11 decembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL PATRIEI NOASTRE ISTORICE, SĂ ŞTIM CĂ NU SUNTEM SINGURI, AI NIMĂNUI, ABANDONAŢI PRECUM BUNEII NOŞTRI ÎN 1944…

28 ianuarie 2018 р. | Categorie: Limba noastră cea română

Timpul, cu nisipul din clepsidră, ne schimbă vrând-nevrând opiniile, destinul, viaţa. „Vremea-trece, vremea vine”, vorba Poetului, se instaurează şi se distrug imperii, se succed împăraţi şi cârmuitori, doar sufletul românului rămâne legat de glia străbună, de pământul strămoşesc. Or, fiecare îşi are drumul său predestinat de soartă. Şi dacă soarta ne e predestinată de acolo, din Univers, presupune să fie o ordine naturală ce nu poate fi schimbată, destinul ne e predeterminat, ni-l făurim singuri prin hărnicie, insistenţă, cutezanţă, ambiţie şi curaj. Am fost cedaţi în 1940, abandonaţi şi uitaţi zeci de ani în care ni s-a furat încetul cu încetul sufletul – Limba Română, doar timp de 13 ani – din 2004 până în 2017, din 87 de şcoli cu limba română de predare, am rămas cu 61. Deci, „nu sunt vremurile sub om, ci bietul om sub vremuri”.

Nu fără durere de inimă am urmărit polemica din Internet privind intenţia autorităţilor române de a stimula învăţământul în limba română a etnicilor români din Ucraina prin Hotărârea Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, adoptată în ședința de Guvern din 25 ianuarie curent, de a acorda „burse pentru elevii de etnie română din Ucraina şi stagii de specializare pentru profesorii lor, în scopul promovării și protejării dreptului cetățenilor ucraineni de etnie română de a studia în limba maternă:  „Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MRP) va acorda, într-o primă etapă, 1.000 de burse, în cuantum lunar de 200 de lei, pentru elevii etnici români cu domiciliul stabil în Ucraina, care au rezultate școlare deosebite și care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, din sistemul preuniversitar de învățământ din Ucraina. Totodată, MRP, în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, va acorda stagii de specializare în România pentru 300 de cadre didactice din școlile românești din Ucraina, în scopul dezvoltării și perfecționării competențelor de predare a limbii române sau în limba română. Măsurile luate de Guvern au în vedere respectarea drepturilor la identitate lingvistică a etnicilor români din Ucraina”, se specifică în decizia MRP.

Unii au găsit cuvinte de laudaţio, alţii critică vehement hotărârea Guvernului României, alţii cer sume mai mari, motivând că odraslele românilor din Ucraina au nevoie nu de 1000 de burse, ci de cel puţin de 15 ori mai mult. E foarte bine să primească burse toţi copiii românilor care învaţă în şcolile cu limba română de predare. Dar pentru ce va plăti Statul Român dacă, conform art. 7 al Legii învăţământului, se vor ucrainiza toate şcolile minorităţilor naţionale, inclusiv şi cele cu limba română de predare?

„Cine va mai primi burse din România, dacă în câţiva ani, conform art.7 al Legii învăţământului, copiii noştri nu vor mai cunoaşte limba română pentru ca să-şi continue studiile în română. Fraţilor, bursele pentru copii noştri nu sunt o soluţie! Ajutaţi-ne să putem învăţa în limba maternă, cu limba de stat, ucraineana, nu avem probleme!!! De altfel, rămâne limba română s-o vorbim doar la bucătărie. Despre ce fel de burse ar putea fi vorba? Părinţii nu sunt profesori ca să traducă programa şcolară şi să-i înveţe pe copii acasă! Copiii noştri trebuie să înveţe în limba maternă!!! E alegerea noastră şi lăsaţi-ne, vă rugăm mult, dreptul la alegere!!!, îşi exprimă o mamă, care nu e unica, Valentina Cârciu, îngrijorarea şi durerea.

E binevenit, desigur, gestul guvernului României (ce susţine Ucraina în toate demersurile europene şi statale), de a-i sprijini pe copiii românilor din nordul Bucovinei, Maramureşul istoric şi din Bugeac. Mulţumim mult şi ne bucurăm că nu suntem lăsaţi singuri în faţa dragonului ce  e gata să ne înghită sufletul – Limba Română. Însă, dacă dorim să ne menţinem identitatea, trebuie să ne păstrăm, în primul rând, şcolile. Cu atât mai mult că, după cum constată deputatul în parlamentul român Constantin Codreanu,  această Hotărâre de Guvern nu are caracter permanent și vizează doar următoarele 4 luni ale anului curent de învățământ. De altfel, în virtutea faptului că România e Patria noastră istorică, nu  e obligată să ne asigure necesităţile vitale, fie ele chiar referitoare la  învăţământul copiilor, ci ţara în care trăim – Ucraina,  în visteria căreia plătim contribuţii,  conform Constituţiei, urmează să creeze tuturor cetăţenilor condiţii egale şi favorabile pentru educaţie, dezvoltare şi trai.

De la cedarea Bucovinei „eliberatorilor”  Românul, înstrăinat deŢară, a rezistat tuturor intemperiilor sorţii lui vitregite. Buneii, părinţii ne-au instruit şi ne-au învăţat să ne iubim limba maternă, neamul. Fără nici o stimulare materială din partea Ţării am studiat, şi copiii noştri la fel,  în limba strămoşilor ce n-a fost un obstacol pentru a ne realiza în viaţă. S-au înstrăinat de rădăcini doar antihriştii. În prezent, ni se fură Sufletul - Graiul, de aceea necesităm mai mult sprijinul moral, dar eficient,  din partea Patriei noastre istorice, care ar trebui să ceară de la Ucraina o garanţie, că articolul nr.7, distrugător de identitate, nu va fi pus în aplicare, va fi modificat sau anulat.

 Străbuneii şi buneii noştri au sfârşit în chinuri cristice pe Crucea Golgotei Neamului Românesc, nu s-au dezis de Grai, de Neam, s-au sacrificat pentru ca urmaşii lor să trăiască în Sfânta Lege Strămoşească– păstrându-şi identitatea, Limba, Neamul. Cert, contează şi susţinerea financiară a tinerei generaţii de români din provinciile istorice ale României, dar, accentuez, avem nevoie, e foarte important pentru a ne putea păstra şcolile, menţine identitatea, ca urmaşii  noştri să privească cu încredere şi să păşească cu capul sus, nu aplecat, în viitor, de un sprijin moral eficient din partea  Patriei noastre istorice, să ştim că nu suntem singuri, uitaţi, ai nimănui, abandonați precum buneii noştri în 1940…1044...

Felicia NICHITA-TOMA