GENERAŢII CE ÎŞI TRĂDEAZĂ STRĂMOŞII DIN MORMINTE

ŞI-A  DAT  COPILUL LA ŞCOALĂ UCRAINEANĂ, CA APOI SĂ-L  DUCĂ LA PROFESORUL DE ROMÂNĂ, SĂ ÎNVEŢE LIMBA MAMEI

Vorbirea omului este fiinţa lui, spunea filozoful Constantin Noica. Or, pentru a-i lua unui neam identitatea trebuie să-i distrugi limba. Deşi nu puţine capcane ne-au fost puse în cale de străini de-a lungul zbuciumatei noastre istorii pentru a ne lipsi de Grai, pentru a ne nimici ca Neam, încercări care perseverează încă,  unii români îşi distrug singur limba, înstrăinându-şi copiii de Graiul Mamei. Adevărul e că fiecare pasăre pe limba ei piere, vorba unui vechi proverb.  

Dorim sau  nu, conștienți sau mai puțin conștienți, ne naștem într-o anumită familie,  într-un anumit neam, avem un „Acasă” al nostru. Precum primim darul vieții, avem și o Patrie,  părinți, pe care tot Dumnezeu ni-i dă. Şi dacă părinţii sunt responsabili de greşelile şi faptele nedemne ale  copiilor, atunci ultimii nu poartă nici o vină de trădarea strămoşilor de către părinţi prin faptul că  îşi dau odraslele la şcoli cu altă limbă de predare, decât cea maternă, astfel înstrăinându-şi şi  îndepărtându-şi copiii de rădăcinile Arborelui Neamului. Asemenea părinţi sunt lipsiţi de demnitate naţională. Nu au iertare nici în cer, nici pe pământ.

Spre regret, asemenea fapte stupide, prostie omenească când ne tăiem singuri craca de sub picioare, ne lepădăm   de Legea românească, credinţa străbună şi dragostea de neam, se mai întâmplă încă în multpătimita noastră Bucovină. În ultimul timp, cazurile chiar au luat amploare. Şi nu e iertător când o fac cei ce se consideră mari patrioţi, mai ales, dacă conduc şi o societate naţional-culturală. Adevărul e că le place fala, să beneficieze de favorul de a fi român în altă ţară,  dar sunt făţarnici, nu-şi iubesc cu adevărat nici limba strămoşilor, nici neamul românesc.

Sincer vorbind, nu pot să afirm că am rămas cu gura căscată, când am aflat că o asemenea mamă, care aproape că nu lipseşte de la nici o manifestare culturală, mai conduce şi o societate,  şi-a dat copilul la o şcoală cu limba ucraineană de predare din Cernăuţi, nu a fost pentru mine o noutate, căci aflasem cu ani în urmă. Altceva mi-a făcut ghem sufletul – acum i-a năimit repetitor – îl duce la profesorul de română din localitate, ca să-l înveţe limba mamei. Cert, e un profesor de română dintre cei mai buni, îl va învăţa graiul matern. Dar oare mediatorul îi va putea schimba şi accentul ucrainean din vorbire, cu care se obişnuise deja copilul, ani de zile frecventând şcoala ucraineană? Va reuşi oare dascălul să-i strecoare în suflet dragostea de Limba Strămoşilor, de Neamul Românesc, de Patria istorică,  dacă nu i-au altoit-o părinţii din leagăn?  Evident, nu e vina copilului, care e un băiat sârguincios, ci a tatei, a mamei. Nu i-am înţeles şi nici nu-i pot înţelege pe aceşti părinţi…Nu sunt ca noi, cei din tumultul valurilor timpului,  educaţi de mame cu suflet şi inimă ce bate pentru dragostea de Limbă şi Neam, de Ţară şi Străbuni. Fac parte din generaţiile mai tinere ce se globalizează galopant,  pentru „comodităţi” şi „perspective” sunt gata să-şi vândă oricând sfinţii şi părinţii, astfel trădându-şi strămoşii din morminte, călcând în picioare idealurile pentru care s-au sacrificat eroii neamului. Uită, probabil,  adevărul sau nu le pasă că Limba, Familia, Baştina, Patria şi Neamul nu le alegem şi nu le putem cumpăra, ne sunt predestinate de acolo, de Sus, că suntem temelia unei Patrii, rădăcina unui Arbore,  mai ales martirii-eroi care au plecat dincolo cu sufletul curat, jertfindu-se din prea multă dragoste pentru Neamul şi Ţara lor, ca noi să putem învăţa şi vorbi în limba strămoşească, dăinui în spiritul şi legile neamului românesc, care ne amintesc că pământul Patriei se sprijină pe piepturile, pe osemintele lor.

Felicia NICHITA-TOMA