25 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LA PĂTRĂUŢII DE JOS, ÎNTÂLNIRE DE SUFLET CU ARTIŞTI DIN ROMÂNIA

29 mai 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Sâmbătă, la Pătrăuţii de Jos  oaspeţii din România –  maestrul Ioan Bocşa şi ansamblul ”Icoane”, dl Radu Baltasiu, director la Institutul Cultural Român, şi dna Ovidiana Bulumac, reprezentantă al aceleaşi instituţii, au ajuns spre seară, primarul localităţii, dl Gheorghe Fedorean, mărturisindu-le că pătrăucenii i-au aşteptat cu drag şi nerăbdare pe solii din Ţară, dornici fiind să asculte vocile artiştilor din România, iar dna Eleonora Schipor, cetăţeancă de onoare a localităţii, a făcut o scurtă prezentare istorico-culturală a satului, înmânându-le oaspeţilor câteva din cărţile proprii.

Domnul Edmond Neagoe, consul la misiunea diplomatică română din Cernăuţi, înmânând anterior  dnei Maria Ştefureac, şefa bibliotecii săteşti, un mare set de cărţi, iar domnului primar Gheorghe Fedorean, care împlinea a doua zi o frumoasă vârstă, - un mic cadou, a transmis de pe scenă un mesaj de felicitare din partea Excelenţei Sale Eleonora Moldovan, Consulul General la Consulatul General al României la Cernăuţi, şi din partea sa personală.  

Spectatorii, prezenţi în număr mare în sala căminului cultural din localitate, directoare  dna Larisa Popescu- Kedyk, graţie străduinţei căreia a avut loc concertul, au răsplătit cu aplauze îndelungate evoluarea artiştilor din România, spectacol  moderat de maestrul Ioan Bocşa, în final aclamându-i la scenă deschisă şi invitându-i să mai revină la Pătrăuţii de Jos. Membrii Ansamblului „Ioane” i-au cântat „La mulţi ani!” primarului Gheorghe Fedorean, care a mulţumit Consulatului şi oaspeţilor pentru minunatul spectacol.

 Această întâlnire de suflet, desfăşurată în ajunul Zilei Românilor de Pretutindeni, a demonstrat încă o dată că românii, oriunde s-ar afla, în special noi, cei din teritoriile istorice, ştim să ne păstrăm Limba Maternă, Portul Popular şi Folclorul Strămoşesc, să apreciem la justa valoare zestrea, moştenită de la strămoşi.

T. NICOLAE