05 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ŞI PE TINERI TRECUTUL ÎI DOARE

1 iunie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Nu o dată, la manifestările organizate de societățile noastre românești (cu excepția festivalurilor la care participă colective artistice de copii), am auzit obiecții referitoare la prezența în număr foarte mic sau lipsa totală a tineretului. ”Unde-i tineretul, de ce atât de puțini tineri sunt printre noi?”, se întreabă patetic unii patrioți prezenți la evenimentele de respirație națională. Observații de acest tip au răsunat de multe ori la conferințele și mitingurile de doliu, inițiate de cele două societăți ”Golgota”. Drept că, în ultimii ani, la activitățile ”Golgotei ” românilor din Ucraina, societate condusă de Octavian Bivolaru, această întrebare a dispărut de pe ordinea zilei. Deși s-ar părea că o societate, care se preocupă în exclusivitate de rănile trecutului și de reabilitarea martirilor neamului, nu este atractivă pentru generația în creștere de astăzi, conducerea ei a reușit, totuși, să trezească interesul tinerilor, asumându-și în mare parte obligația morală a profesorilor școlari de a le cultiva copiilor cunoștințe despre tragediile prin care a trecut neamul nostru.

Bunăoară, anul trecut, de Sărbătoarea Înălțării Domnului, care la români este și Ziua Eroilor, la momentul de reculegere de la memorialul ostaşilor şi martirilor români din fostul cimitir militar din Cernăuți, ridicat în perimetrul cimitirului evreiesc sub patronatul Societății ”Golgota” a românilor din Ucraina, au fost prezenți mai mulți copii decât adulți. În lipsa unui preot, locul unde odihnesc osemintele a 695 de ostaşi români căzuţi în cel de-al doilea război mondial, iar mai târziu au fost aruncaţi şi 400 de martiri asasinaţi în primul an al dictaturii staliniste în ţinut a fost sfințit cu lacrimile din cântările sincere ale grupului de copii de la Centrul Bucovinean de Artă pentru conservarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti, însoţiţi de vicepreşedintele Gheorghe Stratulat.

Evocând acest moment, nu pot trece cu vederea că dl Gheorghe Stratulat e din Carapciu, satul din care au pornit și pornesc în lume, ca să poarte bunul nume de român, nu puțini tineri crescuți în leagănul iubirii de neam – mai întâi de părinți, dar și de profesorii lor de la Liceul ”Mihai Eminescu”. Mai rar asemenea școli în localitățile românești din ținutul nostru, unde cuvântul matern, tradițiile și portul românesc sunt în capul mesei! De fapt, dacă ne referim numai la port și tradiții putem găsi și alte școli asemănătoare Liceului din Carapciu. Unicitatea acestuia se manifestă mai proeminent în privința cinstirii graiului matern, în timp ce multe școli din localitățile românești doar formal se mai numesc ”cu limba română de predare”.

Observăm că, acolo unde se cinstește graiul, și memoria este trează. Or, la Carapciu copiii primesc cele mai emoționante lecții de istorie la altarele de jertfă ale neamului. În fiecare primăvară, la 1 aprilie, îl întâlnesc pe profesorul de geografie Ion Tovarniţchi de la Liceul „Mihai Eminescu” înconjurat de copii (elevii săi) la comemorarea martirilor români, masacrați în pădurea Varniței. Însuflețiți de profesor, acești copii cunosc cu adevăratelea ce înseamnă un pelerinaj. Ei străbat pe jos drumul pătimirilor, purtând tricolorul pe urmele bunicilor porniți cu decenii în urmă spre mântuire. Copiii ies din case până la răsăritul soarelui, cu sticluțe de apă și de-ale gurii în rucsacuri. Pe parcursul celor circa 25 de kilometri ascultă povestirile profesorului despre consătenii împușcați la 1 aprilie 1941, între Carapciu şi Suceveni, acest masacru declanșându-se până ca ei să ajungă aproape de frontieră, la Fântâna Albă. Din coloana pornită din Carapciu, 14 oameni scăpați de gloanțele ucigașe au fost arestați și exilați în Siberia, la Severouralsk. Printre aceștia s-a aflat și bunelul profesorului lor, Ion Tovarnițchi, a cărui mamă, născută la câteva luni după măcelul de la Fântâna Albă, nu și-a văzut nicicând tatăl. Durerea copilăriei ei orfane de tată, a fost transmisă fiului, care reînvie în fiecare primăvară, prin acest pelerinaj, memoria bunelului său și altor consăteni martirizați. Anul acesta, pentru prima dată l-a luat în grupul pelerinilor și pe fiul său, Gheorghiță, considerând că băiatul, deja elev în clasa întâia, este destul de mare ca să parcurgă pe jos acest drum.

Românii din Carapciu, și cei sosiți cu mașinile, și cei care au străbătut pe jos acest drum al Golgotei, se țineau împreună. Deși purta ochelari negri, am văzut lacrimile învățătoarei Elena Calancea, al cărei tată a fost exilat cu familia în Kazahstan. Nu-și poate reține plânsul când vine aici. Nu departe de ea stăteau tinere mămici (Felicia Cozaciuc, Maria Bicer) cu copilași încă prea mici ca să înțeleagă de ce plâng cei mari. Câteva liceene din clasa a VIII-a – Mihaela Bostan, Adriana Voloșniuc, Valentina Verhovețca – fluturau un mândru Tricolor, ridicându-l cât mai sus, de părea că atinge cerul… Ca un curcubeu lumina flamura înălțată de aceste tinere, acoperind regretele celor întristați de faptul că românii nici de data aceasta n-au fost luați în seamă.

Maria TOACĂ