18 decembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Suntem noi, etnicii români, „ocupanţi” ai propriilor meleaguri străbune?

2 septembrie 2017 р. | Categorie: Istoria neamului

Reluare  din 22.05.2013

Joia precedentă, Muzeul Etnografic din Cernăuţi şi-a sărbătorit jubileul de 150 de ani. Deci, timp de un deceniu şi jumătate, indiferent de denumire şi subordonare pe parcursul vremii, Muzeul Etnografic păstrează în fondurile sale aproximativ 100 de mii de exponate şi relicve.

Făcând un scurt excurs în istoria instituţiei, pe care o conduce de 18 ani, directoarea Olena Zatulovska n-a uitat să amintească celor prezenţi la festivitate că în anii dominaţiei regimului de „ocupaţie”, Muzeul a fost transferat în clădirea celui „românesc” – fostului Industrial, iar după cel de-al doilea război mondial, când ţinutul nostru a fost „eliberat” de „ocupanţi”, instituţia şi-a reînceput din nou activitatea. Or, regretabil e că un lucrător de muzeu, cu un stagiu atât de bogat, să nu cunoască istoria  Bucovinei,  altfel nu ne-ar alinia în rând cu naziştii germani, declarându-ne „ocupanţi”. Oare românii din Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare să fie „ocupanţi”ai acestor meleaguri străbune? Părinţii, buneii, străbuneii, stră-străbuneii noştri, cărora li s-a tăiat buricul pe aceste plaiuri ştefane, n-au venit, ca alţi venetici, să ne distrugă neamul, să ne impună legile şi ordinea lor. Să fie ei  „ocupanţii” propriei lor Ţări de Sus a Moldovei, adică a Bucovinei? Nici Austria, care a stăpânit Bucovina timp de aproape un deceniu şi jumătate, n-a avut pretenţii, ci prin Tratatul de pace de la Saint-Germain, din septembrie 1919, renunţa la fostul său ducat în folosul României, astfel legitimând retrocedarea teritoriului românesc. Aici apare o întrebare firească: „Suntem noi, românii, ocupanţii propriului pământ, sfinţit prin sânge de vitejii arcaşi ai lui Ştefan cel Mare?” Cine, totuşi, sunt ocupanţii? Or, e clar ca bună ziua că nu românii, care au stăpânit de veacuri această gură de rai.


Înfiinţarea, în 1863, a Muzeului  Provincial al Bucovinei („Bukowiner Landesmuseum”), cu filiale la Siret şi Suceava, a fost un eveniment cultural de anvergură ce a dat autonomiei Bucovinei o importanţă vastă. Acest templu de cultură avea să încununeze strădaniile unor intelectuali bucovineni pentru adunarea şi ocrotirea unor documente şi obiecte de o inestimabilă valoare istorică. Or, Muzeul Provincial al Bucovinei avea să genereze un mare interes pentru cunoaşterea istoriei ţinutului, păstrarea şi conservarea bogatului patrimoniu cultural şi istoric al acestui mioritic picior de plai, făcând legătură spirituală între generaţii, înlesnindu-le celor de azi preluarea şi continuarea gândurilor şi aspiraţiilor înaintaşilor, lăsându-le celor viitoare  îndemnul testamentar de a le perpetua şi îmbogăţi valoroasa zestre cultural-istorică. În 1930, Muzeul Provincial al Bucovinei a fost reorganizat în Muzeul Regional, care, în 1935, fiind reunit cu Muzeul Industrial, creat în 1887, a primit denumirea de Muzeul „Regele Carol al II-lea”. În 1940, a fost creat Muzeul de Istorie şi Etnografie ce, în 1956, a trecut din fosta clădire a Reşedinţei Mitropolitane în actualul edificiu de pe str. Kobyleanska, care a adăpostit pe timpuri Fondul Bisericesc Ortodox din Bucovina. Aici se află şi exponatele  Muzeului Literar-memorial „Mihai Eminescu”, creat în 1992, ca filială a Muzeului Etnografic Regional.


Scunde sunt informaţiile şi puţine exponatele muzeale referitoare la perioada de administrare românească. Lipsesc complet şi cele legate de Ţara de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare. Majoritatea acestor relicve, expuse în sălile Muzeului Etnografic din Cernăuţi, cu ocazia aniversării a 150-a de la înfiinţare, datează din anii 1920-1938 – portretul Mitropolitului Visarion Puiu, harta proprietăţii Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina (1938),  diploma de licenţă  în numele majestăţii sale, regele Mihai, a unei studente românce de la Universitatea din Cernăuţi, Facultatea de Filozofie şi Litere, afişa unui mare concert al Corului bărbătesc ucrainean (1930),  poze privind sărbătorirea zilelor Şevcenko în perioada românească, portretul reginei Maria,  macheta Bisericii Sfântul Nicolai din Cernăuţi, înălţată după proiectul locaşului sfânt de la Curtea de Argeş, plăcuţa cu numărul unei case din comuna Ceahor, judeţul Cernăuţi, pe atunci românească, fotografii în grupuri ale  românilor,  ucrainenilor, ungurilor, polonezilor, evreilor bucovineni, îmbrăcaţi în haine naţionale (1920), a regelui Carol al II-lea în Bucovina (1935),   etc., exponate vernisate pentru prima dată. Alături de perioadele austriacă şi românească, mai bogate în conţinut s-au dovedit a fi expoziţiile referitoare la cea sovietică şi de independenţă ucraineană, la „eliberarea” ţinutului nostru de către bolşevici, nu lipseşte nici bustul lui Lenin, care în ultimul timp, în Ucraina democratică, obţine tot mai mare importanţă.

„Nu m-am gândit că voi fi atâţia ani directoare fără muzeu”

De 21 de ani activează ca directoare a Muzeului Literar-memorial „Mihai Eminescu” din Cernăuţi, filiala Muzeului Etnografic,  dna Elena Vântu-Tărâţeanu, care în cele peste două decenii de activitate a adunat peste trei mii de exponate. Cu fiori de tristeţe îşi aminteşte dumneaei despre primii paşi întreprinşi pentru  adunarea şi păstrarea valoroasei moşteniri eminesciene.

„Când, la 6 mai 1992, am venit să lucrez în acest templu al istoriei şi civilizaţiei, am rămas, să fiu sinceră, decepţionată de comportamentul unor colaboratori, care, Dumnezeu să-i ierte, căci nu mai sunt demult în viaţă, nu uitau să repete mereu că românii din Bucovina sunt un popor sălbatec, fără istorie. Le aduceam dovezi incontestabile glorioasele biruinţe ale domnitorilor români, le povesteam despre creaţiile geniului Mihai Eminescu şi alte fapte de invidiat ale înaintaşilor noştri, dovedindu-le contrariul. Iar când veneam dimineaţa la serviciu auzeam cum se şuşoteau: „A venit Mişa”, aşa-mi ziceau. Acum, slavă Domnului, actualii colaboratori mă înţeleg şi mă respectă şi eu la fel.

Astăzi îmi înfloreşte bucuria în suflet când fraţii noştri ucraineni ne admiră impresionanta şi bogata istorie, căci au fost expuse multe documente pe care nimeni nicicând nu le-a văzut. Avem un material de studiu valoros pentru viitorii cercetători, colaboratori ştiinţifici, istorici, ca nimeni să nu îndrăznească să nege existenţa de veacuri pe acest picior de plai a românilor, cu atât mai mult istoria lor. Sper că dacă se vor aduna fonduri necesare pentru reparaţia Casei lui Aron Pumnul, atunci şi Muzeul „Mihai Eminescu” va fi, în curând, deschis. Am adunat deja peste 3 mii de exponate. În această direcţie mă ajută foarte mult soţul, Vasile Tărâţeanu, care oriunde s-ar duce, întotdeauna se întoarce cu o colectă de cărţi. Anul trecut, bunăoară, a adus de la Bucureşti 37 de facsimile  ale Caietelor lui Eminescu. Îi sunt recunoscătoare şi lui Gheorghe Covalciuc de la Roşa, care a dăruit muzeului 113 cărţi vechi din perioada interbelică”.

Deşi Casa lui Aron Pumnul ce se află în posesia primăriei Cernăuţiului a fost  eliberată de ultimii locatari încă cu trei ani în urmă, lucrările de reparaţie aşa şi n-au început. Mai mult ca atât, edificiul istoric se află într-o stare deplorabilă. M-am interesat de la dna directoare Elena Vântu-Tărâţeanu de ce conducerea Muzeului „M. Eminescu” nu participă la un proiect european pentru accesarea  mijloacelor financiare pentru repararea capitală a clădirii memoriale, de ce deputatul român din Rada Supremă a Ucrainei şi altul care a fost ales de românii noştri bucovineni la alegerile parlamentare din toamna precedentă nu intervin pe lângă autorităţi ca statul ucrainean să finanţeze lucrările de reparaţie, ca după ani de promisiuni, să fie, în sfârşit, la Cernăuţi, inaugurat Muzeul „M. Eminescu”.

„Am intenţionat să participăm la un asemenea proiect. Au venit chiar persoane de la Suceava cu propuneri concrete, dar, probabil, fiindcă 20 la sută din mijloacele băneşti trebuie să le acorde statul ucrainean, direcţia Muzeului Etnografic, căruia ne subordonăm, a respins proiectul respectiv, motivând că e o instituţie cu buget redus. Facem adresări autorităţilor ucrainene în fiecare an, dar fără un rezultat pozitiv. Am mare speranţă şi contez pe ajutorul financiar al oamenilor de bună credinţă, însă până în prezent avem doar 4 donatori din s. Boian, raionul Noua Suliţă. Hotărârea de a deschide, timp de 3 luni, în localul Casei lui Aron Pumnul a Muzeului „M. Eminescu”, a fost semnată la 12 ianuarie 1990, însă lucrările s-au tărăgănat. Primii locatari au eliberat spaţiul abia în 2000, iar ultimii – în 2010. Să fu sinceră, nu m-am gândit că atâţia ani voi fi directoare fără muzeu. Mai mult ca atât, casa se află în prezent într-o stare degradată. În anul curent a curs canalizarea şi pereţii s-au udat şi au prins igrasie. Când, cu ani în urmă, s-a făcut expertiza casei, s-a descoperit o ramă originală de geam din timpul vieţii mentorului lui Mihai Eminovici, s-a păstrat şi fundamentul unde s-a aflat biblioteca, frecventată de iubiţii săi învăţăcei, printre care şi viitorul nostru Poet Naţional – Mihai Eminescu”.

Felicia NICHITA-TOMA