Ministerul pentru Românii de Pretutindeni a demarat programul de tabere „ARC” la Sulina, județul Tulcea.
Aici au sosit deja 215 copii din Ucraina, regiunea Transcarpatia, Republica Moldova, din raioanele Cahul și Bălți, Bulgaria, Italia și Kazahstan, informează site-ul http://www.dprp.gov.ro.
50 de români din Transcarpatia, Ucraina participă la acest program de tabere.
Tinerii vor avea oportunitatea de a se familiariza cu istoria, civilizația și cultura românească prin activități care sa le mijlocească comunicarea și să le dezvolte creativitatea. Astfel, copiii vor lua parte la ateliere precum : „Picătura de istorie” susținut de profesor coordonator Rodica Ursu, atelier de limba română „Emoție, cuvânt și culoare”, coordonatori, profesorii Lucia Pop, Silvia Paun, Elena Lupu și Elena Micu, atelier de pictură „Spiritul și culorile Deltei”, coordonator Elena Micu, atelier de dans „Cultură și tradiție românească în cântec și dans”, coordonator Borislav Mitrashkov, precum și competiții sportive de fotbal, baschet, ping-pong derulate de instructori de sport din cadrul voluntarilor taberei.