29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LIDERII S-AU SPĂLAT PE MÂINI, BOICOTEAZĂ, IAR DIRECTORII DE ŞCOLI AU LUAT APĂ ÎN GURĂ…

28 septembrie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

UNDE NU-I UNIRE, NU-I IZBÂNDĂ:  să ne adunăm toţi românii pentru a obţine legitim statut de popor autohton

Deşi e cunoscut adevărul chiar din istorie,  toate izbânzile se obţin în unire şi la masa dialogului, liderii societăţilor naţional-culturale româneşti din nordul Bucovinei au boicotat întâlnirea la „masa rotundă”, organizată de Departamentul Învăţământ şi Ştiinţă al Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, la care au fost prezenţi directori de şcoli cu limba română de predare, şefii secţiilor raionale de învăţământ din raioanele cu populaţie majoritară română. Am fost prezent ca jurnalist, dar am vorbit şi ca preşedinte al Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, fiind susţinut de Dumitru Caulea. Nu pentru prima dată, Societatea Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi şi ziarul „Zorile Bucovinei” nu sunt la curent cu intenţiile liderilor asociaţiilor româneşti din ţinut, la întâlnirea respectivă fiind prezenţi doar autorul acestor rânduri şi Dumitru Caulea, dirijorul Corului „Dragoş Vodă”. Mai târziu am aflat de la dna Aurica Bojescu că s-au înţeles, în semn de protest, să ignoreze întâlnirea, iar Vasile Tărâţeanu urma să-i anunţe pe toţi, însă doar pe noi nu „ne-a găsit”, cu toate că suntem la doi paşi de Centrul Cultural „E. Hurmuzachi”, toţi  avem celulare, avem pagini în Facebook etc. Când au nevoie, ne găsesc repede…

Oricum, n-am aflat nimic  nou, doar că cei de la conducerea regiunii şi raioanelor sunt funcţionari de stat şi fac ceea ce le spun superiorii, „că legea  e bună şi trebuie îndeplinită”, fapt menţionat de Myhailo Pavliuk, prim-adjunct al şefului ARS, şi de experţii G. Skoreiko, S. Dobrjanskyi, doctori în ştiinţă la Universitatea din Cernăuţi, T. Halavko, secretarul Societăţii „Український Народний дім”.

O. Paliciuk, şefa Departamentului de Învăţământ, a argumentat necesitatea adoptării respectivei legi prin vechea poveste ce ne roade urechile de ani de zile: că elevii români au deficiențe la atestarea externă de stat din cauza slabei cunoaşteri a limbii de stat -  23% din elevii şcolilor cu limba română de predare n-au susţinut testele la limba ucraineană, iar 67% - la istoria Ucrainei. Pe când noi cunoaştem alte exemple contradictorii cu cele de mai sus.

Poate se reduc intenţionat rezultatele atestării elevilor românilor, căci copii incapabili la învăţătură sunt şi în şcolile ucrainene. La urma urmei,  Ucraina are nevoie nu doar de academicieni, ci şi de muncitori, fapt sensibilizat de Dumitru Caulea şi de Lilia Botlung, directoarea CIE din Godineşti, raionul Herţa, care a concretizat că 52% din absolvenţii din anul curent a şcolii pe care o conduce au susţinut cu succes examenele de admitere la instituţii ale învăţământului superior din Cernăuţi şi din România, accentuând: „nu dă Doamne să fii minoritate naţională în ziua de azi”, căci naţiunea majoritară nu înţelege aceasta, a uitat că a fost şi ea minoritate.

Cunoaştem şi alte cifre ce vorbesc despre succesele copiilor românilor – ŞM Voloca, unde la fel 52 % de absolvenţi în anul curent au devenit studenţi în Ucraina şi alte ţări, iar Vlad Hrişco de la Gimnaziul nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuţi e unicul din vestul Ucrainei student la Academia Movileană din Kiev, Nicoleta Petriuc de la aceeaşi instituţie de învăţământ studiază de-acum la Academia de Arte din capitala Ucrainei, sub îndrumarea cunoscutului cântăreţ Ivo Bobul, Artist al Poporului din Ucraina, bucovinean român de naţionalitate. Asemenea fapte putem aduce cu duiumul. Oare ele nu sunt o mărturie că în şcolile noastre româneşti avem copii foarte deştepţi, care cunosc la perfecţie ucraineana?

Octavian Magas, şeful Direcţiei Raionale de Învăţământ Herţa, unde 98% din populaţie o constituie etnicii români, a relatat exemple concrete, când, luptând pe frontul din Donbas şi conducând o subdiviziune a armatei ucrainene, vorbea cu ostaşii în diferite limbi – ucraineană, rusă, română, luptau pentru aceeaşi cauză şi limba nu era un obstacol în calea apărării ţării, conştientizând că nimeni nu e împotriva dialogului, doar că el trebuia început încă cu ani în urmă şi lipsa cadrelor experimentate de limbă ucraineană trebuia demult rezolvată de către stat.  Ion Grijencu, directorul ŞM mixte din Pătrăuţii de Sus, populat de români (98%), s-a plâns de salariile mici ale cadrelor pedagogice, de lipsa unui autobuz şcolar, care a fost luat la războiul din estul Ucrainei. Iar Adelina Rusnac, şefa Direcţiei Raionale Noua Suliţă, a informat că la cele  16 şcoli cu limba română şi „moldovenească” de predare din raion, se ţine cont de alegerea părinţilor a limbii de predare, „iar problema naţională e una inventată, căci obiectele trebuie să fie predate în limba de stat, cea ucraineană, păstrând tradiţiile şi obiceiurile reprezentanţilor minorităţilor conlocuitoare”.

Deci, avem ceea ce merităm – liderii  s-au spălat pe mâini, scriind apeluri, boicotează, când e momentul de dialog comun, iar directorii de şcoli au luat apă în gură, au frică să nu piardă posturile.

Astfel prezentându-se situaţia, l-am întrebat pe M. Pavliuk ce rost are adunarea respectivă pentru noi, românii băştinaşi, după ce a fost semnată legea educaţiei cu odiosul articol 7? De ce ARS Cernăuţi n-a procedat precum G. Moskal, guvernatorul regiunii Transcarpatice, care a recunoscut că noua lege a învăţământului încalcă Constituţia Ucrainei,  Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale, tratatele bilaterale între România şi statele vecine? De ce noi, românii, străbuneii, buneii şi părinţii cărora s-au născut pe aceste pământuri strămoşeşti, nu suntem recunoscuţi oficial ca popor băştinaş, autohton, să avem drepturi egale cu tătarii din Crimeea, alte minorităţi?

Răspunsul nu m-a mirat: ARS a aşteptat decizia preşedintelui Poroşenko, recunoscând că populaţia a fost slab informată despre noua lege a educaţiei, că nu-şi pot  permite să procedeze la fel ca G. Moskal, deoarece e  excentric şi adeseori adoptă hotărâri  populiste. Referitor la statutul de popor băştinaş pentru românii din Ucraina, a declarat că hotărârea respectivă nu ţine de competenţa organelor locale, ci a celor centrale.

Printre altele, M. Pavliuk a conchis că românii dacă doresc să studieze în limba lor maternă pot să-şi găsească mecenaţi pentru deschiderea unor şcoli particulare sau duminicale. Apare întrebarea firească: oare copiii românilor, cetăţeni loiali ai statului ucrainean, care plătesc impozite, n-au dreptul la educaţie  în limba maternă ca şi cei ai ucrainenilor?

Deci, dragi conaţionali, mai avem şanse pentru izbândă, ca articolul 7 să fie modificat, ar trebui să ne adunăm toţi românii împreună, chiar şi sub cer liber, pentru a lua o hotărâre comună, pentru a obţine legitim statut de popor autohton, căci apelurile şi adresările n-au dat până ce rezultatul dorit.

Nicolae TOMA