LACRIMI ŞI FLORI PE SACRE MORMINTE

Scăldată în lacrimi, înveșmântată în flori s-a perindat la Cernăuți, sărbătoarea Înălțării Domnului, care pentru toți românii este și Ziua proslăvirii Eroilor. La acest praznic împărătesc lacrimile au venit din Împărăția Cerului, iar florile pioșeniei și recunoștinței – de la conaționalii uniți în jurul activului Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, conduse de Octavian Bivolaru. De 17 ani, de când lângă capela mitropolitană din vechiul cimitir din Cernăuți, cu contribuția celor doi lideri ai ”Golgotei”, Octavian Bivolaru și Petru Grior, a fost înălțat un monument funerar, manifestările de comemorare a victimelor deportărilor staliniste încep din acest loc. Iar din 2008 ne îndreptăm pașii și spre fostul cimitir militar românesc pentru a-i pomeni pe eroii neamului, manifestările fiind organizate de aceeași societate.

Începând de la data inaugurării complexului memorial al ostașilor români căzuți pe teritoriul regiunii și martirilor regimului stalinist din primul an de ocupație, înălțat pe banii Statului Român și cu acceptul autorităților locale, controversele în jurul lui mai continuă. Astăzi, însă, se pare că situația nu-i atât de acută și derulează spre un final îmbucurător. În orice caz, de la data inaugurării ”neoficiale”, după cum susțin unii, deși piatra de temelie s-a pus în prezența oficialităților, în fiecare an de sărbătoarea Înălțării Domnului (cu preoți sau fără de fețe bisericești), când mai mulți, când mai puțini români au fost alături de liderii ”Golgotei” la pomenirea celor 695 de militari și circa 400 de martiri ce zac în gropile comune din acest cimitir.

E datoria de care Octavian Bivolaru nu ne lasă să uităm, ostașii căzuți pentru Patrie, limba română și credință meritând să trăiască în amintirea noastră, așa cum vii sunt de-a pururi în inimile urmașilor neamurile victimizate în anii dictaturii comuniste. ”Să luăm aminte, va veni ceasul când cei morți vor auzi glasul celor vii”, ne-a propovăduit părintele Cristofor, parohul micii, dar atât de importante pentru noi biserici ”Trei Ierarhi”, care străjuiește cu aura mitropoliților români ai Bucovinei mormântul lui Aron Pumnul și monumentul victimelor represiunilor staliniste. Înălțând rugăciunea pentru cei care s-au jertfit în numele adevărului și credinței, cucernicul părinte, mai mult decât în alți ani ne-a amintit că viața noastră este umbră și vis, iar tot ce ne face nemuritori este limba maternă, pe care trebuie s-o iubim, s-o păstrăm, s-o apărăm: ”Devenim săraci fără de limba noastră, fără de ea nu avem viitor…”. Luând aminte de cuvintele părintelui Cristofor, ne amintim și de faptul că A. Mateevici, poetul care ne-a lăsat cel mai frumos imn al limbii române, a purtat veșminte preoțești. Edificator a intervenit scriitorul Dumitru Covalciuc cu un cuvânt despre mitropolitul Bucovinei Vladimir Repta, una din victimele războiului, care a refuzat să-l pomenească în predicile sale pe țarul rus.

Un moment cutremurător a evocat cercetătorul arhivelor, Dragoș Olaru, care ne-a întors cu gândul la eroii primului război mondial, înmormântați în cimitirul din Cernăuți: ”La 12 mai 1924, în prezența familiei regale, a fost dezvelit un monument și inaugurat cimitirul militar. N-au trecut nici două decenii și peste aceste morminte, în loc de flori și lumânări, au fost aduse osemintele neașteptaților ”eliberatori” – un sacrilegiu de neimaginat, de care doar stăpânirea sovietică era capabilă”. Nicăieri în lumea civilizată nu se procedează astfel cu mormintele eroilor de război. În Germania, în România, dar și alte țări care au fost devastate de armata roșie, mormintele ostașilor sovietici sunt îngrijite. Acest subiect extrem de actual pentru comunitatea noastră a fost desfășurat de redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”, Nicolae Toma, președinte al Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, care nu prima dată readuce în atenția activiștilor ”Golgotei” oportunitatea de a lua patronajul asupra cimitirului ostașilor români din Ojevo, raionul Secureni. Dar cu toată dorința și respectul pentru eroi, ”Golgota” nu-i în stare să facă față acestei datorii fără ajutorul României – Patria pentru care au căzut pe malul Nistrului tinerii înmormântați de sătenii din Ojevo.

”Pe văile dinspre mare și în creierii munților, pământul Patriei acum făcut pământ străin, adăposti miile de morminte ale eroilor. Ei rămăseseră pe poziții, însemnând frontul. De acolo avea a se începe din nou lupta, altfel. Și de-abia atunci ei ar fi putut să doarmă liniștiți sub brazda de iarbă pe care acum calcă străinul”, scria Vasile Pârvan în celebrele sale ”Memoriale”. Astfel se întâmplă de vreo șapte decenii la noi. Putem, însă, spune, asemenea inimoasei românce, Alexandra Jar din Mihoreni, că somnul morților pe care calcă astăzi picior străin devine mai liniștit datorită rugăciunilor noastre. Cuvintele dumneaei au răsunat întocmai ca în Imnul Eroilor: ”Dezveliți tot adevărul/Și le spuneți tuturor/Cum muriră frații voștri/Pentru neam și țara lor”.

Momentul adevărului a fost și mai pronunțat în după amiaza Sărbătorii Înălțării Domnului, când a început parastasul la Memorialul Eroilor. Cerul și-a continuat trista elegie, dăruindu-ne din belșug ploaie, dar și bucuria de a regăsi acest teritoriu sacru, spre deosebire de anii trecuți, într-o stare renovată, bine îngrijit. Aleile au fost refăcute prin eforturile dlui Octavian Bivolaru, datorită prinosului financiar al sponsorului român din Elveția, care parțial a contribuit și la organizarea parastasului de la 25 mai, dar ca de obicei insistă să-și păstreze anonimatul. Toți ceilalți care au făcut donații mult mai modeste au fost numiți cu recunoștință de dl Vasile Răuț, vrednicul român care și-a suflecat mânecile, inițiind nu doar colecta pentru lucrările de reparație, ci s-a încadrat cu deosebit entuziasm la îndeplinirea lor, susținut de soția Aliona și fiul Marius. Lucru mai este destul pentru toți doritorii, după cum s-a exprimat profesorul de istorie de la Târnauca, Alexandru Platonov: ”Cu puteri comune vom duce la bun sfârșit toate lucrările și sperăm ca acest memorial să fie inaugurat oficial”. Avem încrederea că și rugăciunile preoților care au oficiat slujba de pomenire, cuvioșii părinți Ștefan și Petru Toderean, vor ajuta ca lucrul să ne sporească, iar mințile factorilor de decizie să se lumineze. Cu argumente forte că dreptatea e de partea noastră și că în acest loc s-a aflat cimitirul militar românesc a venit dl Octavian Voronca. De fapt, dumnealui a mai avut o misiune în acea zi. Cu puțin înainte, folosindu-se de prilejul că eram mai mulți în cimitir, ne-a propus să ne oprim la mormântul Aglaiei Drogli, sora lui Eminescu, la care găzduia Poetul în trecerile sale prin Cernăuți. Dl Octavian Voronca n-a putut să amâne pentru altă dată, ardea de nerăbdare să ne împărtășească bucuria că a descoperit și a îngrijit mormântul către împlinirea a 165 de ani de la nașterea acestei personalități scumpe lui Eminescu. A pregătit și o fotografie, pe care a prins-o de cruce, făcându-ne să rămânem fascinați de frumusețea Aglaiei Eminovici.

În privința inaugurării și recunoașterii oficiale a memorialului ne-a adus o rază de speranță consulul Edmond Neagoe, care ne-a transmis și mesajul șefei echipei diplomatice române la Cernăuți, dna Eleonora Moldovan, încredințându-ne că formalitățile referitor la memorial au fost demarate. ”E o misiune de onoare să vă transmitem mulțumirile noastre pentru că cinstiți memoria eroilor neamului. Fără jertfa lor supremă astăzi n-am fi putut să ne cinstim limba română, tradițiile, portul popular. De fiecare dată la întrunirile Societății ”Golgota”, conduse de Octavian Bivolaru participă mulți tineri de la Școala populară de artă a Centrului patronat de Iurie Levcic. Și astăzi acești tineri minunați sunt alături de noi. Mulți au crescut atât în valoare artistică, cât și ca vârstă. Degrabă le vom cere autografe”, a remarcat dl Edmond Neagoe, evidențiind că tot așa cum timpul merge înainte, și datoria noastră de a ne cinsti eroii trebuie să fie zilnică, nu doar de Ziua decretată de Statul Român.

Constatăm cu bucurie că crește o generație care conștientizează profund această datorie. Nu e o minune, nu e ceva excepțional, ci un fapt firesc că pe un timp atât de ploios au venit, îmbrăcați în costume populare, copii de la Dranița, Mihoreni, Stănești, Băhrinești, Horbova, Mahala, Ostrița și alte sate să ne cânte cu glas de rugăciune ”Doamne dă-ne dragoste între frați”, ”La Nistru la Mărgioară”. E o consecință a educației primite la Școala de artă populară, dar și a creșterii de acasă. Or, acești copii vin cu părinții, cu îndrumătorii lor spirituali. I-am văzut alături de ei pe Gheorghe Stratulat din Carapciu, pe Mihaela Lupu din Mihoreni, Gheorghe Plantus din Oprișeni, Viorel Nicorici din Mahala… Înduioșitor până la lacrimi, mamele Natalia Baran, Diana Maluș, Aurica Petravcean își cuprindeau fetițele să nu le ude ploaia cămășile fine, să nu le înghețe vocile… Lumina din ochii lor a înseninat cerul, atribuind măreție ancestrală momentului de tristețe.

Maria TOACĂ