
Consulatul General al României la Cernăuți, în parteneriat cu Muzeul Bucovinei din Suceava, vă invită să redescoperiți frumusețea Mărțișorului românesc, prin intermediul expoziției cu genericul ”Obiceiuri, tradiții, superstiții de Mărțișor”, ce va fi vernisată pe:
1 martie 2018, ora 12.00, la sediul Consulatului General al României la Cernăuți
În fiecare an, de 1 Martie oamenii reuşesc să-şi recapete optimismul, credinţa şi sporul în toate lucrurile. Cu apariţia primului ghiocel, apare şi primul semn al sosirii primăverii. În această zi deosebită dăruim mărţişoare persoanelor dragi, semn al dorinţei ca acestea să fie fericite, sănătoase şi cu mult noroc.
Vă invităm să redescoperiţi în tihnă, simbolul Mărțișorului pentru poporul român. Pentru a afla semnificaţiile şi obiceiurile populare de la începutul lunii martie, vă invităm la Consulatul General al României la Cernăuți, pe 1 martie 2018, la ora 12.00.
Și la ediția din acest an, etnografii de la Muzeul Bucovinei din Suceava vor prezenta tradițiile de primăvară la români cu genericul ”Obiceiuri, tradiții, superstiții de Mărțișor”
Deschisă în perioada 1 – 31 martie la Cernăuți, expoziția va cuprinde mărțișoare și felicitări confecționate manual de copii în cadrul proiectului Atelier de creație: Micii Meșteșugari, cel mai important proiect educativ desfășurat în Muzeul Satului Bucovinean.
În cadrul
acestei manifestări culturale, dedicată înnoirii timpului și renașterii naturii
odată cu sosirea primăverii, va fi susținută și o conferință legată de
semnificațiile acestui simbol și rolul pe care îl reprezintă tradițiile și
obiceiurile de primăvară în promovarea și îmbogățirea valorilor culturale
românești.
Mărțișorul ca simbol care de-a lungul secolelor a reușit să transmită un mesaj
puternic de speranță, frumusețe, iubire și renaștere, a întrunit toate
condițiile pentru a fi înscris pe lista reprezentativă a patrimoniului
imaterial UNESCO.