“Muzica este graiul
sufletului. Ea stârneşte în noi nu
instinctele, ci gândurile cele mai
profunde.” (Ludwig van Beethoven). Or, cântecul popular, la fel ca şi graiul nostru
melodios şi curgător ca murmurul lin de
izvoare, este o
comoară, cultivată din generaţie în generație, pe care avem datoria să o
ocrotim şi s-o lăsam moștenire copiilor noştri ca mărturie a istoriei şi a identității
noastre naţionale.
De un sfert de veac virtuoşii maeştri ai Corului Popular „Dragoş Vodă”, cartea de vizită a Societăţii „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi (preşedinte Vasile Bâcu), cu voci divine şi cântece desprinse din folclorul strămoşesc, devenite emergenţe ale spiritualităţii româneşti, creează un spaţiu mitic, în care ne regăsim istoria, ne recunoaştem rădăcinile, ne înălţăm ca neam. Or, anume în muzica populară sunt tăinuite frumuseţi şi valori nebănuite ce ascunde sufletul românului.
Printr-un
potpuriu de cântece populare şi patriotice, membrii Corului „Dragoş Vodă”,
cunoscut departe peste hotarele regiunii, atingând noi culmi în muzică graţie
dirijorului Dumitru Caulea, artist la Filarmonica Cernăuţeană, au înnobilat duminica
cântecului printr-un duh de lumină şi
căldură, de speranţă şi bucurie.
Or, taina acestei arte este că face parte din sublimul dumnezeiesc al Cântecului, izvor adevărat de mari bucurii ce s-au revărsat duminica precedentă în sala Palatului academic al Universităţii de Medicină din Cernăuţi prin armonii răvăşitoare, dăruite publicului de membrii Corului „Dragoş Vodă”, de maestrul Dumitru Caulea, de „Fetele din Bucovina”, de grupul de bărbaţi, promotori ai valorilor identitare, purtători vrednici ai Tricolorului.
Cu arome de busuioc în glas a înnobilat
sărbătoarea cântecului rapsodul Nicolae Mintencu, acompaniat la acordeon de Mihai Diaconu,
elegantul duet Dumitru Caulea şi Alexandra Kuzyk,
Viaceslav Codiţa, Mariana Struţ, surorile Savca – Natalia, Anastasia, Elisabeta, Taisia Strugaru,
Igor Raţa, Corul „Codrii Cosminului” din s. Hruşăuţi, raionul Hliboca, dirijat
de Gheorghe Sadovei, Maxim Acosadciuc, Volodymyr Stolearciuk, Eduard Tkaciuk
etc., discipoli în ascensiune ai maestrului Dumitru Caulea.
Au onorat sărbătoarea cu
prezenţa distinşii diplomaţi români, dna
Eleonora Moldovan, Consulul General al României la Cernăuţi, şi adjunctul său,
dl Ionel Ivan, ministru consilier, cu soţia sa Mioara. Printre altele, Excelenţa Sa a menţionat: „Mă
bucură foarte mult faptul că avem sărbători şi praznicul de astăzi este un
prilej de a ne aduce aminte de lada noastră cu zestre, de istorie, de a
cunoaşte mai bine demnitatea umană – lupta unor oameni care ştiu să-şi păstreze
rădăcinile, identitatea. Un exemplu mai demn de al prezenta astăzi aici, la
Cernăuţi, probabil că n-o să-l găsim – modelul corului „Dragoş Vodă” şi
talentatul maestro Dumitru Caulea, care a lăsat capitale europene şi a venit la Cernăuţi ca să aibă grijă de corul „Dragoş
Vodă”, de cultura românească. Sediul acestui cor în inima Cernăuţiului, are o
semnificaţie importantă pentru comunitatea românească din nordul Bucovinei. Demnitatea
corului aşa cum e prezentată de fiecare dată de sărbătorile din calendarul
nostru naţional este cea mai impresionantă. Nu există sărbătoare naţională fără
corul „Dragoş Vodă”. Avem o colaborare frumoasă, căci lucrăm cu oameni care au
o demnitate profundă şi care cultivă
frumoasa tradiţie culturală cernăuţeană şi îi felicit din inimă, din partea
statului român, pentru această frumoasă misiune diplomatică, pe care o au.
Corul „Dragoş Vodă” este un ambasador al culturii româneşti în Cernăuţi. Acest
lucru ştie fiecare român din regiunea Cernăuţi şi din Ţară şi este cunoscut de
cei care respiră şi gândesc româneşte, de cei care găsesc idealul românesc ca fiind unul demn de urmat. 25 de ani înseamnă
pentru corul „Dragoş Vodă” eforturi fenomenale ce nu de fiecare dată sunt
răsplătite financiar. Corul „Dragoş Vodă” continuă această frumoasă tradiţie şi-i
inspiră pe acei care trăiesc în valorile mamei şi pe acei care vieţuiesc în această luptă pentru
adevăr şi dreptate”,a accentuat
dna Eleonora Moldovan.
Muzica este arta prin care trăim, care ne dăruie viaţă, adevăruri subînțelese din mesajele autorităţilor locale, deputatului Grigore Timiş, actualului şi foştilor preşedinţi ai Societăţii „Mihai Eminescu” şi liderilor altor societăți naţional-culturale din ţinut: Vasile Bâcu, Mircea Lutic, Arcadie Opaiţ, Ilie Zegrea, Ilie Popescu, Vasile Tărâţeanu, prof. Vasile Adăscăliţei din Dorohoi, judeţul Botoşani, România etc.
Monumentala piesă istorică „Când a fost să moară Ştefan”, a încheiat sărbătoarea cântecului popular, pe scenă urcând şi foştii membri ai Corului „Dragoş Vodă”.
Diana TOMA
Fotografii şi video: "Zorile Bucovinei"