18 august 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Întâlnirea liderilor comunității românești din Ucraina la MAE

21 decembrie 2017 р. | Categorie: Noutăţi

Reprezentanții conducerii Ministerului Afacerilor Externe, ai Ministerului Educației Naționale și ai Ministerului Românilor de Pretutindeni, la nivel de secretar de stat, au avut la 19 decembrie 2017 o întrevedere cu lideri ai comunității românești din Ucraina, la invitația autorităților române. Din partea MAE au participat secretarii de stat Victor Micula și Dan Neculăescu.

În cadrul întrevederii a avut loc un schimb amplu de opinii privind impactul negativ al noii legi a educației asupra drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina. Reprezentanții guvernamentali au reiterat interesul major al României pentru sprijinirea învățământului în limba română, fiind evidențiate măsurile adoptate în acest sens după adoptarea legii educației din Ucraina, în septembrie 2017.

Reprezentanții MAE au trecut în revistă acțiunile diplomatice întreprinse pentru promovarea și protejarea drepturilor persoanelor aparținând minorității române din Ucraina: de la solicitarea fermă de realizare, de către autoritățile ucrainene, a unei consultări adecvate a Comisiei de la Veneția, la apelul pentru respectarea în integralitatea sa a Opiniei Comisiei și, în mod deosebit, a recomandărilor făcute de aceasta, precum și demersurile diplomatice realizate la nivelul organizațiilor internaționale cu atribuții în domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților. De asemenea, au fost menționate angajamentele asumate de partea ucraineană în contextul vizitei la București a ministrului de externe Pavlo Klimkin, din octombrie 2017, precum și în contextul celorlalte contacte de nivel înalt.

Reprezentanții MAE au subliniat că, luând în considerare opinia Comisiei de la Veneția, atât dialogul cu autoritățile ucrainene, cât și demersurile bilaterale și multilaterale ale României vor continua în etapa următoare, cu scopul identificării cât mai rapide de soluții care să asigure respectarea drepturilor lingvistice existente ale tuturor vorbitorilor de limba română din Ucraina, precum și asigurarea consultării semnificative a acestora în procesul de adoptare a oricăror reglementări în materie de educație.

http://mae.ro