28 IUNIE – ZI DE SĂRBĂTOARE, ZI ÎN CHENAR DE DOLIU...

Ce coincidenţă interesantă! Data de 28 iunie, care ne aminteşte despre cele mai tragice pagini din istoria românilor din ţinutul Cernăuţiului, rămâne şi în continuare zi de mare sărbătoare. Cu 21 de ani în urmă, la 28 iunie 1996, parlamentarii ucraineni, după o noapte albă, au adoptat Legea Fundamentală – Constituţia Ucrainei. La acel moment, toate statele din fosta uniune sovietică îşi aveau Constituţia proprie.

Nu putem ghici ce s-ar fi întâmplat cu denumirea străzii 28 iunie din Cernăuţi, dacă aceasta nu concorda cu data votării Constituţiei în Rada Supremă a Ucrainei. În orice caz, decomunizarea desfăşurată cu mare înflăcărare în Ucraina şi care a trecut valvârtej şi prin Cernăuţi, nu s-a atins de strada 28 iunie, nici de tancul lui Nikitin, nici de monumentul grandios al „eliberatorilor”. În acest context se cere să amintesc că, potrivit bilanţului decomunizării dat publicităţii de Institutul Memoriei Naţionale, la începutul anului curent în Ucraina au fost schimbate denumirile a 32 oraşe, 25 de raioane, 955 de orăşele şi localităţi rurale, 51.493 de străzi. Pentru definitivarea acestui proces au rămas să fie supuse schimbării doar încă 10 la sută din denumirile ce ţin de simbolica regimului sovietic totalitarist.

Nu sunt sigură că în cele 10% care urmează să fie duse la bun sfârşit intră strada şi monumentele ce amintesc de „eliberarea” nordului Bucovinei şi, din greşeală, a Ţinutului Herţa. Un român de-al nostru, care locuieşte pe str. 28 iunie, mi-a spus că, atunci când a început procesul decomunizării, umblau nişte activişti pe la locatari să sondeze terenul pentru schimbarea denumirii acestei străzi. Nu s-a ajuns până la adunarea de semnături, dar, totuna, el n-ar fi semnat, motivând că e bine ca această denumire să rămână, pentru a nu se şterge cu totul urmele trecutului. Peste ani, poate cineva îşi va pune întrebarea de ce şi în cinstea căror evenimente strada şi-a primit acest nume. Acelaşi lucru putem spune şi despre tancul rusesc şi despre grandiosul monument de pe Piaţa Sobornicească. Acestea nu ne lasă să uităm evenimentele tragice din iunie 1940, anul de la care au început toate nenorocirile pentru români. În cazul dispariţiei lor, generaţiile viitoare vor crede că acest meleag a fost aşa cum este astăzi de când e lumea şi pământul.

Oricum, ne bucurăm de ziua nelucrătoare de 28 iunie, înscrisă în calendar ca sărbătoare a Constituţiei, nu mai puţin decât ne bucurăm de drepturile noastre cetăţeneşti garantate de Legea Supremă a statului (rămâne ca fiecare să-şi pună pe cântar bucuriile).

Cât priveşte cealaltă latură a „sărbătorii”, românii pot să-şi prindă o panglică neagra la Tricolor, căci în seara zilei de 26 iunie 1940, după capitularea Franței în fața Germaniei, URSS a înaintat către București ultimatumul prin care cerea Basarabia și nordul Bucovinei. Se ştie că, inițial, pofta lui Stalin a fost mai mare, el dorise întreaga Bucovină, dar s-a opus Germania. În Consiliul de Coroană au fost 19 voturi pentru cedare și numai șase membri ai guvernului au votat pentru rezistență, printre figurile cele mai cunoscute aflându-se Nicolae Iorga. Deşi pentru evacuarea trupelor române s-a dat un termen de patru zile, acesta n-a fost respectat. Armata Roșie a forţat Nistrul şi a năvălit în Cernăuți cu mai bine de o oră de termenul fixat.

La intrarea în Herţa o Troiţă aminteşte de primul ofițer român căzut pentru apărarea pământului românesc în al doilea război mondial. Respectând adevărul istoric, trebuie să recunoaştem că primele victime ale Armatei Române au fost în 1940. La 29 iunie 1940, la ora 4 dimineaţa, căpitanul Ioan Boroş din regimentul 16 artilerie a încercat să le explice „eliberatorilor” că au trecut limita de demarcaţie. Doar Herţa nu figura pe harta revendicărilor teritoriale sovietice. Însă ruşii au tras din mitralierele de pe tancuri. Căpitanul Ioan Boroş, sublocotenentul Alexandru Dragomir şi un soldat evreu pe nume Solomon au căzut morţi pe loc.

La 28 iunie 1940, prima pagină a cotidienelor „Timpul”, „Universul” şi alte mari publicaţii de la Bucureşti au apărut în chenar de doliu.Consecinţeleocupării prin forţă de către Uniunea Sovietică a Basarabiei şi nordului Bucovinei, în urma unui ultimatum mişelesc (adăugându-se şi Ţinutul Herţa), sunt simţite şi astăzi de românii trăitori în aceste teritorii.

Maria TOACĂ