11 decembrie 2018
ZIARUL ROMÂNILOR DIN UCRAINA

SUFLETUL ROMÂNULUI VIBREAZĂ ÎN ACORDURILE PERENITĂŢII FRUMOASELOR TRADIŢII (VIDEO)

31 martie 2018 р. | Categorie: Noutăţi

După un regal de o lună de zile, Mărţişorul din 31 martie curent, a încoronat gala festivităţilor, dedicate acestui simbol al primăverii, cu un curcubeu Tricolor, aşternut în ajunul Floriilor pe cerul continuităţii tradiţiilor străbune la Consulatul General al României la Cernăuţi, dantelat  în  pomul neamului de elevii de la Şcoala Medie din Mihoreni, raionul Herţa, şi de liceenii de la Liceul din Noua Suliţă, prin străduinţa  cadrele didactice,  graţie dnei Lilia Govornean, metodistă la Institutul postuniversitar de perfecţionare a cadrelor didactice din regiunea Cernăuţi, preşedintele Asociaţiei cadrelor didactice de etnie română din Ucraina (ACDERU), organizatoarea frumoasei sărbători  "Tradiții, obiceiuri, credințe străvechi legate de Mărțișor și luna martie", iniţiată în comun cu Excelenţa Sa, dna Eleonora Moldovan,  ce a înflorit în pomul tradiţionale-i sărbători a primăverii cu parfumul frumoaselor şi sfintelor noastre tradiţii şi datini străbune.

Apreciind munca depusă la organizarea manifestării de dna Lilia Govornean, a profesorilor pentru prestanţa de promovare a valorilor identitare şi de bună vecinătate între poporul român şi cel ucrainean, dna Eleonora Moldovan a relevat sacra comoară, lăsată drept moştenire de la predecesori – tradiţiile naţionale ce ne reprezintă în faţa altor neamuri pentru a demonstra că avem profunde rădăcini culturale şi spirituale, specificând că  Mărţişorul e o mărturie că avem o vechime de peste 8 mii de ani.

Cu un mesaj vibrant a fost prezent senatorul Viorel Badea, care le-a mulţumit dascălilor că de-a lungul timpului au format atâtea caractere, atâtea suflete frumoase, părinţilor că şi-au educat copiii în spiritul sacrelor noastre tradiţii, sfintei limbi române, care e una din limbile europene, conştientizând că e important că suntem o familie, că în anul Centenarului urmează să mai punem o cărămidă la progresul naţiunii noastre.

Dna Lilia Govornean a relevat  crâmpeie din tradiţiile, obiceiurile şi superstiţiile lunii martie din scenetele prezentate de elevi, aducând mulţumiri dnei Eleonora Moldovan pentru implicare în organizarea Mărţişorului şi felicitându-i pe cei prezenţi cu ocazia Luminoasei Sărbători a Sfintelor Paşti, pe care vom sărbători-o în curând.

Puritatea şi candoarea primăverii şi-a revărsat aroma din buchetul de „floricele” – elevi ai  Liceului din Noua Suliţă –  însoţite de „zâna florilor”  ce şi-au deschis petalele sufletului odată cu sosirea primăverii,  cu primele raze calde  ale soarelui-răsare, asemenea „ghiocelului”, „toporaşului”, „lalelei”. Pe aripi neştiute, purtate de-un dulce şi mirific dor, în cea mai minunată primăvara a „Mărţişorului” ce a luminat în toate culorile curcubeului la Consulatul General al României la Cernăuţi, au sosit şi  vestitorii primăverii, cocorii, rândunelele, cucul ce ne cântă înstrăinarea, aducând cu ei simfonia bucurii şi speranţelor, „Chemarea ploii”,  prin dansul elegant al paparudelor.

Dantelat în comorile folclorice ale neamului românesc, Mărţişorul, reflectă aspiraţiile şi năzuinţele românului de a-şi realiza visele. Or,  anume în martie începea noul an agrar, luna coincidea cu curăţenia generală în gospodării,  în casele şi în sufletele oamenilor, care credeau că astfel alungau răutatea şi aduceau primăvara în casă.  Referindu-se la tradiţia Mărţişorului, dna Lilia Govornean a specificat că la români se mai sărbătoreşte „Zilele Babelor”, „Ziua Dochiei” sau începutul celor nouă babe. Mărţişorul ţine, deci, de această divinitate legendară şi de vechiul cult al soarelui. Numele Dochiei provine de la Sfânta Eudochia, sărbătorită la 1/14 martie.  Iar după unele legende, Baba Dochia a tors caierul primului Mărţişor.

Pe aripi de primăvară, elevii de la Şcoala din Mihoreni  au adus la misiunea consulară vibraţia Mărţişorului, acest fior al renaşterii cuprinzându-ne şi prin faptul că, în pofida tuturor  negurilor ce se abat încă asupra existenţei noastre,  bietul român rezistă anume prin frumoasa şi dulcea limbă românească, prin continuitatea valorilor identitare, prin portul şi tradiţiile populare.

Înveşmântaţi în frumosul strai naţional, tinerii din Mihoreni au legat mărţişoarele speranţei  în pomul înflorit al „Mărţişorului” de la Consulatul General al României la Cernăuţi, să le aducă noroc şi să dea rod bogat, precum şi sacrele noastre tradiţii populare,  printr-o scenetă impresionantă  readucându-ne, „Primăvara” cu  „Dragobete”, cu „Zâna  florilor” şi „Zilele Babelor”, când Baba Dochia îşi leapădă cojoacele,  plecând cu mioarele la munte. Reamintindu-ne că primăvara e frumoasă, dar capricioasă ca o babă rea, precum destinul nostru vitregit. Dar oricum soarele speranţei încălzeşte şi topeşte îngheţul  iernii. Iernile vin şi se duc, dar fiecare dintre noi păstrează în suflet primăvara. Or, sufletul românului vibrează în acordurile bucuriei, cu speranţa perenităţii frumoaselor noastre tradiţii.

Felicia NICHITA-TOMA

Foto şi Video: „Zorile Bucovinei”