20 iunie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MAREA FOAMETE DIN 1946-1947 – O CRIMĂ ORIBILĂ ÎMPOTRIVA UMANITĂŢII

26 noiembrie 2017 р. | Categorie: Golgota neamului

De foame oamenii făceau la copii borş din opinci…, mâncau coajă de copac, şobolani…

 Deşi suntem la noi Acasă, nu suntem recunoscuţi nici ca popor autohton, nici ca popor deportat. Mai mult, buneii şi străbuneii noştri,  după „eliberarea” în 1940 a nordului Bucovinei, a Ţinutului Herţa şi  Basarabiei  de către iscoadele sovietice, au fost supuşi, de către bolşevici, la foamete, represiuni şi deportări, noi, copiii şi nepoţii noştri,  ironia sorţii, avem o altă foamete – cea spirituală. Suntem înfometaţi prin încercarea guvernanţilor de a ne lipsi de Limba Maternă, de a ne asimila. Ne întrebăm: care dramă e mai oribilă?  

 Dincolo de orice,  cele mai sângeroase, zguduitoare şi distrugătoare evenimente  din istoria acestor provincii româneşti au fost masacrele românilor autohtoni de la Lunca şi Fântâna Albă, cele trei valuri de deportări în Siberia, Kazahstan, oamenii fiind arcăniţi şi duşi cu forţa la munci silnice în lagărele morţii de pe ţărmurile lacului Onega etc., Marea Foamete din 1946-1947 – o crimă oribilă împotriva umanității, organizată intenţionat de bolşevici pentru a-i umili şi nimici pe români.   .

  Începând cu anul 1946, pe fondul unei secete  cumplite, sovieticii au conceput un diabolic plan de înfometare a populaţiei băștinașe, urzit în Kremlin cu un singur scop: distrugerea conştiinţei naţionale, instaurarea fricii şi manipularea  populaţiei, pregătirea ei  forţată către colectivizare. Cert, seceta din 1946 s-a răsfrânt negativ asupra ţărănimii, însă românii autohtoni aveau mici rezerve din anii anteriori, cu care, deşi mai greu, ar fi putut supravieţui până la noua recoltă, dacă bruma de pâine, pe care o doseau prin podurile, beciurile şi hambarele caselor,  nu era  rechiziţionată de către activiştii sovietici, aşa-zişii „striboci”, care pătrundeau forţat în gospodăriile oamenilor şi le măturau  tot ce aveau în poduri până şi ultimele grăunţe.  În caz că se împotriveau noii puteri, înfundau puşcăria, familiile erau deportate în Siberia.

Despre aceste pagini dramatice din istoria românilor s-a amintit din nou la Conferința internațională cu tema “Foametea organizata de regimul totalitar in anii 1932-1933 și 1946-1947 - o crima împotriva populației din fosta Ucraina sovietică”, organizată de Societatea „Golgota” a românilor din Ucraina la  25 noiembrie (în timp ce în întreaga Ucraină  au avut loc  mitinguri de doliu pentru comemorarea  jertfelor foametei din 1932-1933), finanţată parţial de Administraţia Regională de Stat, reprezentanţii căreia, Victor  Griga şi Alexandru Grigorişin, au fost prezenţi cu un mesaj de salut.

Ororile foametei, planificate de sovietici în primii ani de după anexarea ţinutului, au fost evocate dl Octavian Voronca, membru în onducerea Societăii „Golgota”: „ Eliberaţi de ruşi a doua oară în 1944, s-au ciocnit de Marea  Foamete din 1946-1947, genocid planificat de sovietici împotriva poporului român. Anul 1946 a fost un an  secetos, împuterniciţii noii puteri, activiştii şi „stribocii” le-au măturat grânele din hambare, nu le-au lăsat nici seminţe de însămânţat pământurile.  În consecinţă, după unele calcule, peste 600 de mii de locuitori ai Bucovinei înstrăinate au decedat de foame. Mari cantităţi de cereale, pentru populaţia înfometată, au trimis Canada, SUA, însă ajutorul umanitar n-a ajuns aici.  În 1932 Stalin a semnat o lege ce prevedea 10 ani de privare a libertăţii, dacă vreo persoană lua doar cinci spice şi mai multe de grâu de pe loturile kolhozului, înfunda închisoarea. Românii n-au suferit atunci de foame, cu toate că şi aici a fost secetă, dar guvernul de atunci al României a cumpărat de la unguri o cantitate mare de pâine, hrănind întreaga populaţie – şi pe români, şi pe ucraineni etc.”.

 Multe parcele de pământ nu erau prelucrate din cauza lipsei de braţe de muncă, căci bărbaţii tineri erau pe front, apoi mulţi din ei au fost arcăniţi şi duşi în Siberia, Kazahstan,  la munci silnice în Onega,  la minele din Ural şi Donbas etc., lucrau doar femeile, copiii şi bătrânii. În februarie-martie 1947 au năvălit înfometaţii din Basarabia, astfel populaţia s-a dublat. De foame oamenii mâncau borş din lobodă, coajă de copaci, mâţe, câini, şobolani etc., iar primăvara păşteau iarbă, se umflau şi mureau ca muştele pe marginea drumurilor. „Îmi amintesc că în  Horecea, dacă cineva sădea cartofi, noaptea cei înfometaţi îi scoteau şi-i mâncau. Iar a doua zi, femeile văzând, plângeau parcă la înmormântare, căci nu mai aveau altă sămânţă. De aceea bărbaţii se înarmau cu coase, topoare, furci şi păzeau noaptea lanurile însămânţate. În primăvara anului 1947, oamenii nu aveau seminţe, au pus în pământ doar coji de cartofi, dar a fost roadă mare. Au apărut apoi ciupercile, cireşele şi au mai scăpat de greutăţi”, a relevat vorbitorul.

Cu ecoul rugăciunilor ocrotitoare în inimă şi imnuri patriotice, precum „Cântă cucu-n Cernăuţi”, „Suntem români mereu, /La bine şi la greu, / Pe-acest pământ de mii de ani./ Noi am trăit ca fraţii /Alături cu Carpaţii /Şi n-am dus lipsă de duşmani…",  discipolii lui Iurie Levcic, directorul Centrului Bucovinean de Artă, însoţiţi de pedagogul şi interpretul Gheorghe Stratulat, ca odioasele crime să nu se mai repete, au înălţat către ceruri rugăciunea „Tatăl nostru”, amintindu-ne"Avem ce nu au alţii, /Hai să trăim ca fraţii /Să ne iubim patria!”.

Venind cu propunerea ca fiecare societate naţional-culturală românească din ţinut, inclusiv Consulatul, să îngrijească câteva morminte din Cimitirul vechi din Cernăuţi, unde şi-au găsit veşnicul repaus militari români, dl ministru consilier Ionel Ivan, adjunct al şefului misiunii diplomatice române la Cernăuţi, a specificat: „Ne doare trecutul în care au decedat şi ucraineni, dar mai mulţi români. Convingerea noastră este că acest trecut trebuie să ne apropie în prezent, să ne unească mai mult. Să ne facă mai dârji, să ne adune la acea masă comună, la care să ne putem rezolva problemele, fără să mai avem nevoie de acea lege a celor cinci  spice  de grâu a lui Stalin. Nu ştim cât de mult au contat cuvintele lui Stalin sau ai celor de-aici din zonă, exponenţii puterii care implementau prevederile legii respective. Noi, în România, aceste pagini dramatice de istorie, foarte puţin le-am învăţat din considerente politice. Dar aşa cum am spus-o de fiecare dată împreună cu soţia, suntem alături de dumneavoastră, am învăţat istoria adevărată aici, la Cernăuţi…  În pofida unor animozităţi ce s-au constatat în spaţiul public vizavi de relaţia dintre România şi Ucraina, eu personal, Consulatul şi Statul Român, considerăm relaţia cu Ucraina una la fel de bună, de parteneriat strategic, de bună vecinătate. Sper şi am convingerea că vom rezolva toate problemele ce au apărut între timp. Sunt multe, dar se pot rezolva”.

Scriitorul, ziaristul şi istoricul Dumitru Covalciuc, cel care cercetează de ani de zile în arhive istoria românilor înstrăinaţi, lucrează la editarea cărţii „Românii din actuala regiune Cernăuţi în exilul totalitarismului sovietic”, cunoaşte cel mai bine adevărul istoric: „Foametea n-a fost doar în 1946-1947, ci prima dată în 1940-1941. „Eliberatorii” care ne-au ocupat, chiar în primul an de dominaţie au jefuit populaţia până la ultimul kilogram de grăunţe. A fost un jaf extraordinar. În vara anului 1940 gospodăriile ţărăneşti erau supuse la mari impozite, mai trebuiau să dea la stat produse agricole. Armata sovietică avea nevoie de fân şi de paie pentru cai. Veneau militarii şi le luau fânul, oamenii neavând cu ce-şi hrăni animalele. Dacă nu le plăteau şi nu dădeau cotele stabilite la stat, erau deportaţi, întemniţaţi, nimeni mai mult nu mai afla de ei, li se pierdeau urmele. S-a ajuns că nu mai aveau ce mânca, iar hrăpăreţii de„eliberatori” duceau pâinea cu vagoanele – 42  încărcate cu zahăr, 2 – cu spirt, 46 – cu legume, 56 – cu pâine, 340 – cu sfeclă de zahăr, 22 –  cu vite etc. Astfel, spre sfârşitul primului an de ocupaţie bolşevică, a fost o foamete îngrozitoare în actuala regiune Cernăuţi.. Şi pădurile au fost jefuite complet. Are loc naţionalizarea caselor celor 32 de profesori refugiaţi în România. Însă ocupantul n-a ştiut de unde să ia, să fure, pe cine să-l jefuiască. Erau ilegaliștii, cozile noastre de topor, care, spre regret, mai există şi în prezent. Am avut şi noi atunci unul, Vasile Luca, locţiitorul primarului Cernăuţiului. Nu era nici un ucrainean măcar pe listă, toţi erau evrei de-ai noştri, care ne-au vândut.  În 1940 aveam 149 de şcoli, câte au dispărut?” Aceste subiecte dureroase au fost  continuate şi de fostul arhivist Dragoş Olaru.

Anunţând că la îndemnul şi cu susţinerea dl Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota”, va edita o culegere, în care vor fi inserate materiale de la conferinţele Societăţii „Golgota”, colega noastră, Maria Toacă, vicepreşedinte al Societăţii „Golgota”, redactor-şef adjunct al „Zorilor Bucovinei”, secretara Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi,  a citat din raportul pregătit, operând cu cifre şi date concrete : „N-am dus evidenţa, însă conferinţele consacrate victimelor foametei organizate de regimul stalinist au devenit o tradiţie în activitatea Societăţii „Golgota”, conduse de Octavian Bivolaru. Cu toate acestea, nu putem spune că sunt puse în dezbatere doar lucruri deja cunoscute. De fiecare dată aflăm ceva nou, adunând fărâmă cu fărâmă pentru a cunoaşte întregul adevăr despre acea cumplită tragedie a românilor din nordul Bucovinei. La conferinţa din această toamnă am invitat persoane din România, Republica Moldova şi Germania. Au venit prietenii „Golgotei” de mai aproape, din Rădăuţi. De la ceilalţi invitaţi, care n-au avut posibilitatea să vină la Cernăuţi, primim materiale ce vor fi incluse într-o culegere. Iată doar câteva crâmpeie din articolul trimis de dr. Valeriu Dulgheru, profesor la Universitatea Tehnică a Moldovei: „Conform unor date oficiale numărul celor decedaţi de foame în perioada decembrie 1946 - august 1947 atingea cel puţin 115.000, iar pierderile totale reale sunt estimate la 200 mii de oameni. În Chişinău miliţia strângea zilnic de pe stradă de la 8 până la 12 cadavre ale ţăranilor sosiţi de prin sate”. Deşi au trecut 70 de ani de la cumplita foamete, consecinţele ei se fac simţite şi astăzi în modul de trai al supravieţuitorilor. Cunosc o octogenară din Molodia care mi s-a destăinuit că păstrează la mansardă 100 de borcane de trei litri cu pesmeţi, deşi trăieşte în bunăstare şi feciorii o plimbă cu limuzina”.

Prezentă de fiecare dată la manifestările „Golgotei” cu câte un colac mare şi o lumânare aprinsă  ce luminează calea celor plecaţi în eternitate, Alexandra Jar  din Mihoreni are amintiri cutremurătoare:  „De foame, oamenii mâncau făină de ghindă, coji de copaci. O femeie bătrână mi-a povestit că tata ei a făcut borş la copii din cureaua de piele de la pantaloni. Tăiau opincile şi le făceau de mâncare, dar le dădeau câte puţin, ca să le ajungă pentru mai mult timp”.  Profesorul din Târnauca Alexandr Platonov a mărturisit că în satu-i natal în acei ani dramatici pentru poporul român au murit de foame 14 oameni, iar într-un sat din Herţa,  au fost înregistrate chiar cazuri de canibalism. Emoţionaţi ori de câte ori îşi anunţă prezenţa la conferinţele internaţionale ale „Golgotei”, oaspeţii din Rădăuţi şi Suceava, Nicolae Nicolovici,  membru al Asociaţiei Cadrelor Militare în rezervă şi retragere,  Ion Burciu, preşedintele  Fundaţiei „Pro Rădăuţi”, Gheorghe Horodincă, membri ai Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, au remarcat modul cum a fost folosită foametea de bolşevici  ca armă politică de exterminare în masă: „  Ceea ce se vorbeşte aici sunt lucruri  ce în România istorică sunt mai puţin cunoscute, ar fi bine măcar în cercurile de istorie a Bucovinei ce funcţionează în unele şcoli să se poată face cunoscut acest capitol tragic din suferinţa românilor”. Vasile Rauţ, vicepreşedinte al „Golgotei”, s-a referit la necesitatea legalizării complexului memorial al militarilor români, căzuţi pe câmpurile de luptă şi înhumaţi în Cimitirul vechi din Cernăuţi,   Nicolae Toma, redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei” şi preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, remarcând contribuţia preşedintelui Octavian Bivolaru la comemorarea martirilor masacraţi la Varniţa, deportaţi în „siberii de gheaţă”, nimiciţi prin foametea organizată de sovietici, a accentuat că şi în prezent, mai ales pensionarii sărmani, îndură  foame, caută mâncare prin lăzile cu gunoi.

Octavian Bivolaru, organizatorul şi moderatorul  manifestării a conştientizat că năluca comunismului e prezentă încă  în societatea ucraineană, măcar că ne aflăm în secolul 21, destăinuindu-şi intenţia de a-şi materializa două visuri – înălţarea a două memoriale – unul  la Mănăstirea din Bănceni, iar altul – la Buda Mare, lucrările fiind înfăptuite cu sprijinul financiar al sponsorului român din Elveţia, stabilit cu traiul în Germania, care e disponibil să  cumpere şi un sediu pentru Societatea „Golgota”.

Felicia NICHITA-TOMA

Foto: „Zorile Bucovinei"