
Vesel zboară peste țară o veste de poveste.
Maestrul fotograf, jurnalistul Nicolae HAUCA,
vrednic fiu al Boianului, cel care ne-a fost
mulți ani coleg de redacție și ne-a rămas bun
prieten, în curând, la 22 iulie, își va sărbători
un frumos jubileu. Două cifre de cinci armonios
îi marchează vârsta împlinirilor. Și dacă
cinci plus cinci, oricum n-am întoarce-o, fac
zece, noi îi apreciem drumul lăsat în urmă
cu o și mai înaltă, binemeritată notă. De fapt,
în cazul jubiliarului Nicolae Hauca, mai mult
decât cuvintele, vorbesc imaginile. Fără cel
de-al treilea atotvăzător și atotcuprinzător
ochi al său (obiectivul fotografic, camera de
luat vederi) viața noastră ar fi mai posomorâtă,
mai săracă în expresie și culoare. Ne
considerăm norocoși că a lucrat atâția ani la
”Zorile Bucovinei”, deoarece, grație pasiunii
sale pentru arta fotografică, avem în arhiva
colectivului și a
familiilor noastre poze ce
ne trezesc nostalgice amintiri, ne răscolesc
emoții, ne fac mai tineri și mai fericiți… Cu
acest har l-a înzestrat Dumnezeu pe colegul
nostru – să le dăruiască celor din jur curcubeie
de bucurie și voie bună. Acum, în preajma
jubileului, îi dăruim noi cele mai frumoase
gânduri și dorința de a-l vedea mereu tânăr,
mulțumit de viață, soț și tată fericit, dar și
bunel într-un viitor apropiat. Să-i apară în
față peisaje de vis, oameni buni și frumoși, să
nu-i scape nici o adiere divină din fermecatul
său ”ochi”. Și să-i dăruiască soarta cât mai
multe clipe alături de ființele dragi – cei doi
fii și soția Aurelia, și ea oferindu-ne prilejul
de a-i adresa o cordială felicitare cu apropiata
zi de naștere. Fiți fericiți împreună, frumoși
și luminoși, cu inimile încărcate de minunile
verii, anotimpul ce va unit destinele.
”ZORILE BUCOVINEI”, Societatea
Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea
Cernăuți