06 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

MICUL PRINŢ DIN CERNĂUŢI

21 iunie 2013 р. | Categorie: Limba noastră cea română

Nu trebuie să-l căutăm prin stele, în depărtări albastre, pe sutele de planete pitice, deşi până mai ieri credeam că asemenea copii există doar pe tărâmul de basm al lui Saint-Exupéry. Dar spre marea mea surprindere, l-am descoperit aproape, în lumea noastră, un simplu şi frumos băieţel, convingându-mă că nu toate poveştile încep cu „a fost odată”… Sunt şi poveşti care se nasc şi se împlinesc aievea sub ochii noştri, transpunând tradiţionala formulă la timpul prezent. Că e bine crescut, manierat, înzestrat de la natură cu har artistic, am înţeles de la prima vedere. L-am evidenţiat dintr-odată printre elevii participanţii la concursul-recital de poezie eminesciană (ediţia din anul curent). Ţin bine minte acea zi argintie de iarnă, căci era 15 ianuarie – Naşterea lui Eminescu, marcată de Uniunea Scriitorilor Români din Cernăuţi prin deja devenit tradiţional concursul tinerilor declamatori. Vlad Grişco, elev în clasa a VII-a la Gimnaziul nr. 6, a luat locul I în categoria sa de vârstă. Nici nu se putea să nu se bucure de atenţia juriului, ţinuta-i copilărească fiind învăluită într-o aură de mister eminescian. Şi poezia „Cântecul lăutarului”, selectată de profesoara sa de literatura română, dna Doina Colesnicov, i se potrivea firii artistice, chipul adolescentin amintind de copilul Mihăiţă Eminovici, din perioada studiilor gimnaziale la Cernăuţi.

De fapt, doar nu demult am aflat că Vlad este pasionat de muzică, astfel explicându-se pătrunderea, în pofida vârstei fragede, în filozofia acestor versuri eminesciene, care, nefiind incluse în programa de învăţământ, sunt mai puţin cunoscute elevilor: „Dintre chinuri ce mă-neacă/ Eu sorbeam mirul curat,/ Cum o lebădă se pleacă/ Bând din lacul îngheţat. // … Doar atunci când prin lumine/ M-oi sui la Dumnezeu,/ Veţi gândi şi voi la mine/ Cum am fost în lume eu”.

Ştiu că e riscant să lauzi un talent în devenire, mai ales când acesta nu e decât un copil pentru care toate realizările sunt în viitor. De obicei, caut să evit asemenea subiecte, poate şi din cauză că nu ne ies atât de des în cale adolescenţi de excepţie sau noi, cei maturi, nu suntem îndeajuns de sensibili, nu-i observăm şi nu le apreciem la justa-i valoare merite. Oricum, nu e de ignorat faptul că lauda binemeritată e mai curând o încurajare, decât o flatare, şi orice mic succes, orice victorie obţinută de copii prin eforturi intelectuale nu trebuie trecute cu vederea, căci neobservarea lor le taie dorinţa de a persevera.

În privinţa lui Vlad, însă, nu e cazul să mă neliniştesc că-şi va lua nasul la purtare după aceste rânduri în ziar. Şi nu doar din cauză că-l caracterizează modestia. Or, ca orice fire artistică, presupun că-i place să se regăsească în centrul atenţiei, având destule ocazii să savureze gustul aplauzelor. Pur şi simplu, băiatul e atât de ocupat cu învăţătura, cu cititul cărţilor, e atât de prins în iureşul pasiunilor sale pentru muzică, teatru, lectură, încât nu mai are timp să ameţească de pe urma succeselor. Şi dacă cei mai mulţi părinţi nu ştiu cum să le pună cartea-n mână copiilor, să-i facă să înveţe, mama lui Vlad, dna Valentina, mi-a mărturisit că e chiar neliniştită văzând că fiul n-are nici o minută liberă pentru joacă. Cum iese dimineaţa la opt din casă, se întoarce odată cu întunericul de la cercurile ce le frecventează. Într-un timp, părinţii chiar l-au rugat să renunţe la ceva – la lecţiile de muzică ori la cercul dramatic al studioului „Gherdan”. Vlad, însă, i-a încredinţat că nu oboseşte, că reuşeşte la toate, punându-se şi mai serios pe învăţătură, ca să nu apară discuţii că nu-şi pregăteşte temele de acasă din cauza celorlalte obsesii.

Nici vacanţele nu sunt pentru el prilej de relaxare. Cu câtă cuminţenie, talent, înţelepciune, cumpătare matură, seriozitate peste măsura vârstei e înzestrat acest copil am înţeles acum câteva zile, când am aflat despre succesele sale la olimpiada internaţională de limba şi literatura română, desfăşurată între 27-28 mai în Oradea (România). A fost cel mai mic participant în grupul de 14 elevi din regiunea Cernăuţi. Dar, probabil, şi cu cele mai mici temeri în faţa concursului, prefaţat de o minunată călătorie pe meleagurile Bihorului. Vlad mi-a povestit cu însufleţire, comentând imaginile fixate pe telefonul mobil şi obiectivul fotografic, despre locurile vizitate prin împrejurimile Oradei, peisajele, oamenii şi obiceiurile care l-au impresionat în mod deosebit. În comuna Rosia a văzut „Moara cu noroc” despre care a citit la Ioan Slavici, pentru prima dată a admirat o combinaţie foarte originală de instrumente muzicale – o vioară unită cu trompeta. A înregistrat melodiile interpretate de un instrumentist ca să le arate acasă părinţilor şi colegilor de la şcoala de muzică. Cunoscând pe de rost formidabila poveste a lui Saint-Exupéry şi gândind asemenea micului prinţ că „nu poţi vedea bine decât cu inima”, tot ce a cuprins cu ochii pe itinerarele bihorene a depozitat şi în suflet, lucru ce i-a prins bine la îndeplinirea însărcinărilor din cadrul olimpiadei. Şi la proba orală, şi la cea scrisă, elevii din clasa VII-a au avut subiecte referitoare la natura, tradiţiile şi obiceiurile judeţului Bihor. Vlad mi-a dezvăluit că, deşi a vizitat prima dată acest ţinut, nu i-a fost complicat să elucideze tema, deoarece are o memorie vizuală bună şi fantezie bogată. N-a întâmpinat dificultăţi nici la comentariul unui vers despre timp. Şi-a expus părerea că „timpul trece repede ca apa de izvor, ca vântul…”.

„Cum şi pentru un june, abia trecut în clasa a opta timpul zboară ca vântul?”, m-am mirat eu de cugetările băiatului. „Da, parcă mai ieri a fost primul sunet, iar acum am absolvit şapte clase…”, mi-a răspuns Vlad, nuanţând că ar dori ca planeta să se rotească mult mai încetinel, deoarece nu-i ajunge timp – nu pentru calculator, la care nu stă mai mult decât o oră, uneori o oră şi jumătate pe zi, ci pentru lecturi, îndeosebi pentru cărţile lui Alexandre Dumas, Jack London, pe care le devorează dintr-o răsuflare. Poveştile lui Ion Creangă, poezii de Mihai Eminescu le savurează mai lent, ca să se pătrundă de farmecul lor.

Cu Eminescu are o relaţie sufletească aparte, afecţiune datorită căreia a şi fost apreciat la olimpiada internaţională din Oradea. Ca temă pentru acasă a pregătit un CD cu prezentarea locurilor eminesciene în Bucovina. Drept că, recunoaşte Vlad, comentariile la imaginile adunate pe disc au fost alcătuite cu ajutorul profesoarei Doina Colesnicov, meritul lui fiind doar că a ştiut să le expună emotiv şi expresiv, fapt pentru care a primit, pe lângă menţiunea Ministerului Educaţiei din România, şi un premiu bănesc în sumă de 60 euro. N-a reuşit să cheltuiască banii în România, dar are de gând să-şi cumpere pe acest premiu cărţi, aşa cum a procedat acum câţiva ani cu prima bursă primită la şcoala de muzică.

Părinţii nu economisesc pe seama investiţiilor intelectuale în cei doi copii – Vlad şi sora sa mai mare, Carolina, care a reuşit să absolvească deja două facultăţi şi îşi câştigă singură pâinea din activitatea profesorală. Însă, nici cel mic nu le cere bani decât atunci când vrea să-şi cumpere o carte. Vlad, după ce a ocupat locul I în concursul regional „Nume noi”, a devenit bursier al şcolii de muzică şi, având banii săi, a început să-şi îmbogăţească biblioteca personală. Citeşte cărţi în limba rusă, ucraineană, română, se străduieşte să nu rămână în urmă la engleză… Anul acesta a ocupat primul loc pe oraş şi la olimpiada de limba ucraineană. Cum a crescut un asemenea copil? Am întrebat-o pe mama sa, dna Valentina, învăţătoare la clasele primare, copleşită de performanţele acestui băiat, care reuşeşte să înveţe numai pe foarte bine, în timp ce după lecţii în fiecare zi e ocupat la şcoala de muzică sau la teatrul „Gherdan”.

– Trebuie să recunosc că până la şase ani, când a venit în clasa întâi, aproape că nu vorbea româneşte. Nu avea nici doi ani când l-am dat la grădiniţa situată peste drum de şcoala noastră. În casă vorbeam româneşte, dar băiatul a învăţat să rostească primele cuvinte la grădiniţă, în ucraineană. Şi bunica sa din Berestea, mama soţului e ucraineancă. La şcoală a îndrăgit lecţiile de literatura română, datorită dnei Doina. De la un anişor i-am pus cartea în faţă. La vârsta de trei ani cunoştea alfabetul, la patru ani citea. Am avut noroc de Carolina, fiica cu nouă ani mai mare, care i-a fost şi prima dădacă şi prima învăţătoare. Copilul trebuie să simtă că părinţii au timp şi interesul să-l asculte, să discute cu el orice problemă. Ca învăţătoare, îi întreb pe părinţii elevilor mei când au fost cu copiii la un spectacol, la cinematograf, când au citit o carte împreună. Unii rămân foarte miraţi, chipurile, la ce bun să meargă la film, când fiul sau fiica stau toată ziua pe Internet…

N-a trebuit să caut departe secretul bunei creşteri a lui Vlad: ambii părinţi sunt pedagogi, absolvenţi ai Institutului „Alecu Russo” din Bălţi. Drept că taică-său a renunţat la profesia de profesor şcolar pentru a-i asigura familiei bunăstarea. Cu toate acestea, continuă să-şi exercite profesia acasă, găsind timp să meargă cu fiul la pescuit, să stea la o partidă de şah sau tenis, să-l ducă la odihnă peste mări şi ţări…

Cât priveşte „Micul prinţ”, aceasta nu-i doar o metaforă pentru a înfrumuseţa imaginea unui băiat deosebit de semenii săi. Vlad, într-adevăr, se transpune în chipul copilului-minune curios de a afla tot ce se întâmplă în univers, jucând rolul principal în spectacolul cu acelaşi nume, înscenat după povestea lui Saint-Exupéry de studioul „Gherdan”. A fost cu acest spectacol şi în Crimeea, în tabăra „Artek”. Dar nu aceste favoruri îi stimulează ataşamentul faţă de teatru. Visează să devină artist şi îşi păzeşte floarea visului, aşa cum micul prinţ îşi proteja roza, acoperind-o noaptea cu un clopot de sticlă să n-o mănânce mielul.

Maria TOACĂ