domnitorul Ştefan cel Mare şi Sfânt –  două personalităţi axiale, care impun blazonul de nobleţe al neamului românesc. De altfel, cea de-a doua lună a primăverii, aprilie, e privilegiată nu doar în calendarul creştinătăţii, prin Învierea lui Hristos, ci şi prin faptul că deschide o nouă pagină în calendarul gloriei neamului românesc. Deci, înscrie în răbojul ei două momente ce dau „permanenţă, infinire”, vorba Poetului, şi fiinţei, şi spiritului nostru – Sărbătoarea Paştelui, victoria vieţii asupra morţii şi urcarea, la 13 aprilie 1457, cu 560 de ani în urmă,  pe tronul Moldovei medievale, a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt.

Or, nu întâmplător Sărbătoarea Paştelui vine la românii din Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, în dulcea Bucovină a lui Eminescu, istorica provincie a României, cu o frumoasă tradiţie ca în a doua zi de Paşti, românii de pe acest picior de plai mioritic să se adune la simbolicul Stejar al lui Ştefan cel Mare şi Sfânt din Codrii Cosminului, să calce pe pământul acesta ce „respiră româneşte sub picioare”, ”sfinţit de urmele lui Ştefan cel Mare", urme  ce „veşnicesc în izvoare şi muguri, în cântecul de mierlă”, în frunze de dor, în doine şi în azurul cerului bucovinean, unde, la 27 octombrie 1497, cel mai viteaz Domn al lor a repurtat ultima şi cea mai victorioasă bătălie – a învins numeroasa oaste a craiului polon Ioan Albert.

Întru înnobilare cu semnul curajului, credinţei străbune şi cel al iubirii de Patrie, învăluiţi de aura apărătorului creştinătăţii, au venit să îngenuncheze la altarul gloriei neamului românesc români din întreaga Ţară Românească – Bucovina, Basarabia, România. De 26 de ani la Stejarul secular al lui Ştefan cel Mare – simbol al eroismului românesc, al celui mai înalt curaj şi a celei mai alese virtuţi, preoţi din protopopiatul raionului Hliboca şi nu numai, printr-un  serviciu divin, aduc un omagiu celui care a fost apărătorul tuturor creştinilor.  Şi în acest an, printr-o rugă fierbinte şi cântări  divine, înălţate la ceruri de către preacucernicii părinţi Ioan Gorda, protopopul de Hliboca, parohul Bisericii „Sfântul Nicolai” din Voloca, Dumitru Tocar, parohul Bisericii „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Hruşăuţi (Plaiul lui Vodă), părintele Pavel, parohul Bisericii de la Horecea, coriştii sfintelor lăcașe de închinare din Voloca şi Hruşăuţi, dirijaţi de Ion Bodnar şi Gheorghe Sadovei, pelerinajul, prilej de redeşteptare naţională,  s-a desfăşurat sub nimbul  lui Ştefan cel Mare, neînfricatului Domn care ne-a apărat meleagul străbun de urgia străină, căruia îi datorăm viaţa pe acest pământ sfânt, stropit de sângele vitejilor săi arcaşi, dăinuirea prin credinţă, limbă, tradiţii şi port naţional.

„În fiecare an, în a doua zi de Paşti, ne adunăm aici şi-i pomenim pe arcaşii lui Ştefan cel Mare, care ne-au apărat meleagurile, pădurile, tot ce ne-a lăsat Dumnezeu şi avem mai sfânt pe acest pământ,  ne-au lăsat limba, tradiţia, credinţa, să nu vorbim o limbă străină, ci a mamei şi a tatei. Suntem datori să-i pomenim,  căci suntem urmaşii lor, avem acelaşi sânge românesc. În primii ani, 1991-1993, aici era plin de lume şi o mulţime de preoţi, însă din  an în an tot mai puţini se adună.  Moare credinţa, dragostea faţă de cei care ne-au apărat Ţara. Mă bucur că printre noi se află şi dl consul Edmond Neagoe, care reprezintă România la noi, la Cernăuţi, profesorul Vasile Adăscăliţei de la Botoşani, preşedintele Asociaţiei culturale „Prietenii Basarabiei, Bucovinei şi Ţinutului Herţa”.Ne bucurăm să putem veni aici, în acest loc sfinţit prin sângele oştenilor lui Ştefan cel Mare, să nu ne pună nimeni piedici, să ne rugăm fără politică, a menţionat protopopul Ioan Gorda.

La personalitatea europeană a lui Ştefan cel Mare, pe care o evocăm şi o invocăm şi astăzi, când visăm la Europa unită sub semnul valorilor creştine, pe care le apăra şi le sporea luminatul Voievod român, care a fost, vorba lui Eminescu, „domnia cea mai glorioasă a Moldovei”, care nimicea duşmanul „din afară cu sabia şi isteţimea”, s-a referit cu pioşenie dl Edmond Neagoe, consul la Consulatul General al României la Cernăuţi: „Astăzi, ca de fiecare dată în a doua zi de Paşti, a devenit un obicei sfânt pentru noi să fim prezenţi aici, la Stejarul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cel care atât în veacul al XV-lea, cât şi până la începutul veacului al XVI-lea, când s-a dus la Domnul, a apărat întreg teritoriul românesc de invaziile străine, a fost ca o pavăză deasupra Ţării,  reuşind,  în vremuri foarte grele, cu duşmani de unde nu se aştepta,  să păstreze Ţara şi cugetul minunat al poporului nostru.  Venim a doua zi de Paşti aici, la Stejarul lui Ştefan cel Mare, ca la un simbol al poporului român, să găsim alinare, să ne cinstim înaintaşii, să aducem un mesaj de pace, de încredere, de speranţă ce ne vine de la Mântuitorul prin jertfa Sa ce nu are asemănare, de la care toţi ne hrănim cu bucurie duhovnicească”, accentuând asupra politicii fenomenale de alianţă, pe care Ştefan cel Mare a reuşit să o înfăptuiască şi atunci când era lovit de inamici tradiţionali, şi când de aşa-zişii prieteni, Voievodul reuşind întotdeauna să găsească resurse atât în poporul nostru, cât şi în ceilalţi conducători ai vremii,  şi să poată contracara orice acţiune de acest gen, de intenţie de înrobire a Ţării. „El a fost un învingător prin faptul că a ridicat credinţa neamului deasupra oricărui interes, a construit cele mai multe biserici, mănăstiri din întreaga noastră istorie  şi a fost sanctificat. De aceea ne rugăm azi lui Dumnezeu, aici, în Codrii Cosminului, la Putna, la Ierusalimul neamului românesc, pentru Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Preotul Dumitru Tocar, la fel precum şi părintele Păunel, e îngrijorat de indiferența şi nepăsarea românilor ce se înstrăinează de Neam şi Limbă, de înaintaşi, amintindu-ne că prea puţin ne jertfim  pentru ceea ce au făcut pentru noi strămoşii, că Paştile nu înseamnă doar  mâncare şi băutură, ci bucurie duhovnicească :” Dacă Ştefan cel Mare s-ar scula din morţi astăzi, ar muri din nou, văzând cum românii, pe care i-a apărat, îşi trădează strămoşii din morminte, înstrăinându-se de limbă, neam. O tradiţie veche ne-a adunat în această luminată zi, a doua zi de Paşti, când Biserica Ortodoxă prăznuieşte Învierea din morţi a Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea bucuriei, biruinţei vieţii asupra morţii. Pe timpul sovieticilor, când nu li se permitea, oamenii veneau aici luni la Paşti pe ascuns şi aprindeau lumânări întru pomenirea arcaşilor căzuţi pe câmpul de luptă pentru apărarea Ţării de Sus a Moldovei. Poate că astăzi eram de altă credinţă, vorbeam o altă limbă, dar prin jertfa şi graţie celor ce s-au sacrificat aici, în Codrii Cosminului, cu 520 de ani în urmă, în 1497, după asediul Cetăţii de Scaun a Sucevei, astăzi perpetuă credinţa, limba portul, cultura, tradiţiile strămoşeşti”.

Cu un mesaj curajos şi plin de speranţă de la colegii săi de  la Universitatea din Bălţi „Alecu Russo”, şi de la Teatrul Naţional –  „nu revenim în sânul Ţării-mamă fără fraţii din Ţinutul Herţei şi din nordul Bucovinei” – a sosit din republica Moldova  la fraţii săi de spirit, de credinţă şi condei, scriitorul Gheorghe Calamanciuc, originar  din Mihorenii Herţei, dând citire poemului „Pe urmele lui Ştefan cel Mare”, sensibilizând că „Urmele lui din noi sunt candela dăinuirii pe acest meleag înstrăinat al lacrimii şi al iubirii” şi nu ni le pot smulge nici o furtună a vremurilor, nici un regim, nici un răpitor de ţară.

Scriitorul Dumitru Covalciuc, preşedintele Societăţii „Arboroasa”, a fost acela care, susţinut de alţi români de bună credinţă, a înălţat o Cruce la simbolicul Stejar al izbânzii arcaşilor Voievodului Ştefan cel Mare: „Aici în anii’90 s-a născut şi s-a sfinţit Societatea „Arboroasa”, pe care o conduc. Am pus o cruce. A fost primul pelerinaj în 1990, în lunea Paştelui. La toamnă se împlinesc 520 de ani de la bătălia din Codrii Cosminului. Haideţi, să  organizăm un pelerinaj! Aici era o scenă frumoasă, unde a dispărut? Să înălţăm o troiţă pe locul vechii, în locul cruci „prăbuşite” de pe deal, de la Hruşăuţi, unde urma să fie ridicat un monument Domnitorului  Ştefan cel Mare”. Doctorul în istorie Vasile Adăscăliţei,  poetul Vasile Tărâţeanu, Ion Popescu, Aurica Bojescu etc., s-au referit la cei 520 de ani de la celebra şi ultima mare bătălie purtată de Ştefan cel Mare pentru sacralitatea neamului, pe care contemporanii l-au numit   "Atlet al lui Hristos", "Stephanus ille Magnus" (''acel mare Ștefan''), evocând victorioasa bătălie a lui Ştefan cel Mare, izbânda  vitejilor lui arcaşi, care i-au bătut pe leşi în Codrii Cosminului, salvând Ţara de robie. Au înălţat sus Tricolorul, până la porţile cerului spiritualităţii româneşti din istorica provincie a României,  patrioţii români Ionică Semeniuc din Hruşăuţii Volocii şi Florea Popovici din Corovia, comună românească ucrainizată,  oaspeţi din Botoşani, Timişoara, Suceava şi Basarabia.

Corul „Dragoş Vodă”,în frunte cu inimosul dirijor Dumitru Caulea,  cu simpatica conducătoare a „Fetelor din Bucovina”, Luminiţa Demianic, şi de astă dată încununând Sărbătoarea  din Codrii Cosminului cu înălţătorul imn al Unirii tuturor românilor, amintindu-ne că  „Fireasca unire cu Patria mamă /Ne-a fost cel mai sfânt ideal”.

Voievodul Ştefan cel Mare şi Sfânt ne-a lăsat drept moştenire  cuvintele testamentare: „Moldova nu e a mea şi nici a voastră nu e, ci a urmaşilor urmaşilor voştri”. Deşi, spre regret, azi mulţi români de pe plaiurile stefaniene se înstrăinează de graiul strămoşilor, vorbind o altă limbă, străină, să  nu uităm de trecutul nostru istoric ce ne uneşte în gând şi aspiraţii, de Limba strămoşilor ce ne definește ca Neam, că „ Pământul ăsta ce respiră româneşte sub picioare /E sfinţit de urmele lui Ştefan cel Mare”, că „Urmele lui din noi sunt candela dăinuirii /Pe acest meleag înstrăinat al lacrimii şi al iubirii”.

Felicia NICHITA-TOMA

FOTO şi VIDEO: „Zorile Bucovinei”