29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

NI SE FURĂ NU DOAR LIMBA, CI ŞI ZIARUL…

3 martie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Cu peste o săptămână în urmă, factorul poştal mi-a adus ziarele şi revistele abonate, dar lipsea „Zorile Bucovinei”. Am întrebat-o care-i cauza, că e publicaţia mea îndrăgită şi familia noastră o abonează şi o ceteşte de zeci de ani. Ba mai mult, de peste 40 de ani lucrez la „Zorile Bucovinei”.

Factoriţa mi-a spus că n-a apărut „Zorile Bucovinei”, propunându-mi în loc „Libertatea cuvântului”. Clar lucru, m-am ofensat şi i-am răspuns că nu-i permit să mi-l înlocuiască, căci dacă o să am nevoie de „Libertatea” ştiu de unde să-l procur.

Fiindcă era sâmbăta, iar ziarul nostru apare joi, poştăriţa mi-a promis că o să mi-l aducă luni. Dar nici luni, nici marţi, nu l-am primit. Însă miercuri, după prânz, am găsit în cutia poştală „Libertatea cuvântului”. Considerând acest fapt o ofensă, căci o lămurisem pe factoriţă că nu am nevoie de un alt ziar, doar de „Zorile Bucovinei”, la care am abonament, m-am dus să-mi caut dreptate.

Negăsind-o pe factoriţă, m-am adresat şefilor ei, deschizându-le uşile două zile la rând. După două zile, adică joi, am găsit în cutia poştală la domiciliu două ziare „Zorile Bucovinei” – cel din săptămâna precedentă şi cel proaspăt apărut. Cine e vinovat? Nora. S-a primit ca în bancul cu nora. Nora, adică factoriţa, să am iertare dacă a fost mustrată, trebuia să insiste să-i dea ceea ce scrie în chitanţă – „Zorile Bucovinei”  ori pentru ea sună astfel: „ Яка різниця?” („Ce importanţă are?”). Pentru mine, vă asigur, are.

Ce bine e, când totul e bine. Adeseori, primim scrisori de la abonaţii noştri fideli, care ne scriu că aşteaptă cu nerăbdare apariţia fiecărui număr de ziar. La fel şi eu, dragi compatrioţi, trăiesc aceleaşi emoţii, deoarece muncesc şi eu la apariţia publicaţiei şi mă îngrijorează cum a apărut fiecare număr,  de aceea aştept cu nerăbdare să mi-l aducă factoriţa.

Vera PELEHATAIA, or. Cernăuţi

Nota redacţiei: Nu e pentru prima dată când în diverse localităţi româneşti din ţinut abonaţilor li se propune respectivul ziar în locul  „Zorilor Bucovinei”. Am scris de mai multe ori şi repetăm din nou – insistaţi să vi se aducă publicaţia la care sunteţi abonaţi. Nu credeţi poveştilor  născocite de unii că „Zorile Bucovinei” n-a apărut. Ziarul nostru apare în fiecare joi fără întârziere şi astfel va fi şi în continuare.  De aceea, în caz că n-aţi primit ziarul şi vi se spune că n-a apărut, telefonaţi la numerele de telefoane mobile, pe care le găsiţi în pagina 4-a, jos – 097- 89-77-586; 095-06-45-607, unde e şi adresa electronică a ziarului – zorilebucovinei@gmail.com