9 mai- Ziua Independenței României

9 mai 2017 р. | Categorie: Noutăţi

În aprilie 1877 a izbucnit războiul între ruși și otomani. Ca urmare a intrării trupelor rusești pe teritoriul României, artileria turcă a bombardat localitățile românești de la Dunăre. Pe 26 aprilie artileria română a ripostat și a bombardat Vidinul și Turtucaia. Astfel, între români și turci s-a creat o stare de război.Opinia publică și presa cereau guvernului să proclame de urgență independența țării. Adresându-se la 14 aprilie Corpurilor legiuitoare, convocate în sesiune extraordinară, Carol I aprecia: ”Războiul a izbucnit. Stăruințele noastre pe lângă Înalta Poartă și Puterile Garante, ca neutralitatea noastră, pentru a cărei menținere, în decurs de un an am făcut atâtea sacrificii… au rămas fără succes”. În aceste condiții, România, ”nu mai are să conteze decât pe sine” și la nevoie să recurgă ”la brațul” fiilor ei. El cerea parlamentarilor să analizeze această situație și să stabilească ”linia de urmare” a guvernului ”pentru a face față greutăților războiului, pentru a apăra drepturile și interesele României”. Ca domnitor, ”în capul junei și bravei noastre armate, voi ști a plăti cu persoana mea”. Pe 25 aprilie, Carol I constata că raporturile cu Turcia s-au degradat, teritoriul României a fost încălcat, astfel că ”vom fi siliți a respinge forța cu forța”. Pe 29 aprilie Adunarea Deputaților a dezbătut, în ședință publică situația creată, adoptând următoarea moțiune:

 Opinia publică și presa cereau guvernului să proclame de urgență independența țării. Adresându-se la 14 aprilie Corpurilor legiuitoare, convocate în sesiune extraordinară, Carol I aprecia: ”Războiul a izbucnit. Stăruințele noastre pe lângă Înalta Poartă și Puterile Garante, ca neutralitatea noastră, pentru a cărei menținere, în decurs de un an am făcut atâtea sacrificii… au rămas fără succes”. În aceste condiții, România, ”nu mai are să conteze decât pe sine” și la nevoie să recurgă ”la brațul” fiilor ei. El cerea parlamentarilor să analizeze această situație și să stabilească ”linia de urmare” a guvernului ”pentru a face față greutăților războiului, pentru a apăra drepturile și interesele României”. Ca domnitor, ”în capul junei și bravei noastre armate, voi ști a plăti cu persoana mea”. Pe 25 aprilie, Carol I constata că raporturile cu Turcia s-au degradat, teritoriul României a fost încălcat, astfel că ”vom fi siliți a respinge forța cu forța”. Pe 29 aprilie Adunarea Deputaților a dezbătut, în ședință publică situația creată, adoptând următoarea moțiune:

 ”Adunarea, pe deplin satisfăcută de explicările d-lui ministru de externe, considerând că Turcia prin declarațiunile și actele sale de agresiune în contra României a rupt singură vechile legături care ne uneau cu dânsa și s-a pus în stare de răzbel cu statul român; luând act de declarațiunea că tunul românesc a răspuns deja la declarația de răzbel a Turciei prin însuși guvernul otoman; aprobă atitudinea guvernului față de atitudinea străină; se reazemă pe sentimentul de dreptate al marilor Puteri Garante, care de la Tratatul de Paris au luat sub scutul lor dezvoltarea individualității politice a României; având plină încredere în energia și patriotismul guvernului, îi dă autorizarea să puie toată stăruința și să ia toate măsurile spre a apăra și asigura existența statului român, astfel ca la viitoarea pace România să iasă cu o pozițiune politică bine definită și națiunea de sine stătătoare să poată îndeplini misiunea sa istorică”. Pe 30 aprilie Senatul a votat o moțiune similară. Prin aceasta se deschidea calea proclamării independenței de stat a României. Luând cuvântul la Senat pe 7 mai, Carol I constata că românii au fost provocați și atacați pe teritoriul propriu de turci, exprimându-și convingerea că armata română va ști să dea replica necesară. În aceeași zi, Consiliul de Miniștri a analizat oportunitatea proclamării independenței, stabilind că aceasta trebuia să se realizeze într-o ședință publică a Parlamentului.

 În aceste condiții, pe 9 mai 1877 Parlamentul s-a întrunit în ședință extraordinară. Potrivit relatărilor vremii, ”un public imens și nerăbdător” venise cu mult timp înainte de începerea ședinței, umplând până la refuz toate tribunele. Cei care nu au mai găsit loc în sală au rămas în curte și pe dealul mitropoliei, doritori să afle, cu o clipă mai devreme, vestea cea mare, de atâta timp așteptată. Din însărcinarea grupării liberal-radicale, și cu asentimentul miniștrilor, deputatul Nicolae Fleva a adresat o interpelare, solicitând guvernului să răspundă dacă a adus la cunoștința Puterilor Garante ruperea relațiilor de dependență față de Poartă și, prin urmare, ”independența absolută a României”. Răspunzând, ministrul afacerilor străine, Mihai Kogălniceanu, a declarat: ”În starea de răzbel, cu legăturile rupte ce suntem? Suntem independenți, suntem o națiune de sine stătătoare…Așadar, domnilor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața Reprezentanței Naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă”. După dezbateri, Adunarea Deputaților a votat următoarea moțiune: ”Camera, mulțumită de explicațiile guvernului asupra urmărilor ce a dat votul ei din 29 aprilie curent, ia act de răzbelul între România și Turcia, că ruperea legăturilor noastre cu Poarta și independența absolută a României au primit consacrarea oficială”. Moțiunea a fost adoptată, la puțin timp după ora 13:30, cu 79 de voturi pentru și 2 abțineri. O moțiune asemănătoare a adoptat în aceeași zi și Senatul în jurul orei 15. Ziua de 9 mai a devenit Ziua Independenței României.

Proclamarea independenței a fost primită cu entuziasm de populație. În după-amiaza zilei de 9 mai a avut loc în București o manifestație spontană la care au participat 1000 de studenți care au venit cu drapele și cu torțe, cântând ”Deșteaptă-te române”. Pe măsură ce s-a răspândit vestea, seara au avut loc manifestații și la Iași, Craiova, Buzău și în alte orașe. Chiar în ziua de 9 mai 1877, ca o expresie a suveranității statului român, Parlamentul a votat înființarea ordinului ”Steaua României” cu care urmau să fie decorați militarii și civilii ce se distingeau în serviciul adus țării.

Historia, ro

 Altarul neamului

Prin dangăt de clopot

Şi sunet de corn,

Ştefan îşi adună

Iubitul popor.

De la Alba Cetate,

La Tisa străbună,

Sfântul cu dor

Copiii îşi adună.

Sunet de toacă

Oceane străpunge,

Diaspora ţării

La Putna o aduce,

Ca-n rugă fierbinte

De solitor

Să-şi unească copiii

Cu al lor Creator.

Ca neamul cu lacrimi

Stropindu-i altarul

Din veacuri, prin veacuri

Să nu-şi piardă lăstarul.

Ca-n rugă umilă,

Ce milă coboară,

Să-şi ducă a sa cruce

În iubita sa Ţară.

A bunei credinţe

Să ţină dreptarul,

Ca hoarda străină

Să nu calce hotarul.

Ca întărind credinţa,

Efortul şi elanul,

În dragoste frăţească

Să ne menţinem neamul.

La Putna, la Putna

Îndreaptă-ţi tu pasul,

Că Sfântul din Ceruri

Îţi veghează popasul.

În leagănul mamei

Copiii îşi alină,

În arvună cerească,

În izvor de lumină.

La Putna, la Putna

Unească-se neamul:

Bucovina întreagă,

Basarabia, Ardealul.

Un sânge, un cuget,

Un dor măreţ să fie,

În dragostea frăţească,

În Marea Românie!

Cuvioșilor  Sfinților  părinți Putneni.

Din  nestinsă rugă, dobândindu-i Harul,

Sub mila mare a Tatălui Ceresc,

 Iubirii de semeni, covârșind noianul,

În rodnicele  fapte pe plaiul  strămoșesc.

Coborât-a-n  suflet  divina  lumină,

Îndumnezeindu-l  Duhul înzestrat cu Har.

În ale lui  Hristos  brațe  poporul să revină,

 Clipa  prefăcând-o  în al veșniciei  dar.

Paloșul  de luptă  înveșmântându-l în milă,

Dreptarul credinței păstrând în adevăr.

Fiind  pentru lume sfetnici de  lumină,

Pe un vârf de spadă  strămutați spre cer.

Strămutați la slavă, neîncetați în rugă,

La divanul  Domnului Hristos Mântuitor.

Înfăptuind în viață a lui Hristos poruncă,

Ce-l dintâi să fie, slujitorul  tuturor.

Împăcând cu Domnul semenii de-aproape,

Lumina n-a rămas ascunsă sub obroc.

Pe vecie s-au înscris vrednicele  fapte,

În nestemate perle în a vremii soroc.

E candela  aprinsă pe sfintele morminte,

 Cinstite moaște – sfințite de Har.

Binecuvântate-n rugă - demnele  cuvinte,

În izvor de mila pe pământ  stefanian.

28.04.2017

Gheorghe MOTRESCU, comuna Ciudei, raionul Storojineţ