17 noiembrie 2017
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

TALENTATA ANA-MARIA CALANCEA A OBŢINUT UN NOU PREMIU

13 noiembrie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

În perioada 11-12 noiembrie 2017, la Suceava s-a desfăşurat cea de-a X-a ediție a Festivalului-Concurs Internațional de Folclor ”Cântecele Neamului”, organizată de Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural Bucovina și Școala Populară de Arte ”Ion Irimescu” în sala mare a Casei de Cultură din municipiu, la care au participat 35 de concurenți din România, Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria. Toți participanții festivalului au fost desemnaţi cu diplome din partea organizatorilor.

Încă o frumoasă victorie la actuala ediţie a prestigiosului Festival-Concurs Internațional de Folclor ”Cântecele Neamului”,  moderat  de cunoscuta şi îndrăgita cântăreaţă de muzică populară Laura Haidău, profesor la Școala Populară de Artă ”Ion Irimescu” din Suceava,   a obţinut talentata steluţă în ascensiune Ana-Maria Calancea, discipolă a Şcolii de Artă şi Civilizaţie Românească „Ciprian Porumbescu” Cernăuţi, care s-a învrednicit de Premiul I la secţiunea solişti vocali.

Marele Premiu la secţiunea solişti vocali a câştigat Simona-Nicoleta Bădulescu. La aceeaşi secţiune juriul a acordat câte două premii I,II și III. Astfel, premiul I  i-a revenit şi lui Ionuț Cocoș din Constanța, premiul II – Nicoleta-Cristina Chichiriță din Suceava și Maria Cebotari din Republica Moldova,  premiul III –  Rareș Măcinică din  Târgu Mureș și Mariana –Gabriela Manoli din Suceava.

Diana TOMA