14 septembrie 2017
"România reiterează disponibilitatea de a sprijini Ucraina în procesul
extins de reforme în domeniile legislativ, instituțional, economic și de
a contribui la eforturile internaționale de sprijin, în coordonare cu
partenerii noștri, pentru a veni în mod eficient în întâmpinarea
nevoilor părţii ucrainene", dar:
"Comunicat de presă
Scrisoare comună referitoare la adoptarea de către Rada Supremă a proiectului de Lege a Învățământului din Ucraina
Ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, alături de omologii săi
din Bulgaria, Ekaterina Zakharieva, din Grecia, Nikos Kotzias și din
Ungaria, Péter Szijjártó, au transmis ministrului afacerilor externe al
Ucrainei, Pavlo Klimkin, Secretarului General al Consiliului Europei,
Thorbjørn Jagland și Înaltului Comisar al OSCE pentru Minorități
Naționale, Lamberto Zannier, o scrisoare comună prin care au exprimat
îngrijorarea și profundul regret față de adoptarea recentă de către Rada
Supremă a proiectului de Lege a Învățământului din Ucraina, la 5
septembrie 2017.
Acest demers comun are în vedere interesul susținut
al părților semnatare în asigurarea protecției drepturilor persoanelor
aparținând minorităților naționale și adresează un apel autorităților
ucrainene pentru identificarea de măsuri concrete/soluții în acest sens,
în spiritul cooperării, și cu respectarea strictă de către Ucraina a
normelor şi standardelor internaționale relevante în domeniu.
În
cadrul scrisorii se susține necesitatea de a folosi toate instrumentele
aflate la dispoziţia Consiliului Europei și la nivelul OSCE pentru a
asigura că noile dispoziții restrictive introduse de Legea
Învățământului din Ucraina nu vor afecta protecția adecvată a
drepturilor fundamentale ale persoanelor aparţinând minorităţilor
naţionale.
Reamintim, de asemenea, că protecția drepturilor
persoanelor aparținând minorității române din Ucraina a fost semnalată
permanent de partea română în dialogul cu partea ucraineană.
Facilitarea soluţionării problemelor cu care se confruntă persoanele
aparținând minorităților naționale reprezintă un angajament al statului
român. Din acest punct de vedere considerăm esențială respectarea
dreptului la educație în limba română pentru toate formele de învățământ
şi continuarea dialogului pe această temă, inclusiv în cadrul Comisiei
interguvernamentale mixte româno-ucrainene privind protecția persoanelor
aparținând minorităților naționale.
România reiterează
disponibilitatea de a sprijini Ucraina în procesul extins de reforme în
domeniile legislativ, instituțional, economic și de a contribui la
eforturile internaționale de sprijin, în coordonare cu partenerii
noștri, pentru a veni în mod eficient în întâmpinarea nevoilor părţii
ucrainene".