CU CERUL NOSTRU DE SFINŢI, DE MUCENICI, TRĂIM CU TOŢII UN VIS…
5 februarie 2018 р. | Categorie: Social
S-au împlinit 77 de ani de la odioasele masacre din ianuarie şi februarie de la Lunca şi 1 aprilie 1941 de la Fântâna Albă, când sute de români nevinovați au fost seceraţi de gloanţele grănicerilor sovietici doar pentru faptul că, nerezistând teroarei insuportabile aduse de bolşevici, au fost nevoiți să se refugieze pe teritoriul liber al Ţării lor de obârşie.
Supravieţuind într-o Bucovină răstignită de o istorie vitregită, nu trăim nici astăzi timpuri mai uşoare, când în pericol de moarte e soarta limbii noastre –în care se mai visează şi se mai speră încă româneşte. Or, frângând atâtea destine, ”raiul” adus de sovietici în Bucovina înjumătăţită aşa şi n-a sosit pentru noi, românii, care, în pofida istoriei nedrepte, suntem din nou puşi în faţa dilemei – să luptăm cu demnitate pentru viaţa Limbii Române sau să ne ucrainizeze forţat, să murim ca naţiune.
De
altfel, reînnodând firul amintirilor şi sacrificiului cu speranţele că
martirii, eroii neamului românesc, nu vor fi daţi uitării, pentru a se cunoaşte
cât mai mult adevăr, la 4 februarie, duminica precedentă, la Herţa, Societatea „Golgota” a românilor din
Ucraina, a organizat Conferinţa internaţională „Masacrele de la Lunca şi
Fântâna Albă – 77 de ani (1941-2018)” ce a început cu un parastas, o slujbă de
pomenire pentru sufletele românilor masacraţi,
fie în Lunca Prutului, fie la Fântâna Albă, împuşcaţi în închisori, morţi de
foamete şi ger, muncă silnică, în Siberia, Kazahstan, Karelia, în lagărele
morţi de pe ţărmurile lacului Onega etc., oficiat de părintele Nectarie Balan,
paroh al Bisericii „Sfântul Spiridon”
din Herţa, baştina deschizătorului de drumuri, cărturarului Gheorghe Asachi,
unde cea mai curată lacrimă a dramaticului nostru trecut ce a frânt atâtea
destine, a picurat din sufletul şi
inima celor adunaţi la parastas prin
privirea lacrimilor de ceară.
„Din
nou istoria se repetă. Ni se ia dreptul de-a învăţa în limba română. E dureros,
nu s-a procedat astfel nici pe timpul comunismului. Avem o Ţară, o Mamă, o
Limbă ce cu un dangăt dulce şi sfânt al clopotului, ne adună. Cerul ni s-a
umplut de sfinţi, de mucenici. Cei care au ştiut să-şi iubească neamul, au fost
fiii lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care cu sabia şi credinţa a ştiut să-şi
apere neamul de neghina străină. Azi se străduiesc să ne impună legea lor, dar
noi avem o lege, o credinţă, un botez. Şi când am fost împreună la pichetare
pentru a ne apăra Limba, întotdeauna preoţii au fost cu poporul, iar ultimul - cu biserica. La fel a fost şi când martirii
au fost împuşcaţi. În sacrul locaş „Sfântul Spiridon”, Acasă, astăzi, prin
prezenţa dumneavoastră, cuprindem spiritual Ţara noastră scumpă, România, Mama
noastră, obiceiurile, de a fi una întreagă, sfântă. Să nu-i uităm, să ne unim
ca niciodată, cât încă nu e târziu şi cu toate că vin valuri nu uşoare să nu ne
temem să ne apărăm graiul, căci cu noi este Dumnezeu, care ne iubeşte, „Grădina
Maicii Domnului”, acest colţişor de rai. De strajă îl avem pe Sfântul Voievod
Ştefan cel Mare”, ne-a îndemnat evlaviosul părinte, dăruind celor prezenţi la
parastasul de pomenire câte o iconiţă cu chipul Sfântului Spiridon, patronul şi
ocrotitorul sfântului locaş de închinare.
Cu
un cuvânt de încurajare şi susţinere că fraţii de după sârma ghimpată sunt
alături de preoţii români, de românism, a fost prezent, prietenul românilor din nordul înstrăinat al
Bucovinei, dl Mihai Frunză, fostul primar al or. Rădăuţi: „Am observat astăzi
ce părinte bun aveţi. Să vă păstraţi limba, portul, tradiţiile, credinţa
creştin-ortodoxă. Suntem alături de dumneavoastră. Şi la noi în România avem nu
puţine probleme, însă sunt respectate minorităţile, aşa dorim să fie şi la
dumneavoastră, să se audă acest lucru şi să nu vă mai ameninţe cineva pentru că
sunteţi români. Păcat că în anul 2018 se mai întâmplă asemenea fenomene
sociale.” . Răspunzând la rugămintea părintelui Nectarie, care a dezvăluit
lipsa cărţilor bisericeşti în limba română, dl primar a promis să aducă chiar din biblioteca sa personală.
Tematica conferinţei „Masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă – 77 ani (1941-2018)”, desfăşurate prin disponibilitatea dlui Adrian Medvedi, șeful Secţiei Raionale de Cultură Herţa, deschis colaborării cu membrii conducerii „Golgotei, în incinta Casei raionale de cultură, demonstrează elocvent grija şi străduinţa dl Octavian Bivolaru, preşedintele Societăţii „Golgota”, dar şi a membrilor comitetului de conducere al asociaţiei, manifestată față de păstrarea memoriei vii a înaintaşilor, care s-au sacrificat la altarul de jertfă al neamului, lăsând o urmă memorabilă în istorie.
Chiar
la inaugurarea manifestării, dl Octavian
Bivolaru a menţionat că alegerea desfăşurării conferinţei nu a fost
întâmplătoare, deoarece aici, la câţiva km de Herţa, în satul Lunca, au avut loc
măcelurile din ianuarie-februarie 1941, când au fost cosite fără milă, de
mitralierele sovietice, vieţi de români cu dor de Ţară şi libertate în suflet.
Moderată de profesorul de istorie din Târnauca, Alexandru Platonov, membru în comitetul coordonator al „Golgotei”, care s-a referit la cele mai negre momente ale existenţei noastre –masacrele de la Lunca şi de la Fântâna Albă, represiunile şi deportările ce au urmat, conferința a început cu minutul de reculegere, anunţat de Octavian Voronca, o prezență activă în conducerile mai multor societăţii, în memoria martirilor neamului, dar şi a exegetului scriitor Dumitru Covalciuc, conştientizând, cu profund regret, că, pentru prima oară, asemenea manifestări de comemorare se desfăşoară fără prezenţa marelui patriot al neamului.
Momente
cutremurătoare a evocat cercetătorul Petru Grior, directorul Institutului de
cercetări istorice din Cernăuţi, constituit în 2012, prin osârdia căruia au fost editate până acum
6 volume ale Cărţii Durerii, referindu-se la cei 77 de ani ce au trecut de la sângeroasele masacre ce a avut loc în lunile
ianuarie şi februarie la Lunca şi la 1
aprilie, în primăvara anului 1941 la Fântâna Albă. Câţi au fost seceraţi nu se ştie. Dacă la
Lunca s-au făcut deshumări, la Fântâna Albă – nu. Ce-i drept, după cum a
accentuat vorbitorul, în 2017 la o
conferinţă desfăşurată la Universitatea din Cernăuţi a fost discutată problema
deshumării şi identificării cadavrelor pentru a afla adevărul genocidului împotriva românilor.
Şi cu toate că din 1991, timp de 27 de ani de independenţă a Ucrainei, s-au scris multe, s-au publicat în presa locală, în România şi alte ţări, au rămas încă multe pagini negre ale istoriei noastre necitite. Nici nu putem fi siguri că vom afla cândva tot adevărul, această perioadă dramatică din istoria românilor fiind o lecţie lipsă din manualele de istorie, ce-i drept, dna Tatiana Hliboceanu, adjunct al şefului ARS Herţa, istoric de profesie, a mărturisit că aceste pagini sângeroase se studiază în şcoală facultativ, că profesorii şi elevii cunosc despre respectivele tragedii, dascălii urmăresc în presă din an în an materialele de la conferinţele „Golgotei” şi le aduc la cunoştinţă elevilor, că în practica sa pedagogică acestea au fost cele mai emoţionante lecţii de istorie. Dar şi conform legislaţiei internaţionale masacrele au fost o crimă împotriva umanităţii. „Amintirea va fi vie cât o vom transmite din generaţie în generaţie. Anume aceasta ne face oameni, căci cei care nu cunosc istoria, nu au viitor”, a conchis vorbitoarea.
Ca tinerii să cunoască mai bine acele momente tragice din istoria neagră a românilor, s-a opinat pentru desfăşurarea în viitor a respectivelor conferinţe în şcolile cu limba română de predare, iar cadavrele din gropile comune de la Fântâna Albă să fie deshumate, identificate şi cercetate în comun de specialişti în domeniu din Ucraina şi România, să fie alcătuită o listă neagră a trădătorilor români locali, deveniţi slugoi ai noii stăpâniri, implicaţi în teribilele crime, pe marginea acestor deziderate, inclusiv referitoare şi la destinul vitreg al limbii române, care rămâne o rană deschisă, căci atâtea regimuri ne-au cârmuit,dar nici unul n-a îndrăznit să ne ia sufletul, cea mai pură lacrimă a noastră – Limba Română, că masacrele de la Lunca şi Fântâna Albă sunt doar o tragedie a naţiunii noastre, a românilor şi dacă buneilor noştri li s-au luat averile, dreptul la viaţă, ar fi culmea ca în secolul XXI să ni se fure şi tragediile, şi-au axat propunerile şi ziaristele Felicia Toma, Maria Andrieş, vicepreşedinte al Societăţii „Golgota”, fotoreporterul Nicolae Paulencu, medicul Ion Broască, preşedintele Societăţii medicale „Isidor Bodea” , redactorul-şef al „Zorilor Bucovinei” Nicolae Toma, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi.
N-au
lipsit de la conferinţă, precum de fiecare dată sunt alături de fraţii lor
înstrăinaţi, oaspeţii din Ţară – Nicolae Nicolovici, membru de onoare al
Societăţii „Golgota”, Ion Burciu, Nicolae Chiţan, membri ai Societăţii
pentru Cultura şi Literatura Română în
Bucovina, Gheorghe Dolinschi, secretar. Penultimul, profesor de matematică, ne-a povestit cazuri înfiorătoare,
descoperite de români, când au venit a doua oară, în 1941, au găsit victime
moarte, schingiuite în beciuri încuiate,
care au murit legate cu sârmă ghimpată
de mâini şi picioare, exprimându-şi speranţa că, în aceşti 5 ani, până în 2023,
să nu fie doar o amânare a execuţiei limbii române, ci să constituie un prilej
ca Limba Română - Patria noastră, să
dăinuiască, ceea ce ar constitui un act de dreptate pentru acei pe care-i
comemorăm.
Reprezentanta tineretului, Anastasia Maftei, elevă în clasa a 10-a, Complexul Instructiv-educativ Târnauca, a reuşit, prin cântecul interpretat, dedicat memoriei martirilor neamului, să ne aducă speranţa că tineretul şi prin munca dascălilor, dar şi prin participarea activă la manifestările societăţilor noastre, va asigura viitorul şi neuitarea acestor tragedii.
Consulatul General al României la Cernăuţi şi-a adus şi de data aceasta prinosul la păstrarea vie a memoriei martirilor, consulul Edmond Neagoe adresând şi din partea misiunii diplomatice române mulţumiri conducerii Societăţii „Golgota” pentru modul cum prezintă acţiunile de comemorare: „Cercetătorii ucraineni şi români au acum o şansă unică pentru ambele ţări – împreună să identifice victimele, să lămurească trecutul ce şi cum s-a întâmplat, acel moment istoric trebuie fructificat. Este o şansă istorică de a ne reconsidera relaţiile bilaterale ce pot porni doar de la adevărul istoric”.
Mihai Frunză, care timp de 24 de ani s-a aflat la cârma primăriei Rădăuţiului, a reiterat momente de neuitat din timpul când exercita funcţia de primar: „Veneau români de-ai noştri la Rădăuţi şi-mi spuneau: „Te rog, spune-i lui Ceauşescu că şi noi suntem români!” Astfel, dorinţa de atunci persistă şi astăzi. Şi atât statul român, cât şi cel ucrainean, nu se prea implică. A venit în 1997 un conducător din România şi a semnat la Universitatea din Cernăuţi un tratat ce ne barează ca toţi românii să fim împreună, să fim o Bucovină întreagă”.
La finele conferinţei, dl Alexandru Platonov, cel care a osârduit cel mai mult la organizarea ei, i-a invitat pe toţi participanţii la o masă de pomenire, pregătită din bunătatea şi generozitatea inimii celor mai scumpe fiinţe care-l iubesc şi-l susţin în toate – mama şi soţia, pentru sufletele eroilor masacraţi la Lunca şi Fântâna Albă, împuşcaţi în închisori, decedaţi în neagră străinătate de foamete şi ger, muncă silnică.
Am rămas cu impresia că această întrunire a avut un suflu deosebit şi prin intenţia conducerii Societăţii „Golgota” ca pe viitor conferinţele ei să se desfăşoare în şcoli, ca elevii, pedagogii să simtă cu inima şi sufletul că ne doare şi destinul vitregit al limbii române ce ar trebui să ne unească, să ne ridice deasupra pasivităţii şi neputinţei noastre de a învinge dezbinarea, pentru a ne menţine Limba. De ce nu suntem mai uniţi, să scriem dezideratul nostru comun: „Noi, membrii societăţilor naţional-culturale, care ne iubim cu adevărat neamul şi graiul…în prag de Centenar, cu cerul nostru de sfinţi, de mucenici, trăim cu toţii un vis, cel al unităţii şi dăinuirii prin Limbă, prin Neam, prin sacrificiul martirilor...”. Va prinde el oare viaţă, se va împlini vreodată?
Felicia NICHITA-TOMA
Foto şi VIDEO: „Zorile Bucovinei”
