15 decembrie 2019
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

ROMÂNII DIN NOU ÎNVINGĂTORI LA „MALANKA-FEST” – UN SPECTACOL MIRACULOS AL DATINILOR ŞI TRADIŢIILOR BUCOVINENE (Video)

15 ianuarie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

În aer flutura steagul României, iar în stradă răsunau melodii româneşti şi se învârtea hora, astfel anul curent, la Cernăuţi de Sfântul Vasile cel Mare pe stil vechi, a început cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Folcloric-Etnografic Interregional „Malanka-fest”, la care au participat 30 de colective din ţinutul nostru, regiunile Hmelnyţk, Ivano-Frankivsk şi România – ansamblurile folclorice „Ciprian Porumbescu”, „Gura Izvorului”, „Plaiul Pojorâtei” şi „Piatra Şoimului”, judeţul Suceava,  Bielorusia – ansamblul „Kristaliki”. Bucovinenii şi de data aceasta au fascinat publicul spectator prin varietatea şi bogăţia costumelor naţionale ale etniilor conlocuitoare, măiestria interpretativă, diversitatea repertoriului, prin scenetele hazlii şi spectaculoase.

Anul curent, în afară de personaje tradiţionale a Festivalului–  moşneag, babă, urs, capră, domnişoară, militar, căluţi, Moş Crăciun, Alba ca Zăpada, vrăjitori, clovni, regi, faraoni, monştri, eroi din filme artistice şi din desene animate  – s-au alăturat noi eroi – simbolul anului 2018, câinele, gorila King Kong (s. Horbova, raionul Herţa), zei din Olimp (s. Ceahor, raionul Hliboca), căruța cu boi (s. Brusnyţea, raionul Chiţmani) de impresionante mărimi, uimindu-i pe localnici şi oaspeţii oraşului.

Românii din ţinut s-au evidențiat la fiecare ediţie a festivalului „Malanka Fest”, ocupând locuri de frunte şi fascinând locuitorii şi oaspeţii oraşului Cernăuţi nu numai prin costumaţie şi motivele Malăncii tradiţionale, ci şi prin mecanisme speciale. Bunăoară, Malanca din Horbova a meşterit  un câine  uriaş de 12 metri şi gorila King Kong de 13 m, iar cea din Ceahor – carul Olimpic cu zei etc. Cu părere de rău, la ediţia curentă din cauze necunoscute nu participă Malanca” din Crasna, raionul Storojineţ.

Premiul I - 50 000 grn. –  a fost acordat colectivului „Zeii Olimpului” din s. Ceahor, raionul Hliboca. Premiul II – 30000 grn. – a fost înmânat Malăncii „Kozaky”, s. Brusnyţea, raionul Chiţmani. Premiul III - 20 000 grn. - au obţinut  românii din s. Horbova, raionul Herţa, cu echipa câinelui  „Scooby Doo”.

Text, foto şi video

Diana TOMA, "Zorile Bucovinei"