
Pentru românii din nordul Bucovinei lumina Naşterii s-a aprins în Pomul de Crăciun la Consulatul General al României la Cernăuţi în veşmânt îndoliat. Or, tradiţionala sărbătoare a Naşterii Mântuitorului a început la misiunea diplomatică română printr-un minut de reculegere în memoria ziaristului şi istoricului Dumitru Covalciuc, Excelenţa sa, dna Eleonora Moldovan, adjunctul său, ministru consilier Ionel Ivan, cu soţia Mioara, consulii Aurelian Rugină, Edmond Neagoe, cu soţia Carmen, Alexandru Cotrău, exprimându-şi astfel recunoştinţa şi piosul omagiu pentru contribuţia culturală remarcabilă adusă de scriitor Limbii şi Culturii Române.
Cu colinde din străbuni, au venit la oameni buni, aducând primii vestea
minunată a Naşterii Pruncului Iisus, micuţii românaşi din grupa românească de
la Grădiniţa nr.1 din Cernăuţi, însoţiţi de şefa instituţiei Nadia Boiko, cea
mai isteaţă româncuţă din ceata prichindeilor, Veronica Andrieş, bătând la
fereastra sufletului diplomaţilor cu o frumoasă urare: „Diplomaţi de viţă
aleasă,/Ne primiţi cu steaua-n casă? /Să cântăm cu bucurie /Pentru scumpa
Românie, /Pe la uşi, pe la fereşti, /Să răsune-n Bucureşti!”.
Cu mai multe „Pluguşoare”,
„Căluţi” nepotcoviţi şi „Căpriţe” răsfăţate, au semănat voie bună, urându-le diplomaţilor români „Mulţi
ani!”, membrii Asociaţiei Cadrelor Didactice de Etnie Română din Ucraina, în frunte cu preşedinta Lilia Govornean,
însoţiţi de elevi şi profesori de la toate şcolile cu limba română de predare din
regiune.
Ca o taină magică s-a aprins steaua în pomul Crăciunului de la Consulat, purtată de studenţi de la Catedra de Filologie Română şi Clasică a Universităţii Cernăuţene, însoţiţi de distinsul profesor universitar Lora Bostan, îmbrăcată în frumosul şi veritabilul costum naţional, colindători de la ŞM nr.10, coordonaţi de domnul director Alexandru Rusnac, ŞM nr. 13, în frunte cu dna director Eugenia Facaș și profesorul Nicolae Costaș, de la ŞM nr.17, coordonați de dna director Ludmila Pușcariova și dna profesor Elvira Marașciuc, de la Gimnaziul nr.6 „Alexandru cel Bun” din municipiul Cernăuţi, însoţiţi de directorul Ion Ignat , etc.
În lumina Sărbătorii Naşterii
Domnului, cu speranţa ce însoţeşte Noul An, au înălţat frumoase şi inedite colinde în magia Crăciunului de au
răsunat de la Cernăuţi până în Ţară, membrii Corului „Dragoş
Vodă”, dirijat de maestrul Dumitru Caulea, şi gingaşele doamne, „Fetele din
Bucovina”, îndrumate de Luminiţa Demianic, membrele Ansamblului „Ţărăncuţa” din Marşinţi, îndrumate
de Sofia Roşca, discipolii Şcolii Populare de Artă şi Civilizaţie Românească din
Cernăuţi, însoţiţi de directorul
Centrului Bucovinean de Artă Cernăuţi, Iurie
Levcic, scriitori, preşedinţi de societăţi, reprezentanţi ai mass-media de limba română, preoţi şi primari. Scriitorul şi traducătorul Mircea Lutic, decanul de vârstă al culturii, personalitate de vârf a literaturii române din Bucovina, a evocat simbolul Lerului, recitând câteva colinde şi versuri personale.
Cu o urare prietinească, de la
Storojineţ au tras plugul, pocnind vârtos din bici, Iaroslav Bartoş, şeful
Administraţiei Raionale de Stat, şi primarul oraşului Mykola Karliiciuk, însoţiţi de cei mai vestiţi colindători de pe moşia lui Iancu Flondor, cei mai harnici „Plugari”, membrii Ansamblului Etnofolcloric „Izvoraş”,
îndrumaţi de îndrăgita cântăreaţă Victoria Costinean, colindători de la Iordănești, raionul Hliboca, conduși de preoții Gheorghe Moroz și Nicolai Mamolea, însoţiţi de primarul satului, domnul Gheorghe Lutic, de la Priscăreni, raionul Hliboca, coordonați de părintele paroh Ioan Banilean.
Cu cele mai nobile gânduri, cu o urare aleasă, cu un car
de succese şi noroc pentru distinşii diplomaţi, tras de plăvani năzdrăvani, venim
şi noi, ziariştii de la „Zorile Bucovinei”, la fereastra Consulatului General al României la Cernăuţi, trecem
şi pe la toţi abonaţii, cititorii ziarului „Zorile Bucovinei”, să le urăm de bine în anul care vine. Fie ca sărbătorile
creştine de iarnă să le aducă bucuria
Crăciunului şi Anului Nou prin Speranţă, spiritul Crăciunului şi Anului Nou prin
Pace, emoţia Crăciunului şi Anului Nou prin Iubire, să-i ningă în noaptea
Anului Nou cu vise împlinite, aducându-le veste bună de la magi, ca prin
tradiţia străbună să ne înălţăm spre dăinuire prin lumina magică a Limbii Române sub semnul Datinii, Credinţei şi Iubirii.


Diana TOMA
Foto şi VIDEO: „Zorile Bucovinei”