29 martie 2024
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

„ELIBERAREA” NOASTRĂ, A ROMÂNILOR, CONTINUĂ, SE CAUTĂ NOI METODE PENTRU A NI SE DISTRUGE NEAMUL

8 iulie 2013 р. | Categorie: Social

Au fost arestaţi şi deportaţi cei mai harnici şi înstăriţi români

După arestarea lui Petrea PENTELEICIUC ca „duşman al poporului”, începu adevăratul infern pentru membrii familiei sale. Averea, agonisită în sudoarea frunţii, le-a fost confiscată de sovietici, care le-au luat şi grajdul cu tot cu şură, şi pământul, iar în frumoasa curte a acestui harnic gospodar de frunte din Voloca au construit o fermă de cai şi vite. O parte din pitoreasca livadă cu  pomi fructiferi, sădită de Petrea după ce se întoarse din Canada, a fost distrusă. Dar feciorul Toader şi mama sa nu prea îşi îndulceau sufletele, rănite de durerea despărţirii de soţ şi părinte, nici cu rodul arborilor rămaşi, căci până şi cireşele trebuiau culese şi date la stat, la fel precum carnea, grâul etc. O dată în zi gospodarii trebuiau să facă de mâncare şi să le aducă lucrătorilor de la primărie. De nu îndeplineau ordinul, erau rău pedepsiţi.

 Adevărul e că dacă oamenii nu se împărţeau din bunurile pe care le posedau cu cei de la conducere şi cu slugoii acestora, regretau apoi amarnic că n-au ascultat de sfatul lor. Precum, de altfel, a păţit-o şi Toader al lui Terente din Hruşăuţi, care avea o livadă mare şi în timp ce se afla în Rusia cu mere de vânzare, activiştii comunişti de la kolhoz i-au tăiat 122 de pomi fructiferi, astfel pedepsindu-l pentru că i-a ignorat.

„Au fost arestaţi şi deportaţi cei mai harnici şi înstăriţi români din Voloca. Şi n-au venit ruşii să-i năpăstuiască, ci ai lor din sat. Cei mai netrebnici şi ticăloşi oameni au trecut în slujba călăilor bolşevici şi, având pică şi fiind invidioşi pe cei bogaţi, s-au bucurat mult că-i pot distruge. Ne-am adresat la diverse instanţii, până şi la procuratură, însă fără nici un rezultat pozitiv. Ni s-a spus că tata îşi ispăşeşte pedeapsa ca „duşman al poporului”. Nu aveai cui te plânge şi am înţeles că nu mai are nici un rost să le baţi pragurile. Trebuiau distruşi românii şi iscoadele staliniste o făceau tot cu mâinile consătenilor lor. Şi-apoi dacă tata nu era arestat şi întemniţat, lăsa el oare să i se fure şi să i se distrugă gospodăria, munculiţa lui de-o viaţă? Clar lucru – nu. Iar dacă călăii comunişti nu-l distrugeau pe tata, nu aveau unde face kolhozul. După ce am reuşit să cumpăr documentul, în care tata era învinuit de către primarul de atunci, Nicolae Rogovei, de trădare, l-am păstrat mult timp, însă aşa şi n-am îndrăznit să vorbesc pe această temă cu el, fiindcă aveam frică  să nu fiu şi eu deportat, iar pentru a nu cădea în ghearele bolşevicilor,  umblam la „rubstoică”, la tăiat pădure. Lunea plecam şi mă întorceam acasă abia sâmbătă seara, câştigând doar câteva copeici”.

A rămas să putrezească  fără  cruce şi  lumânare la căpătâi

Nu i-a fost dat să-şi revadă fiul şi soţia, glia străbună, gospodăria şi frumoasa-i livadă, în care şi-a pus tot sufletul, nici lui Petrea Penteleicuc. L-a găsit veşnicul repaus în închisoarea din Podkamini, din Galiţia,  murind de foame, istovire şi torturi cristice.A rămas să putrezească undeva... fără cruce şi lumânare la căpătâi, aruncat, probabil,  de călăii bolşevici într-o groapă comună, sufletul căruia, ca şi majoritatea celor osândiţi la moarte, nu şi-a găsit liniştea veşnică, ci rătăceşte şi azi prin mormanele de oseminte, plângându-şi destinul.

„Din cei şapte voloceni,  arestaţi şi încarceraţi împreună cu bunul meu părinte, toţi, afară de tata,  s-au reîntors la baştină. După aproape cinci ani de închisoare, am primit un pachet cu hainele tatei şi ni s-a spus că părintele a decedat. Nu ştim nici până în prezent unde-şi doarme somnul de veci. Am aflat de la cei care s-au întors din surghiunul stalinist că decedaţii erau aruncaţi în gropi comune, încât rudele să nu le mai dea de urmă”

 Erau timpuri foarte grele pentru sărmanii români. Mistuiţi în calvarul comunist, de foame şi ger, cei deportaţi în siberiile de gheaţă şi duşi cu forţa la muncă silnică la minele din Ural şi în lagărele de pe ţărmurile lacului Onega, îşi găseau acolo sfârşitul în chinuri cristice şi nu au nici  morminte,  fiind îngropaţi în gropi comune, mai bine zis,  aruncaţi iarna sub gheaţă. O soartă  tragică au avut şi cei dintre  puţinii, care au revenit la baştină. Or, destinul i-a fost fatal şi lui Andrei Onciulencu, un flăcău frumos şi voinic din Voloca, deportat în Siberia. Împreună cu alţi chinuiţi locuiau şi în timp de iarnă, pe un ger aprig de 50 de grade, într-o colibă, unde nu li se permitea să facă foc, căci „stăpânii” lor, comuniştii localnici, le-o spuneau în faţă: „Voi sunteţi duşmani ai poporului, de aceea trebuie să vă nimicim”. Şi dacă soarta i-a zâmbit cu norocul de a se întoarce la casa părintească, la baştină, cea cu coasa în spinare l-a găsit şi aici, căci, din flăcău voinic ca un Făt-frumos, tânărul s-a întors acasă numai oase şi piele, bolnav de plămâni, iar după doi ani şi-a dat duhul în chinuri îngrozitoare.

Felicia NICHITA-TOMA

(Va urma)