11 august 2020
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

TRĂDĂTORII UNIRII ŞI-AU PRIMIT RĂSPLATA MERITATĂ

29 martie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

Dintr-un articol postat la 23 martie a.c. pe site-ul ziarului Ceas (”Distrugerea unei naţiuni, sau ultimii dintre moldoveni”), ca şi din multele altele semnate de himericul An. Tonescu, se vede clar că pe patronul ziarului îl deranjează rău manifestările unioniste din Republica Moldova. Ca să nu ne batem capul cu întrebarea de ce l-ar deranja, ne dă şi explicaţii: el nu mai poate dormi noaptea de grija moldovenilor ajunşi pe calea dispariţiei din cauza asimilării expansioniste a românilor. Mai pe scurt, ziarul ”Ceas” se poziţionează ca cel mai devotat prieten şi competent avocat al identităţii naţionale a moldovenilor.

De fapt, nu găsim nimic nou în aiurelile autorului despre, chipurile, pretenţiile teritoriale ale României. Dar pornind de la acesta, în continuare mă voi referi la câteva momente din cronica unirii Basarabiei cu Patria-mamă şi implicarea ucrainenilor în acest proces. Iată ce consemnează istoricii epocalului eveniment: ”În ianuarie 1918, atât România cât şi Republica Democrată Moldovenească, se găseau într-o situaţie extrem de delicată. ... Basarabia trebuia să facă faţă unei Ucraine expansioniste. ... La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistiţiul cu Puterile Centrale, odată cu acordul de satisfacere în masă (în semn de protest) a tuturor pretenţiilor Puterilor Centrale. La Buftea, Ucraina trimitea o notă prin care susţinea că „Basarabia din punct de vedere etnografic, economic şi politic, formează o unitate indivizibilă cu teritoriul Ucrainei. ... Rada ucraineană, care semnase pacea cu Puterile Centrale, făcea presiuni mai ales pentru anexarea unor părţi ale Basarabiei, precum Ţinutul Hotinului şi Cetatea Albă”.

Cu toate piedicile şi intrigile puse la cale de vecini, Unirea a fost aprobată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri.

SOARTA CELOR TREI VOTANTI CONTRA UNIRII

Toţi cei trei membri ai Sfatului Ţării, care s-au opus Unirii, au fost exterminaţi în gulagurile sovietice, căci, de fapt, astfel se întâmplă până la urmă cu toţi trădătorii. Ucraineanul Arcadie Osmolovski (n. 1882 – d. 1933), care a făcut parte din Sfatul Ţării şi a votat împotriva unirii Basarabiei cu România, la 10 noiembrie 1918, pentru activitatea-i antiromânească, a fost expulzat peste Nistru, în URSS. El s-a stabilit pentru o vreme la Odessa, unde a predat cursul de mineralogie aplicată la Universitatea din acel oraş. În anul 1933, în urma unui denunţ, semnat de un student restanţier, a fost arestat, dispărând pentru totdeauna. Mihail Starenki a sfârşit în Gulag, după ce s-a refugiat în URSS, dovadă că sovieticii nu i-au preţuit votul împotriva unirii cu Romania. Regimul comunist nu l-a cruţat de gulag nici pe Mihail Balamez. Destinul i-a fost ca al tuturor deputaţilor Sfatului Ţării, rămaşi în Basarabia, chiar dacă a votat contra UNIRII. În baza denunţării că ar fi primit de la guvernul român 35 ha teren arabil (fapt negat de Balamez), el a fost condamnat de NKVD al URSS la zece ani de lagăr de corecţie prin muncă şi nu se ştie dacă a supravieţuit. După cum vedem, cei trei trădători ai UNIRII şi-au primit răsplata meritată.

Maria TOACĂ

În imagine: membrii Sfatului Ţării în sala în care s-a semnat Actul Unirii de la 27 martie 1918