19 octombrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ÎNCĂ UN MORMÂNT DIN PANTEONUL ROMÂNESC DIN CERNĂUŢI ŞI-A GĂSIT URMAŞII

1 octombrie 2017 р. | Categorie: Istoria neamului

Ca una din pașnicele împotriviri ce le putem întreprinde față de marea nedreptate ce i se face în prezent, în Ucraina, limbii noastre române, ca o dovadă în plus că noi întotdeauna am existat pe acest pământ, că încă n-am murit, că dorim să trăim și în viitor aici, a fost parastasul ținut în vechiul cimitir din Cernăuți, în duminica de 1 octombrie a.c., la mormântul lui Constantin Mandicevschi. Inițiativa aparține lui Vladimir Acatrini, bibliotecar la Biblioteca Universității din Cernăuți, aceasta fiind prima acțiune organizată de Asociația Bibliotecarilor al cărei președinte este. Acestui tânăr din Bahrinești, absolvent al facultății de istorie, i-a fost parcă predestinat să-și asume responsabilitatea pentru readucerea în actualitate a ilustrei familii de intelectuali – neamul Mandicevschi din Bucovina. Tatăl personalității comemorate, preotul Vasile Mandicevschi a slujit mulți ani la Biserica din Bahrinești, unde i s-a născut fiul Constantin, care de rând cu alte funcții importante, timp de 7 ani (1922-1930) a condus Biblioteca Universității Cernăuțene. De o bună susținere se bucură tânărul cercetător din partea părinților săi –Mihai Acatrini, directorul ȘM Bahrinești, și dna Svetlana, profesoară de istorie, prezenți alături de fiu la momentul comemorativ.

Deși nu e vorba de o dată rotundă de la naștere sau de la trecerea în eternitate, comemorarea lui Constantin Mandicevschi a constituit marcarea scoaterii numelui său din uitare și salvarea încă a unui mormânt din panteonul românesc din Cernăuți de la distrugere. Oficiind slujba de pomenire, preotul Cristofor de la bisericuța Trei Ierarhi din vechiul cimitir, a amintit de datoria sfântă a fiecărui creștin de a ne ruga pentru cei morți și cei vii, precum și de faptul că toți suntem oaspeți pe acest pământ. ”Ospeția” pe pământ a profesorului Constantin Mandicevschi, precum și a celorlalți copii ai preotului (îndeosebi compozitorul Eusebie Mandicevschi), a fost înzestrată cu fapte demne de amintirea posterității. Astăzi, când ne amenință pericolul asimilării forțate, așa cum le-a fost dat românilor să sufere sub mai multe stăpâniri străine, modelul de viață și vrednică slujire al înaintașilor ne dă puteri pentru a rezista, ne servește ca o școală a supraviețuirii. Mai detaliat despre faptele de bună credință românească ale profesorului Constantin Mandicevschi, reformator al învățământului românesc în Bucovina, au vorbit scriitorul Dumitru Covalciuc, arhivistul Dragoș Olaru. În perioada 1893-1896 activează ca profesor la școala Reală Superioară Ortodoxă din Cernăuți, unde pe parcursul a 22 de ani a îndeplinit funcția de director. Lui îi aparține meritul de a introduce limba română ca disciplină obligatorie pentru elevii acestei școli. Prin rezoluția împărătească din 1901, Constantin Mandicevschi a fost numit în Consiliul Școlar provincial, despre el Ion Nistor a spus că este ”primul român care, datorită talentului de conducător, a ridicat școala sa la nivelul celor mai bune școli din țară”.

Asupra importanței reformei înfăptuite în învățământ de Constantin Mandicevschi a accentuat consulul Edmond Neagoe, fiind alături de organizatori cu un mesaj de mulțumire din partea Consulatului General al României la Cernăuți și a Consulului General Eleonora Moldovan. Domnul diplomat s-a referit la demersul ce ni-l transmite peste veacuri acest cărturar, născut în 1859, în anul constituirii Statului Român. În procesul înfăptuirii reformei, Constantin Mandicevschi s-a străduit ca aceasta să nu fie o nedreptate istorică pentru alte etnii, ca toți să se regăsească în limba lor maternă. La întâlnirea cu regele Ferdinand I, în 1920, și-a exprimat încrederea că tuturor națiunilor din Bucovina le vor fi asigurate posibilitatea de a dezvolta limbile lor materne. ”Politicienii de azi au ce învăța de la el și de la trecut. Datorită înțelepciunii unui pedagog de excepție, Bucovina s-a menținut un ținut al păcii, cu pioasă plecăciune reținem mesajul lui peste timp”, a spus diplomatul român depunând în semn de respect un buchet de flori tricolore la mormântul personalității comemorate.

Subiectul frăției bucovinene a fost desfășurat și de directorul ȘM Bahrinești, Mihai Acatrini, care a mărturisit că timp de 30 de ani a ”parcurs drumul spre acest mormânt”, cercetând istoria familiei Mandicevschi. El a povestit că sora lui Constantin, Ecaterina, a lucrat în școala din Bahrinești și a tradus în ucraineană poveștile lui Ion Creangă.

Un crâmpei mai puțin cunoscut din biografia lui Constantin Mandicevschi a fost dezvăluit de Iurie Levcic, președintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Românești, și de tinerii artiști ai Școlii de Artă Populară, sosiți împreună cu părinții lor. Versurile cântecului ce răsună ca un imn al românilor înstrăinați, ”Cântă cucu-n Bucovina”, aparțin lui Constantin Mandicevschi. Drept că, după cum s-a văzut și din cântarea copiilor instruiți de I. Levcic, cântecul are mai multe variante care diferă de cea originală. Pe parcurs fiecare generație a mai adăugat câte ceva din jalea suferită, însă în esența sa a rămas același imn menit să renască spiritul unei Românii ciuntite din toate părțile. Pentru noi, cântecul răsună ca o mângâiere că vom fi auziți, dacă nu la Kiev, poate la Bruxelles și la Comisia de la Veneția, cum s-a exprimat, mai în glumă, mai în serios, bloggerul Vasile Rauț.

Mulțumind familiei Acatrini pentru nobila faptă, redactorul-șef al ”Zorilor Bucovinei”, președintele Societății Jurnaliștilor Români Independenți din regiunea Cernăuți, Nicolae Toma, a sugerat ideea ca fiecare societate să-și asume răspunderea pentru îngrijirea unui mormânt, rămas orfan, fără urmași. Consecvent în convingerea că nu trebuie să abandonăm lupta pentru limba română, a abordat și la această întrunire oportunitatea de a ne aduna la un congres al întregii comunități pentru a ne formula dezideratele. În primul rând să insistăm asupra obținerii statutului de popor autohton..

Că n-am fost aduși de vânt pe aceste meleaguri, mărturiile cele mai temeinice, de necontestat, ne sunt mormintele strămoșilor din cimitirul vechi din Cernăuți, precum și din întreaga Bucovină.

Maria TOAC

Fotografii ”Zorile Bucovinei”