FLORII ÎNLĂCRIMATE PENTRU RĂSTIGNIŢII DE LA FÂNTÂNA ALBĂ

”Doamne, dă-ne dragoste între fraţi”

Prin voia Atotputernicului, primăvara acesata am început cea mai tristă săptămână, Marea Săptămână a patimilor, a durerii şi trădării săvârşite de Iuda, cu drumul ce-l parcurgem în fiecare an spre mucenicii noştri din pădurea Varniţei. Cea mai tragică dată din calendarul martirajului românesc, 1 aprilie, s-a suprapus cu Duminica Floriilor, sărbătoarea unui mic răgaz de bucurie, a intrării triumfale a Mântuitorului în cetatea Ierusalimului. Dar şi în această luminată zi tot ce înfloreşte şi se primeneşte în jurul nostru, şi-a înrourat bucuria cu lacrimi pentru pomenirea românilor al cărui dor de libertate şi-a găsit mormântul la Fântâna Albă. Din sângele lor au răsărit şi au crescut lăstarii dragostei noastre pentru neam şi Ţară, aşa cum bobul de grâu, căzând în pământ, aduce roadă cu moartea sa.

Şi anul acesta am venit la jertfelnicul martirilor noştri ca la un altar de rugăciune, numai că puţin mai altfel, mai de dimineaţă. Membrii Societăţii publice ”Golgota” a românilor din Ucraina au urmat chemarea preşedintelui Octavian Bivolaru de a revigora momentele comemorative din anii primelor pelerinaje, însufleţite de activiştii ”Golgotei” şi celelalte societăţi româneşti. Ideea a fost susţinută de ardentul promotor al valorilor româneşti Dumitru Caulea, dirijorul Corului popular regional ”Dragos Vodă”, membrii căruia au înfruntat drumul dificil, făcând rost pe cont propriu de transport. Societatea ”Golgota” a fost ajutată de Administraţia Regională de Stat, avându-i alături pe reprezentanţii Viktor Griga şi Alexandru Grigorişin. Însă cine vrea să se închine memoriei eroilor, ajunge pe orice drum, aşa cum au venit înaintea noastră câţiva compatrioţi de vârstă înaintată din Crasna, tinerii licieni din Carapciu,  Ionică Semeniuc din Hruţăuţi, soţii Ioan şi Paraschiva Abutnăriţă din Vatra Dornei...

Nefiind de data aceasta limitaţi în timp, grupul din jurul lui Octavian Bivolaru şi Dumitru Caulea s-a oprit mai întâi la Crucea înălţată în 1991 de Societatea ”Arboroasa”, astfel fiind evocat şi cel mai harnic dintre arboroseni, regretatul Dumitru Covalciuc. De fapt, el a fost prezent şi ne privea din portretul pictat şi adus la această cruce de maestrul Mihai Alisavetei. Sperăm că sufletul lui Dumitru Covalciuc s-a bucurat în ceruri, căci, după mulţi ani de când sunt comemoraţi solemn martirii de la Fântâna Albă, i s-a împlinit dorinţa ca Tricolorul să lumineze la acest loc, unde se presupune că se află una din gropile comune.

Preoţii au apărut mai târziu, având misiunea lor de slujire la altare în această zi sfântă de Florii. În lipsa, feţelor duhovniceşti, rugăciunea Tatăl Nostru, cântări înălţătoare de proslăvire a eroilor neamului au intonat copii de la Şcoala de cultură populară a lui Iurie Levcic, coriştii lui Dumitru Caulea, ”Fetele din Bucovina”, unite în jurul Luminiţei Demeanic. În pofida timpului rece şi ploii, tinerii Sabrina Palamariuc, Stanislav Chiriac, Alexandru Drepciuc, Victoria Staşcu s-au gătit în costume populare, dând astfel onorul curajoasei generaţii a tragicului an 1941.

Octavian Bivolaru a amintit că Societatea republicană ”Golgota”, cu o zi înainte, a împlinit 27 ani de activitate. În privinţa adunării la această Cruce a ţinut să evidenţieze că nu ne opunem altor organizatori, ci vrem să ne rugăm cu sufletele deschise pentru cei ce şi-au pus pe altarul Ţării cel mai scump dar dumnezeiesc – propriile vieţi. Ca un jurământ de credinţă şi vrednică slujire neamului, limbii materne, tradiţiilor a răsunat mărturisirea lui Iurie Levcic, care a amânat festivalul tradiţional de muzică religioasă de Florii, pentru a săvârşi cu discipolii săi acest drum al pătimirilor. Atât el, cât şi ceilalţi vorbitori au propus să ne adunăm mai des la acest loc, unde ne plânge pământul sub picioare şi cerul lăcrimează neîncetat, amintindu-ne că călcăm pe osemintele străbunilor. Combătând ideea susţinută de autorităţi că românii au pornit spre frontieră mobilizaţi de provocători, Ştefan Broască, originar din satul vecin Bahrineşti, a expus istoria înălţării unei Troiţe în 1942 în locul unde s-a aflat capul coloanei şi au fost seceraţi primii dintre eroi, iar în locul ales pentru Crucea înălţată de ”Arboroasa” se presupune că au fost gropile comune. Octavian Voronca a ţinut să-i numească pe cei patru arboroseni, Dumitru Covalciuc, Florea Şapcă, Ilie Suceveanu şi Nicolae Topală, care au consfinţit locul cu această Cruce, exact cu 27 de ani în urmă, la 1 aprilie, tot în zi de duminică.

Referindu-se la disputa despre numărul celor morţi şi la datele de arhivă, dr. doc. Ilie Popescu a dat glas adevărului că arhivele cele mai sigure sunt oamenii vii, supravieţuitorii. El care a suferit mai mult decât noi, cunoaşte cel mai bine declanşarea, dar şi consecinţele tragediei oribilului masacru: ”Documentele de arhivă ne spun de 26-28 de morţi, dar cine a numărat morţii, cine a alcătuit listele lor? Ştim, în schimb, că s-au făcut listele negre ale celor deportaţi şi condamnaţi la moarte din cauză că s-au aflat în coloana nesupunerii regimului”. Ilie Popescu, dar şi Dumitru Caulea au mulţumit pentru iniţiativa ”Golgotei”, bucurându-se că şi-au revărsat durerea ”în mai mult decât trei minute” şi nimeni ”nu le-a închis microfoanele ca să nu cânte Tatăl Nostru”. Dirijorul corului „Dragoş Vodă” a insistat asupra propunerii de a interveni pe lângă autorităţi în privinţa redării Societăţii „Golgota” a dreptului de organizatoare a comemorării tragicului eveniment de la 1 aprilie.

Evocându-l pe unchiul său refugiat în România, despre care familia n-a ştiut multă vreme, Nicolae Toma, redactorul-şef al ”Zorilor Bucovinei”, preşedintele Societăţii Jurnaliştilor Români Independenţi din regiunea Cernăuţi, a propus să ne adunăm mai mulţi şi mai des decât o dată pe an – la această Cruce şi la Complexul Memorial – pe care ar trebui să se concretizeze că au fost masacraţi români bucovineni, astfel simbolic întregind durerile noastre comune. Făcându-ne atenţi să nu exagerăm cu numărul morţilor, căci pentru noi mai important decât toate este curajul oamenilor porniţi la moarte în numele credinţei şi dragostei de Ţară, publicista Felicia Nichita-Toma a amintit că Fântâna Albă e pretutindeni unde au suferit şi au murit în chinuri golgotice români – în Siberia, la Onega, în alte locur de jertfă. Toţi martirii, cunoscuţi sau anonimi, merită lacrimile şi pomenirea noastră. Coristul Gheorghe Bicer, nelipsit la toate pelerinajele, a evocat numele unicului supravieţuitor care mai trăieşte astăzi, consăteanul său nonagenarul Petru Huţanu, înstrăinat pe viaţă de baştină. Şi tatăl său ar fi rămas sub rădăcina brazilor din pădurea Varniţei, dacă nu nimerea în urma coloanei şi nu se întorcea acasă, prefăcându-se ocupat cu tăierea răchitelor din huceag.

Ca un laitmotiv al manifestării a răsunat cântecul Sofiei Roşca, înnobilat de rugăciunea „Cobori, Doamne pe pământ”, lansând în melodia de jale şi creştinescul îndemn la iertarea călăilor care au săvârşit oribile crime. Tricolorul fluturat de coristul Nicolae Pridie pâlpâia aidoma focului veşnic mereu arzând în inimile noastre, cu iertarea care nicidecum nu înseamnă uitare a eroilor încoronaţi cu spini. Asupra datoriei de a nu uita a accentuat şi vicepreşedintele „Golgotei”, Vasile Răuţ.

Rugăciuni pentru răstigniţii neamului

La iertare şi neuitare ne-a îndemnat prin înălţătoare rugăciuni soborul preoţesc, întrunit de protopopul de Hliboca Ioan Gorda, care dând dezlegare pentru a ne bucura de Duminica Floriilor, a tămâiat îndoliata evocare a victimelor sângerosului măcel. Rugăciunile preoţilor au fost însoţite decântările evlavioase ale coriştilor, adunaţi întru slăvirea eroilor de talentatul Ion Bodnar. Ca şi în anii trecuţi, neamul moştenitor al tragediei de la Fântâna Albă s-a strâns rană lângă rană, durere lângă durere, de data aceasta în lacrima Floriilor îndoliate. Crucea nealinatelor dureri a Golgotei româneşti din ținutul Cernăuțiului este şi a fraţilor din Patria-mamă, data de 1 aprilie fiind instituită de Parlamentul României din anul 2011 drept Ziua Națională a Memoriei Românilor victime ale masacrului de la Fântâna Albă și alte zone. O rană deschisă este Fântâna Albă pentru dl Eugen Tomac, membru al Parlamentului României, prezent de fiecare dată la comemorările martirilor masacrați în pădurea Varniţei. Consulul General al României la Cernăuţi, dna Eleonora Moldovan, părtaşă la toate bucuriile şi durerile comunităţii noastre, a fost cu rugăciunea alături de preoţi, cu freamătul inimii în solidaritate şi credință în viitorul european al popoarelor ucrainean și român. Alături s-au aflat senatorul român Viorel Badea, reprezentanţii autorităţilor regiunii şi raionului Hliboca – Ion Muntean, preşedintele Consiliului Regional, Gheorghe Predii, şeful ARS Hliboca. Împreună cu prietenii români ei au cinstit memoria martirilor, în semn că ne leagă nu doar prezentul şi aspiraţiile pentru viitor, ci şi tragediile trecutului. Atât doar că la jalea din trecut se adaugă tristeţea peisajului din jur, măreţia brazilor de odinioară fiind răsturnată la pământ, acoperită de noroi şi gunoaie.

Făcându-le dreptate celor crucificaţi pentru că nu şi-au trădat credinţa şi fiinţa românească ne revendicăm noi, trăitorii de astăzi dreptul la viaţă. Despre acest drept ne-a vorbit cu sufletul la gură un „pelerin” din Republica Moldova, Marcel Snegur, primarul comunei Parcova din raionul Edineţ, primul care a semnat declaraţia de Unire cu România. E o dovadă vie că jertfa martirilor noştri n-a fost zadarnică, că zorii Învierii spre care s-au pornit la 1 aprilie 1941 românii din Valea Siretului vor lumina şi pentru noi.

Maria TOACĂ

Foto: "Zorile Bucovinei",

Nicolae PAULENCU