25 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CU ROPCEA ÎN SUFLET PRIN TOATĂ ROMÂNIA

8 iunie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Cine crede că ziua de luni este numaidecât un început greu de săptămână n-a fost nicicând la Ropcea. Mai precis, n-a avut fericirea să vadă cum românii din acest sat se pricep să-și facă sărbători ale sufletului și în cele mai obișnuite, ba chiar fierbinți, zile de lucru. Nu sunt ei oamenii care se dau mai mult în petreceri decât în avântul muncii, dar există prilejuri când trebuie să lase totul baltă de dragul tradițiilor, al unui cântec sau, mai ales, al unui om mult așteptat. Chiar și stimatul lor preot, părintele Constantin Șubran, le spune că ”tot ce-i făcut din suflet este plăcut lui Dumnezeu”. Portul popular frumos, un cântec duios, un dans din străbuni sunt asemenea unei sincere rugăciuni. Așa s-a întâmplat și în ziua de 29 mai, săptămâna începând pentru mulți ropceni cu emoțiile primirii unor aleși oaspeți, eroul principal al evenimentului fiind consăteanul lor, Emanoil Rei, purtat de soartă prin o bună parte a României și stabilit pentru totdeauna în renumita comună Călineștii lui Cuparencu din apropierea Sucevei.

Surâsul lacrimii din ochii copilului care a fost odată

Înainte de a deveni oaspete drag la baștina sa Ropcea, Emanoil Rei a fost fiul acestui sat. Refugiat la o vârstă fragedă cu părinții (în 1945), în România, la toate etapele vieții sale mature a încercat și continuă să clădească o lume mai bună. Era prea mic ca să înțeleagă ce se întâmplă, dar sentimentul legăturii cu locurile natale, după cum mărturisește, i-a vibrat mereu în suflet: ”M-am despărțit de Ropcea copil fiind de 6 ani, dar am purta-o în suflet peste tot, oriunde am umblat, o bucată bună de Românie – în Oltenia, Transilvania, zona Banatului, în Bucovina…” Deși a trăit atât de aproape de locurile natale, creând pe tărâmul literelor, educând generații de tineri și răspândind în jurul-i cunoștințe, drumul său spre Ropcea a durat mai mult de șase decenii. A ajuns să descopere că lumea ”cea mai bună” spre care a aspirat și a depus eforturi s-o făurească, de fapt, există în hotarele răzășești ale baștinei. Prima dată a văzut-o în 2008, când după 64 de ani de la refugiu a revenit în mijlocul consătenilor, la cea de-a 560-a aniversare a satului, apoi a mai trecut prin Ropcea în 2011…

Acum, la cea de a treia venire a rămas, peste măsura așteptărilor, surprins și cutremurat de emoții. Pornind din Suceava, împreună cu Gabriel Cărăbuș, directorul Bibliotecii Județene ”Ioan Sbiera”, și scriitoarea Doina Cernica, era pregătit pentru o lansare de carte în formatul obișnuit al unor asemenea evenimente. Cu atât mai mult, cu cât invitația i-a venit din partea șefei bibliotecii raionale Storojineț, Ivona Lughina, care l-a ”descoperit” la salonul de carte organizat primăvara aceasta la Suceava de Biblioteca Bucovinei ”Ioan Sbiera”, cu participarea colegilor de la Biblioteca regională ”Myhailo Ivasiuk”. Așadar, știa că întâlnirea de la Ropcea este una a cărților și bibliotecarilor, profesie de care a fost atașat pe parcursul anilor consacrați muncii intelectuale.

Fetele-s ca florile și stelele sunt mai aproape de pământ

Alta, însă, era socoteala celor de acasă. Baștina l-a primit nu doar cu tradiționalul colac presărat cu sare, ci și cu alte scumpe daruri ale pământului și sufletului românesc din valea Siretului. Mai întâi oaspetele a intrat la principala gazdă – bibliotecara Gheorghina Zbira. Dumneaei, dar și toți ceilalți sosiți la întâlnire, au avut bucuria să primească chiar din mâna autorului autografe pe proaspătul său volum de proze scurte ”Povestiri alese”. Deși toate rudele apropiate i-au murit, s-au răspândit prin lume, ar fi păcat să spună că n-are neamuri la Ropcea. De la preotul Constantin Șubran, de la primarul Ilie Olar, care i-au stat alături până la ultimul păhar de vorbă, și până la elevii ce i-au depănat întregul drum al vieții – cu toții au deschis larg brațele pentru o prietenească îmbrățișare, dovedind că sunt neamurile domniei sale. Silvia Braha-Dascaliuc, șefa Casei de Cultură și supraveghetoarea muzeului satului, l-a invitat la un mic popas în universul copilăriei – printre lucrurile vechi care încă respiră cu duhul gospodarilor de odinioară. În fața războiului de țesut, în virtutea profesiei sale de pedagog, oaspetele le-a făcut celor tineri un examen-fulger, întrebându-i cum se numește cutare sau cutare piesă. Spre plăcuta sa surprindere, răspunsurile corecte au venit la fel de repede.

Programul derulat în cinstea regăsitului consătean, sub egida profesoarei Similia Vlad, denotă o informare și pregătire esențială din partea organizatorilor. Nu știu cui aparține ideea (a fost o inspirație colectivă, e vorba de modestia celor care au depus eforturi?), însă m-a impresionat ineditul scenariului atotcuprinzător. N-a lipsit aproape nimic din tot ce merită să fie pus în valoare la Ropcea, exceptând, poate, ansamblul etnofolcloric-model ”Izvoraș”, de care oaspetele de la Suceava a întrebat dacă mai există. ”Cum să nu existe?! Evoluează la multe manifestări din Cernăuți și Ucraina, sub îndrumarea neschimbatei conducătoare artistice Victoria Costinean”, i-au răspuns câțiva ropceni, mai târziu dl Rei având prilejul să stea de vorbă cu îndrumătoarea tinerelor talente.

Dar la acea întâlnire, cu brio au evoluat talentele adunate de dna Similia Vlad într-un multicolor buchet pentru consăteanul revenit de aproape, dar pe-un drum anevoios, deosebit de esențial fiind momentul în care elevii de la CIE Ropcea și-au demonstrat pasiunea pentru lectură, mai ales cunoașterea operei lui Emanoil Rei. Citind câte un crâmpei de referință din fiecare volum, tinerii au completat standul cu cărțile prolificului autor. Apoi i-a îndulcit sufletul ansamblul de copii ”Florile Bucovinei”, dezvăluind melodios sufletul românului. Solista Gheorghina Ursulean i-a amintit că ”nicăieri nu e mai gustoasă, pâinea coaptă de acasă”, iar Gheorghina Pascal, cea care prietenește cu muzele și păsările cerului, i-a încântat pe toți cu o doină și fluierături-triluri ca din fagurii naiului. Ansamblul ”Tradiția”, cu instrumentiștii Ioan Bojescu și Nicolae Dascaliuc, cu solistele Elvira Fedorciuc, Silvia Braha-Dascaliuc, Gheorghina Zbira, a inclus în repertoriu cântece ce simbolizează destinul celor refugiați, dezrădăcinați, despărțiți de baștină. În numele tuturor ropcenilor a mărturisit dragostea de rădăcini și limba materna eleva Gabriela Miglei, care a recitat poezia compusă de învățătoarea Elena Gablea în momente dramatice, când școala și sătenii s-au ridicat în apărarea limbii române.

Rememorând anii de studii la Seminarul Teologic ”Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, preotul Constantin Șubran a amintit de clipele întâlnirii cu profesorul Emanoil Rei, de acum 25 de ani: ”La prima lecție, profesorul ne-a întrebat pe fiecare de unde venim. Când am spus că sunt din Ropcea, raionul Storojineț, m-a privit lung, a făcut o pauză de un minut… A doua zi ne-am întâlnit în curtea seminarului, mi-a spus că și dumnealui e de la Ropcea. I-am văzut lacrimi în ochi. De atunci ținem legătura de frăție. L-am rugat de multe ori mai înainte să vină la noi, dar îl oprea o oarecare teamă”. Primarul Ilie Olar și-a înviorat salutul cu un compliment, asigurându-și oaspetele că nu s-a schimbat defel în cei nouă ani, de la data când s-au întâlnit prima dată. Doar el, primarul, l-a ajuns cu căruntețea, ambii egalându-se la culoarea părului. Ca să se sature de vorbă, primarul l-a rugat să vină la Ropcea măcar de două-trei ori pe an, propunerea sa fiind preluată de dl Gabriel Cărăbuș, care și-a exprimat bucuria de a participa la cât mai multe asemenea evenimente desfășurate sub patronatul bibliotecilor. Or, activitatea unei biblioteci nu-i doar împrumuturi de carte, ci presupune și manifestări culturale, întâlniri de neuitat cu creatori de valori netrecătoare.

Scriitoarea Doina Cernica îl cunoaște pe profesorul și literatul Emanoil Rei, care a colaborat cu ziarul ”Zori Noi” (astăzi ”Crai Nou”), de mai mult timp decât consătenii săi. Drumurile și colaborările li s-au intersectat și pe tărâm literar, iar acum Doina Cernica i-a fost martoră la emoțiile întoarcerii acasă: ”Cum numai am ajuns la Ropcea, totul, chiar și floarea de soc, i se părea mai frumoasă, cuprindea împrejurimile cu ochii copilului care nu poate să uite”. Această dragoste ascundă în adâncul inimii l-a făcut să colaboreze cu Dragoș Olaru la editarea unei monografii a satului, ambii având o deosebită satisfacție de pe urma acestei munci și încrederea că o vor continua în viitor. Gheorghina Țopa, adjuncta directorului CIE Ropcea, i-a asigurat că tânăra generație se interesează de ”Vetrele strămoșești” și are nevoie de asemenea cărți.

Reverențe pentru cel care a fost și este astăzi Emanoil Rei

Revenirea lui Emanoil Rei le-a răscolit multora sentimentul legăturii cu baștina. Maria Dovgan, director-adjunct la Biblioteca ”Myhailo Ivasiuk”, și-a amintit de natalul Kostinești din Storojineț, Ivona Lughina s-a regăsit în leagănul limbii române, vorbite în casa părintească. Strâns legate de oamenii locului și de bibliotecare (”preotese ale cărților”, cum le-a numit inspirat Doina Cernica), profesoara Eleonora Schipor și colaboratoarea ziarului raional Floarea Costinean au dantelat cu frumoase metafore atmosfera de aleasă eleganță sufletească. O întâmplare dramatică a evocat profesorul de chimie Traian Zaibel. În îndepărtata sa copilărie, prietenul de joacă Emanoil l-a salvat de la înec, deși nu avea nici șase ani în acea vreme.

Ce-i mai rămânea să spună protagonistului acestei sentimentale sărbători, potențialului cetățean de onoare al Ropcei (propunerea anunțată de Dragoș Olaru și tot atunci încuviințată de primarul satului aparține Victoriei Costinean), după ce aproape toate frământările, trăirile, zbuciumul sufletesc i-au fost exprimate în recitalul copiilor, în cântecele artiștilor amatori, în podoabele ornamentale ale cămășilor purtate de fetele și nevestele, despre care Emanoil Rei scria undeva că sunt ca florile? ”M-ați pus într-o situație de vedetă, dar eu sunt un om obișnuit. Nu am veleități de mare conferențiar, de promotor de idei…”, a recunoscut oaspetele, mulțumind îndeosebi copiilor, îndrumați de profesoara Similia Vlad, pentru reconstruirea pe fragmente a vieții sale. Tot celor tineri, bărbatul care se apropie de hotarul octogenar a mărturisit că sufletul rămâne același, nu poate fi ferecat de vârstă. Vorbind despre relațiile dintre popoare și timpurile mai bune de astăzi, când România nu mai este pe lista posibililor dușmani ai Ucrainei, și l-a luat ca reper pe cronicarul Ioan Neculce, care a descris năvala regelui polon Ian Sobieski pe pământurile Moldovei: ”A venit cu gând ascuns de a ne cuceri, de a ne impune credința catolică, și-a scrijelit numele pe o frescă la Sfânta Mănăstire Sucevița, dar alta a fost vrerea lui Dumnezeu. Mulți oșteni poloni, rămași aici, s-au făcut creștini ortodocși”. Invocând momente din acel trecut, descrise și în nuvela sa ”Urgia”, a povestit cum în retragere, pentru că a dat o puternică ninsoare, oastea leșilor s-a oprit la Ropcea. Ce au pățit leșii aici cel mai bine aflăm de la un creator anonim de folclor: ”De la Ropcea mai la deal,/ Cade leahul de pe cal./ De la Ropcea mai la vale,/ Umblă moartea de-a călare,/ Leahu n-are de mâncare”.

Revenind la actualitate, în clipele de tăcută reculegere în noua Biserică cu hramul Ștefan cel Mare și Sfânt, gazdele și oaspeții s-au îmbrățișat simbolic într-o dorință unică: să nu ne dușmănim, să fim mai strâns legați între noi, să ne făurim un viitor în care să ne putem întâlni fără opreliștile ce încă ne despart.

Maria TOACĂ