15 decembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

CU SIMŢUL JERTFEI ŞI HARUL DĂRUIRII

26 iulie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Încă din copilărie, omul începe să descopere taina iubirii, a bunătății și unirii, ca virtuți opuse urii, egoismului și dezbinării. Cele mai frumoase calități, specifice bunilor creștini – credința, ascultarea, bunăcuviința, cumpătarea, hărnicia, cinstea, mila – pot fi altoite copiilor cel mai sigur prin exemplul viu al familiei. Totdeauna învățătura părinților se prinde temeinic de urmași atunci când cuvintele sunt una cu faptele lor. De la părinți copilul învață respectul și dragostea față de aproapele, față de valorile neamului și cinstirea celor sfinte. De aceea, când vorbim sau scriem despre o anumită persoană, numaidecât pornim de la părinți, de la bunici, adică de la rădăcinile neamului.

Fiecare om are o istorie a vieții, care, pe alocuri, se aseamănă unui basm. După cum știm din cele auzite de la bunici, eroii din poveste întâmpină în drumul lor spre fericire multe greutăți. Însă celor buni și tari în credință le vin în ajutor ființe (forțe) supranaturale, și toate obstacolele dispar. Astfel se întâmplă deseori și în viața noastră reală. Forțele care ne ajută sunt, mai întâi de toate, părinții, uneori apar ca îngeri păzitori și alți oameni, chiar persoane străine, întâlnite în calea vieții. De cele mai multe ori binele învinge, așa ca în poveste, deși, în realitate, nu sunt excluse cazurile când se pare că răul este de neînfrânt.

Istoria ce urmează s-o povestesc în continuare începe de departe. A fost odată, în Boian, la Hliniță, aproape de cotul Dârdenilor, un gospodar de frunte – Mihai Dârda. Toată lumea îl știa de om harnic și credincios. Și-a găsit și o soție vrednică, pe Maria Fedoreac, ambii fiind aproape de-o seamă (bărbatul născut în 1930 și soția – în 1931). Cu multă dragoste părintească acest cuplu a crescut doi copii – fiica Floarea și fiul Gheorghe. Tatăl ieșea în zorii zilei din casă și se întorcea seara târziu. Mama umbla toată ziua ca o suveică prin gospodărie, copiii crescând sub aripa bunicei Vasâlca Fedoreac. Deși n-a umblat la școală, era femeia cu scaun la cap, cum se spune pe la noi. La vârsta ei înaintată știa o mulțime de povești, recita poezii și cânta frumos. Cel mai drag îi era cântecul ”Radu mamei” – o variantă cu multe, multe strofe. Această variantă a fost înregistrată de un elev de la Gimnaziul din Hliniță și tipărită în revista de istorie, literatură și folclor ”Miorița”, nr. 2, 1992, redactor-șef Dumitru Covalciuc. De asemenea, bunicei Vasâlca îi plăcea să cânte trista istorie a ”Vaporului Titanic”.

Mătușa Floarei, Elena (Lența), despre care am scris și a fost publicat în ”Zorile Bucovinei”, în timp ce învăța la Colegiul Pedagogic din Cernăuți își aplica cunoștințele în practică, antrenându-se cu nepoata. Având un model în familie, Floarea din copilărie visa să devină învățătoare. Iar de la bunică-sa a învățat tot ce trebuie să știe o viitoare gospodină. Aceste două exemple vii au influențat-o, ajutând-o mult în viață. Tata ei toată viața a lucrat în gospodăria agricolă din Boian, începând ca tractorist, apoi la fermă, șef de magazie… Pretutindeni s-a manifestat ca un gospodar de frunte. În pofida timpurilor nefaste, și-a păstrat credința în suflet, rămânând un bun creștin. Când legile s-au mai îmblânzit în privința sfintelor lăcașe, a devenit epitrop la Biserica lui Ioan Neculce, contribuind substanțial la înzestrarea acestei sfinte ctitorii. Și-a îndeplinit datoria de epitrop până la ultima suflare.

După absolvirea ȘM Boian, Floarea și-a urmat studiile la Universitatea din Cernăuți, Facultatea de Limbi Străine, realizându-și visul din copilărie. Pasiunea pentru limba franceză i-a fost insuflată de erudita profesoară Oresta Mariuțac. Fratele ei Gheorghe, după absolvirea a 10 clase în aceeași școală, își face datoria militară, apoi pășește pe urmele tatălui. În prezent lucrează la benzinăria din Priprutie. Floarea a pășit pe urmele fostei sale profesoare, începând din 1979 să predea franceza în școala de unde ea însăși și-a luat zborul. Anul 1979 a fost deosebit pentru ea, marcându-i trei evenimente memorabile – absolvirea facultății, începerea carierii pedagogice și căsătoria cu Viorel Bosovici. De fapt, mai important decât toate a fost începerea vieții de familie cu acest fecior de gospodar și vrednic român, membru al Societății ”Mihai Eminescu”. Iubirea i-a unit, creând o îmbinare de nume ca-n poveste. Căsătoria e o școală a ordinii și răbdării, dar mai întâi de toate a numeroaselor încercări. Fiind înzestrată cu vrednice calități, altoite de bunică și părinți, Floarea a avut puteri să depășească greutățile și necazurile, fără de care omul nu înțelege ce înseamnă adevărata fericire. Dacă nu-și alegea profesia de pedagog, ar fi fost un minunat medic. Când s-a îmbolnăvit soțul meu, ea mi-a fost de mare ajutor.

Împreună cu soțul Viorel, cu ajutorul părinților, au durat o gospodărie frumoasă, au crescut-o cu drag pe fiica Dora. Floricica dragostei lor, Dorica, a obținut profesia de medic. Unindu-și destinul cu Gheorghe Iurcu, le-a dăruit părinților bucuria de a fi bunicii a două crăiese - fetițele Anastasia și Elizaveta.

După cum am menționat mai sus, Floarea a devenit o profesoară bună de franceză. A fost și în Franța pentru a-și perfecționa măiestria. Dar, după mai mulți ani de activitate pedagogică, viața a impus-o să renunțe la profesie în folosul familiei. E fericită în rolul de mamă și bunicuță iubitoare, învățându-și, nepoțelele, așa cum o făcea bunica ei odinioară, să fie bune gospodine. Soții Bosovici au o casă cu ușile larg deschise pentru oaspeți. În anul 1994, la ei a fost găzduit Preasfințitul Teodosie Snagoveanu, Episcop vicar al Munteniei și Dobrogei, care a participat la sfințirea monumentului lui Ioan Neculce.

Se spune că timpul face și desface, și ce vrei, și ce nu-ți place. În orice familie, pe lângă dragoste, trebuie să existe și respect reciproc, și atunci toate merg strună, cum spun bătrânii înțelepți. Acum câteva zile, la 24 iulie, Floarea și-a sărbătorit un rotund jubileu, adunând în jurul mesei mulți oameni dragi, care i-au dorit multă sănătate și mulți ani luminoși. Vin și eu din partea familiei mele cu urări de bine, cu lumină și pace în inimă, cu multă căldură și dragoste pentru sufletul ei generos. Dumnezeu să te ocrotească, draga noastră, pentru că nu se poate să dispară ceea ce porți adânc în suflet – credința, iubirea, bunătatea și multe alte virtuți moștenite din străbuni. La mulți ani cu bucurie și prosperitate în familie!

Eleonora BIZOVI, s. Boian, raionul Noua Suliță