15 decembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

LUAŢI CU ZĂHĂRELUL BILINGVISMULUI, DE LA CONVINGERE LA CONSTRÂNGERE

10 martie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Ne-am convins de atâtea ori că o nenorocire nu vine singură, ci atrage un lanţ întreg de nevoi după ea. Am simţit pe propria piele că dacă dai un deget rămâi până la urmă fără de mână. Şi tot n-am prins la minte. Acum ne-am pus mâinile în cap şi deplângem limba maternă. Nu demult a tulburat opinia publică, pe unii susţinători (prieteni) din România chiar i-a îngrijorat şi i-a indignat ştirea despre tentativa de incendiere a două școli românești din regiunea Cernăuți, „pusă la cale de reprezentanți ai serviciilor scertete ruse care activează pe teritoriul Ucrainei”, după cum a comunicat la un brifing din 23 februarie 2018, Viktor Kononenko, şeful-adjunct al SSU.

N-am simţit nici frică, nici indignare, nici măcar mirare la auzul acestei ştiri. Doar tristeţe, o apăsătoare tristeţe mă doboară când mă gândesc cât de frumoşi au fost anii mei de şcoală, dar mai ales cât de mult mi-a mers, ce mare noroc am avut în 1991, când copilul meu a păşit pragul şcolii, chiar în anul trecerii la grafia latină, apoi când a trecut în clasa a doua în şcoala noastră, din centrul Cernăuţiului, cu adevărat românească. De fapt, acest noroc nu ne-a căzut mană cerească, ci ni l-am făurit noi, românii din Cernăuţi, împreună cu părinţii care au avut în acea perioadă copii de şcoală. Am umblat din casă în casă, am adunat copii, am dovedit autorităţilor că avem nevoie de şcoală cu limba română de predare în centrul oraşului. Şi am obţinut o şcoală pe care am lăudat-o mereu, pentru că era a noastră, pentru că ne aduceam copiii cu mare bucurie şi dragoste, pentru că între pereţii ei se vorbea, se simţea, se creştea româneşte.

Acum, ce să mai incendieze „serviciile ruseşti”, dacă s-a stins focul marelui entuziasm de la începutul anilor 90, dacă a rămas numai cenuşa, în timp ce puterea ucraineană, cu zăhărelul într-o mână şi cu biciul în cealaltă, ne îndreaptă pe calea cea dreaptă. Nicăieri în lume, cred eu, nu se fac asemenea experimente cu copiii, cum a iniţiat Ministerul Învăţământului din Ucraina cu elevii din două şcoli cu predarea în limba română, prin ordinul nr. 422 din 13 aprilie 2016. Proiectul-pilot se numeşte „Formarea abilităţilor multilingve la preşcolari şi elevi: idei europene progresive în contextul ucrainean”. Interesat că „fericirea” de a fi „beneficiari” ai acestor „idei progresive” a căzut doar pe capul elevilor români! Sau mai curând alţi reprezentanţi ai minorităţilor naţionale, bunăoară maghiarii, n-au vrut să le accepte, renunţând categoric la ele.

Dar cine i-a întrebat pe părinţi dacă doresc să-şi expună copiii unui asemenea experiment? După câte ştiu, nici părerea membrilor colectivelor pedagogice n-a fost solicitată.

S-ar părea că după adoptarea legii învăţământului, cu art. 7, care prevede trecerea la instruirea totală în limba de stat, experimentul cu bilingvismul este floare la ureche şi n-are rost să ne răcim gura cu această problemă. Însă legea, aşa cum este ea, ne lasă un răgaz de patru ani pentru clasele primare, perioadă în care copiii au dreptul să înveţe în limba maternă. Aceşti patru-cinci ani înseamnă mult pentru noi, dacă nu-i vom infecta cu „bilingvism” şi exces de zel în îndeplinirea înainte de termen a articolului 7.

De ce se grăbesc unii directori de şcoală să facă mai mult decât li se cere în detrimentul limbii materne?! De ce nu s-ar gândi şi ei că poate se mai întoarce roata istoriei, se mai întoarce o dată Dumnezeu spre noi, cum a mai fost cu un secol în urmă. Ne va auzi, ne va înţelege, dacă îi vom vorbi în babiloniana ce li se impune acum copiilor noştri?!

Maria TOACĂ