19 februarie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ SĂLĂŞLUIEŞTE ÎN INIMI ALESE

13 iulie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

E greu să credem că au trecut deja 15 ani de când nu mai este printre noi Teodora Zvarici (după căsătorie – Pukajewicz), destinul căreia a fost strâns legat de ziarul ”Zorile Bucovinei”. Scriu cu întârziere aceste rânduri, însă niciodată nu e târziu să ne amintim de cei plecați pe vecie de lângă noi. Ei n-au murit cu totul atâta timp cât cineva își amintește de chipul și faptele lor. Suntem datori să-i pomenim cu un cuvânt bun pe fiii satului, mai ales pe cei care au rămas să-și doarmă somnul de veci departe de baștina dragă.

În familia lui Mihai Zvarici și Zamfira Damian din Boian au crescut trei copii – Teodora, Maria și Ilie. Despre tatăl Mihai s-ar putea scrie un roman întreg. I-a fost dat să trăiască în timpuri vitrege pentru bucovinenii despărțiți de Țară. Ca și majoritatea bărbaților din Boian, la a doua ”eliberare”, adică năvălire a sovieticilor, a fost mânat în lagărul de la Onega, apoi mai departe la muncă silnică în Rusia. Dumnezeu l-a ținut în paza Sa, dăruindu-i zile să ajungă acasă. S-a întors în 1947, cel mai cumplit an al foametei – slăbit, ca o umbră. Totuși, a supraviețuit, suferințele călindu-i trupul și întărindu-i caracterul.

În pofida greutăților de trai, soții Zvarici au reușit să-și pună copiii pe picioare, toți cei trei s-au ”căpătuit”, cum spuneau prin părțile noastre bătrânii. Feciorul Ilie, Nuță, cum era dezmierdat în familie, a îndrăgit muzica, Maria a absolvit o școală de comerț, iar Teodora și-a ales să slujească limbii materne, studiind la Facultatea de Filologie a Universității Cernăuțene. Era încă studentă în anul III când s-a căsătorit cu Benedikt Pukajewicz. Nu întâmplător se spune că dragostea este anticiparea eternității pe pământ, e un dar de la Dumnezeu, o minune supranaturală. Iubirea i-a dat puteri Teodorei să facă față studiilor și, totodată, să-și întemeieze o familie frumoasă.

După absolvirea Universității, în 1971, a fost primită în colectivul ”Zorilor Bucovinei”, unde a lucrat până când boala cruntă a răpus-o în floarea vieții. A fost antrenată în diferite sectoare, lucrând la corectură, în secția de scrisori, ca traducătoare. A îndeplinit și funcția de adjunctă a secretarului de redacție, punând suflet și sclipiri creative în orice lucru. Germenii talentului i-au ieșit la iveală încă de pe băncile școlii. Făcând parte din cenaclul ”Muguri”, condus de profesorul de română Vasile Bizovi, Teodora scria poezii. În anii studenției a continuat să scrie, versurile ei văzând lumina tiparului în paginile ”Zorilor Bucovinei”, în periodicele din Basarabia, precum și în culegerea colectivă ”Ghiocel”.

Soții Pukajewicz au avut fericirea să fie părinții a două fiice – Lilia și Janina, de asemenea, înzestrate cu talent. Ambele au obținut studii superioare. Pasionată de muzică, Lilia a învățat să cânte la orgă. Până a pleca în Polonia, a evoluat în sfinte lăcașe din Bucovina, fiind înalt apreciată. În Polonia s-a stabilit cu traiul în orășelul Sliubise pe Orda. Cunoașterea a trei limbi (română, ucraineană și poloneză) s-a dovedit a-i fi de mare folos în viață. Lilia lucrează ca translatoare, în special în domeniul justiției. Până nu demult, Janina a fost angajată la televiziunea de stat din Cernăuți. În acest an a plecat și ea în Polonia.

Revenind la Teodora, voi continua cu ceea ce am auzit de la colegii ei de la redacție: a fost erudită, corectă, exigentă față de sine și de cei din jur, dar, principalul, s-a evidențiat ca o fire onestă și bună la inimă. Boala, însă, nu alege între buni și răi. În 2002, aflându-se în grea suferință, a plecat la fiica ei, în Polonia, unde a și găsit-o moartea. A rămas să-și doarmă somnul de veci în orășelul Sliubise pe Orda, unde locuiește fiica sa. Semnificativ este monumentul funerar – o inimă mare, așa cum a și fost inima Teodorei, în care a pulsat mereu dragostea pentru familie, profesie, plaiul natal. Tatăl ei a avut norocul să se întoarcă acasă și, după cum a cuvântat părintele Boris Țapu la ceremonia înmormântării, Mihai Zvarici a avut sprijinul lui Dumnezeu ca să fie redat pământului străbun. Putem spune că și fiica sa Teodora a avut sprijinul lui Dumnezeu, deși mormântul îi este departe de locul nașterii. Ea odihnește în orașul unde trăiesc ființele pe care le-a iubit cel mai mult – fiicele sale. Dureroasă este această despărțire pentru sora Maria, care, în măsura posibilităților, merge uneori să i se închine la mormânt.

Prea devreme a plecat dintre noi această sensibilă ființă, care a țesut din alese cuvinte covoare înflorite pentru Bucovina: ”Frumoasă te înalți, tu, scumpă Bucovină,/ Cu-ntinse lanuri, care belșugul îți sporesc,/ O! Dragă Bucovină, ce mult eu te iubesc!”. Aceste rânduri îmi amintesc de versurile lui Coșbuc: ”Iubire, sete de viață,/ Tu ești puterea creatoare/ Sub care inimile noastre/ Renasc ca florile în soare”. Cât de drag i-a fost Teodorei meleagul natal! Parcă intuia că se va înstrăina cândva pentru totdeauna...

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară