28 octombrie 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

волог.:

тиск:

вітер:

Parteneri media










ARTIST CU VALENŢE MULTIPLE

21 octombrie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

„MIHAI PREPELIŢĂ ESTE UNUL DINTRE SCRIITORII BASARABENI, SCRIITORI ROMÂNI…un poet care se trage, ca şi Grigore Vieru... din Basarabia şi Bucovina, din acei mari poeţi români, pentru că şi Eminescu tot de pe meleagurile bucovinene venea... citeam din volumul „Basarabia Martiră” şi mă gândesc să vă spun, să vedeţi, din punct de vedere poetic, cum tratează Mihai Prepeliţă aceste ţinuturi:

La Bucureşti am fost trădaţi... Pe capete! Surori şi fraţi...

Ucişi! De la Fântâna Albă şi până la Cetatea Albă!

Vai, Neamul meu – în gropi de var! Fără de Cruce...Nici Altar,

Sau ridicaţi în dricul verii... Un drum de oase prin Siberii!”

A consemnat cu superlative  reputatul critic Nicolae Mareş din Bucureşti, vizând creaţia poetului, actorului, dramaturgului, prozatorului, publicistului, traducătorului şi pictorului Mihai PREPELIŢĂ, care  a reuşit să adune în potirul operei sale rodul unei munci valoroase ce se cere încă valorificată în întreg spaţiul românesc.

Văzând lumina zilei la 19 octombrie 1947, în vechea comună Băhrineşti (atestată documentar  din 1497, ce se află la 3 km de locul de masacru al românilor de la Varniţa, de lângă Fântâna Albă, de la 1 aprilie 1941)  din fostul judeţ Rădăuţi, actualmente raionul Hliboca,  în nordul Bucovinei cedate, răpite şi înstrăinate de Ţară, într-o familie de ţărani români, reveniţi la vatră din calvarul deportării (Kazahstan, Siberia, Onega), MIHAI PREPELIŢĂ (pseudonime: Mihu Delaputna, M.Patraş, M.Buzdugan, Michael Graus ) a urmat şcoalade 8 ani din satul natal, apoi Şcoala Medie Românească nr.10 din oraşul Cernăuţi (a.1962-1965), cea mai veche instituţie de tip liceal din regiunea Cernăuţi, suburbia Roşa, continuându-şi studiile la Universitatea de Stat din Chişinău, Facultatea de Litere (1965-1970).

  Veşnic „un biet copil rătăcitor prin lume”,vorba lui Mihai Morăraş, tot  bucovinean de-al nostru, coleg de Universitate cu Mihai Prepeliţă,   perseverează în alt domeniu, cel al artelor, după studierea  actoriei şi regiei în cadrul Facultăţii de profesii obşteşti a Universităţii, apoi la  Studioul tinerilor actori şi regizori de pe lângă Studioul „MOLDOVA-FILM”. Debutează ca actor într-un rol episodic în filmul de artă „Nuntă la palat” (regizor Vlad Ioviţă, scenarist Gheorghe Malarciuc), apoi în alt rol episodic din pelicula „Această clipă!” (scenariu şi regie Emil Loteanu). În1968-1969, 1976 interpretează unul din rolurile principale din filmul artistic „Să nu dai crezare ţipătului păsării de noapte”, regizor Iacob Burghiu.

În anul 1968 debutează ca poet la postul de radio al tineretului „LUCEAFĂRUL” , iar în presa scrisă – în 1969, cu un  ciclu de versuri, în ziarul  „Zorile Bucovinei” din Cernăuţi, alături de poetul-academician Andrei Lupan  (viitorul socru, cu fiica căruia a fost căsătorit Mihai Prepeliţă),  în ziarul «КИШИНЁВСКИЙ УНИВЕРСИТЕТ» (Universitatea din Chişinău). Debutează editorial în 1973, în volumul colectiv „Dintre sute de catarge”, Editura „Cartea Moldovenească”, Chişinău.

Între anii 1969-1971 e student (extern) al facultăţii de arte plastice a Universităţii de Arte din Moscova, doctorand (1979-1982)  la Catedra de Istorie a Teatrului Popoarelor  a Institutului de Artă Teatrală din Moscova (GITIS). Activează ca  pictor secund, pictor-şef la Stadionul Republican din Chişinău (unde în toamna anului 1970 organizează prima expoziţie personală de pictură, fără acordul Uniunii Artiştilor Plastici din R.S.S.M. şi al direcţiei Stadionului; expoziţie de scandal, interzisă  ulterior de K.G.B.). E inspector-critic de artă, pictor-monumentalist la Fondul Plastic din Chişinău, între anii 1972-1976, fiind angajat şeful secţiei literare, consilier al prim-regizorului Valeriu Cupcea, pictor-scenograf al Teatrului „A.S.PUŞKIN” din Chişinău (în prezent Teatrul Naţional „MIHAI EMINESCU). În aceeaşi perioadă realizează scenografia spectacolelor „Ori-ori...”, după piesa dramaturgului V.Azernikov şi „Sânziana şi Pepelea”, după piesa lui Vasile Alecsandri, pe scena Teatrului de limbă rusă din Tiraspol, prima şi unica montare din perioada sovietică, pe scena din Transnistria, a unui spectacol după o piesă a unui clasic român. În anii 1977-1979  e  pictor-scenograf la Teatrul Muzical-Dramatic „VASILE ALECSANDRI” din Bălţi (în prezent Teatrul Naţional „VASILE ALECSANDRI”).

Învinuit de naţionalism, antisovetism, abstracţionism, promovarea pe scenele din republica sovietică a unui repertoriu cu autori români (inclusiv traducerile pieselor clasice ruseşti, semnate de traducători români...) şi refuzul de a-şi face serviciul militar obligatoriu într-o unitate a armatei sovietice din Siberia în calitate de ofiţer, în  anul 1977 este expulzat din Chişinău şi din R.S.S.Moldovenească,  este bătut de KGB, de  trei ori a fost internat cu comoţii cerebrale la Spitalul psihiatric din Costiujeni, o adevărată închisoare pentru spălarea creierilor.

Locuieşte în Rusia până în anul 1994, primii 9 ani, fără viză de reşedinţă şi fără posibilitatea de a se angaja, nici măcar în calitate de paznic de noapte, fiind nevoit să se  ascundă prin pădurile din apropierea Moscovei, iar în  1986 este expulzat din capitala Rusiei „pentru încălcare gravă a regimului de paşapoarte” . După căsătoria cu poeta armeană Alla Ter-Akopian, în anul 1988, devine rezident la Moscova. Din iulie 1994, Mihai Prepeliţă e cetăţean român, activează ca redactor la Revista Reîntregirii Neamului „GLASUL NAŢIUNII”, subredacţia din Bucureşti, condusă de Leonida Lari. Desfăşoară o prodigioasă activitate artistică şi culturală, numărându-se printre delegaţii Congresului Românilor de Pretutindeni, al primului Congres al Scriitorilor Români din întreaga lume, organizează expoziţii de artă plastică, participă activ la festivaluri internaţionale de poezie. A publicat circa 1.000 de articole pe diverse teme, poezii, nuvele, fragmente de roman, eseuri, recenzii, interviuri, traduceri în majoritatea ziarelor şi revistelor din Republica Moldova, din regiunea Cernăuţi (Ucraina), România (mai ales, după 1989);  Rusia, Serbia, Bulgaria, Germania, Danemarca, Grecia, Canada, S.U.A. etc. A colaborat la circa 50 de volume colective, antologii, enciclopedii, dicţionare etc.

Dând Cezarului ce este al Cezarului, alt distins critic şi istoric literar, scriitor, filozof al culturii cu renume mondial,  eminescolog, academicianul Mihai Cimpoi, îl apreciază la justa-i valoare: „Mihai Prepeliţă este o fire de peregrin romantic incurabil şi parcurge zbuciumate drumuri între Bahrineştii Bucovinei, satul natal şi Chişinău, Moscova şi Bucureşti, cultivând cu uşurinţă toate genurile posibile în artă, despre care scrie cu aceeaşi spontaneitate ce duce şi la o firească facilitate a expresiei, la o universalitate superficială: „Eu sunt un vagabond aproape pozitiv - / Cu-o floare de cireş în mâna stângă”. Pictează, scrie despre teatru, muzică, cinema, literatură ş.a.”.

În aceeaşi ordine de mărime a valorilor îl vom cita pe poetul Adrian Păunescu: „ Poezia, cu care vine Mihai Prepeliţă în lirica românească, redă puterea de a spune şi de a mântui – verbului românesc obosit de ipocrizie şi de o practicare deşănţată a duplicitarismului. Va trebui să ţinem seama, de aici înainte, de existenţa şi de opera lui Mihai Prepeliţă ori de câte ori vom vorbi despre marea poezie română a sfârşitului de veac XX. Suferinţa îl face pe Mihai Prepeliţă profet...”.

Doctor în dacoromânistică (2010), Doctor Honoris Causa (acordat de către Academia Dacoromână în 2012), desemnat Cetăţean de onoare al comunei Parcova, raionul Edineţ, Republica Moldova, cu un temperament impetuos, o vocaţie autentică şi nesfârşită energie harică, Mihai Prepeliţă  şi-a îmbogăţit  palmaresul creaţiei  cu 75 de cărţi: poezie, poeme, micropoeme în stil haiku, nuvele, romane, monografii, publicistică, dialoguri, aforisme, cărţi pentru copii etc., editate în Chişinău, Moscova, Bucureşti, Timişoara, Târgu Mureş, Franţa etc. Prima selecţie în 10 vulume (circa 5.000 de pagini), cu genericul „Din gulagul românilor...”, a apărut la Editura „Vasile Cârlova” din Bucureşti, între anii 1996-1999. A editat 6 volume din serialul documentar „Românii uitaţi în Imperiul Răului”, Editura PRINTECH, Bucureşti, 2004-2012. E autor a 7 spectacole, montate pe scenele teatrelor din Chişinău, Bălţi, Cahul, Bucureşti. A tradus  din română în rusă şi invers 13 cărţi, unele dintre lucrările sale  fiind publicate în limbile rusă, engleză, franceză, germană, maghiară, albaneză, slovacă, ucraineană, poloneză, arabă etc.

 Un şir de lucrări de pictură ale artistului se află în fondurile Muzeului Literaturii Române „MIHAIL KOGĂLNICEANU” din Chişinău; altele –  în fondurile Muzeului de Artă din Cernăuţi (Ukraina), în fondurile Muzeului de Stat „LEV TOLSTOI” din Moscova (Rusia), precum şi în colecţii particulare din Republica Moldova, Ucraina, Rusia, România. E membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1984), Federaţia Rusă (1986), din România (1994), membru al Uniunii Oamenilor de Teatru din Federaţia Rusă (1972), membru al Uniunii Teatrale din România (UNITER), din 1995, membru al Societăţii Române de Haiku (din 1994), membru fondator al Academiei Dacoromâne (1995), în prezent – vicepreşedinte, membru al Academiei de Ştiinţe, Literatură şi Arte din Oradea (1998), membru al Mişcării Europene (Secţiunea Naţională Română, din 1999; 2002 – 2006 - vicepreşedinte). Este inclus în fundamentala lucrare „O istorie a literaturii române de la origini până în prezent” a profesorului universitar Ion Rotaru (3 ediţii); în „O istorie deschisă a literaturii române din Basarabia”, de Acad.Mihai Cimpoi (5 ediţii); în „Pagini de literatură română: Bucovina, regiunea Cernăuţi”, de Acad.Grigore Bostan şi Lora Bostan; în „Dicţionarul general al literaturii române”, în 7 volume al Academiei Române; în „Dicţionarul scriitorilor români” (în 2 volume, realizat de Aurel Sasu), din Cluj-Napoca; în „Istoria literaturii de azi pe mâine” a lui Marian Popa; în „Who’s who în România” (prima ediţie); în „Dicţionarul scriitorilor români din Basarabia” (2 ediţii), precum şi în alte dicţionare, enciclopedii, volume de sinteză din Republica Moldova, Ukraina, Rusia, România, Anglia etc.

Este imposibil să cuprindem întreaga-i creaţie, activitatea-i fructuoasă. Distingându-se din elita domeniului prin faptul că-şi creează operele  de valoare pe probe relevante ce vorbesc de la sine, Mihai Prepeliţă rămâne o viaţă cu baştina sa dragă în suflet, venind mereu „de-acasă, acasă”, după cum afirma Nicolae Dabija, parafrazându-l pe Nichita Stănescu. O dovadă în acest sens sunt şi cărţile-i originale „DIN GULAGUL ROMÂNILOR”, „BUCOVINA CEA MARTIRĂ”,  „EU SUNT NĂSCUT ÎN BUCOVINA...”,  „CODRII COSMINULUI” etc.

În anul 2011, în calitate de scriitor bilingv (român-rus),  Senatul Academiei Dacoromâne din Bucureşti l-a propus pentru Premiul Nobel pentru literatură (la invitaţia Domnului Per Wästberg, Chairman of the Nobel Committee of the Swedish Academy).

„Cărţile domnului Mihai Prepeliţă, pe care îl preţuiesc, îmi sunt dragi. Aşa cum s-a vorbit şi scris mereu – ESTE UN ARTIST CU VALENŢE MULTIPLE : este prozator, a scris şi scrie şi teatru, i-am citit şi un roman foarte interesant, dar mai întâi scrie poezie, de bună calitate... Rar mi s-a dat să întâlnesc un asemenea muncitor intelectual, cu o tenacitate extraordinară: din Germania şi până în fundul Rusiei, din România până în Italia... Peste tot umblă, scotoceşte, se documentează, cercetează, are o energie debordantă, dar iată că această energie se consumă, în primul rând, în creaţie şi se consumă bine”, îl apreciază exegetul  Radu Cârneci din Bucureşti.

Felicia NICHITA-TOMA