15 iunie 2026
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

Agenda de diplomație publică a CG Cernăuți

17 ianuarie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

La 17 ianuarie 2017, doamna Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți a avut o întâlnire de lucru cu doamna Galina Zagaiska, aflată la conducerea Catedrei de filologie română și clasică a Universității „I. Fedkovich” din Cernăuți. La întâlnire au mai participat doamna Felicia Vrânceanu, profesor universitar și domnul Ionel Ivan, ministru consilier în cadrul oficiului consular. Discuțiile au vizat o analiză a activității Catedrei în anul universitar 2017-2018, a cooperării cu mediul asociativ românesc, precum și cu misiunea noastră diplomatică. De asemenea, în cadrul întâlnirii am abordat unele aspecte referitoare la agenda acțiunilor de diplomație publică ce vor fi organizate de Consulatul General al României la Cernăuți în anul 2018, manifestări la care am solicitat și participarea activă a Catedrei de filologie română și clasică a Universității „I. Fedkovich”. Astfel, cu concursul rectoratului universității cernăuțene, corpul universitar și studențesc, misiunea noastră diplomatică își propune organizarea, în luna iunie 2018, a unei conferințe internaționale cu tema „Probleme actuale ale filologiei române în arealul lingvistic românofon. Contribuția poetului național Mihai Eminescu la dezvoltarea valorilor identitare românești din jurul granițelor României”. 
De asemenea, în același format de colaborare diplomatică și universitar-științifică, a fost agreată organizarea unor manifestări științifice bilaterale, româno-ucrainene, cu tema „Pe urmele lui Petru Movilă, de la Suceava la Hotin, Lviv, Iași și Kievi”, preconizate a avea loc în anul 2018.
Discuțiile au vizat, deopotrivă, problemele cu care se confruntă în prezent Catedra de limbă română și modul concret în care statul român poate veni în sprijinul rezolvării acestora. În prezent, Catedra are un număr de 57 de studenți, dintre care 8 studiază în anul I. Corpul profesoral este format din 9 cadre universitare.